Iohannis: Am informat aliaţii de descoperirea rămăşiţelor care, foarte probabil, sunt de la o dronă. Reacţia NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că aliaţii NATO au fost informaţi cu privire la descoperirea unor componente care, foarte probabil, sunt ale unei drone.
Alina Costache
06 sept. 2023, 20:27
Iohannis: Am informat aliaţii de descoperirea rămăşiţelor care, foarte probabil, sunt de la o dronă. Reacţia NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a fost informat „în timp real” de Ministerul Apărării Naţionale de descoperirea unor componente care par a fi ale unei drone, pe teritoriul României.

Declaraţia Comună a şefilor de stat prezenţi la cel de-al VIII-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări: „Recunoaştem angajamentul şi eforturile substanţiale ale Ucrainei şi Republicii Moldova de a îndeplini condişiile necesare în procesul de aderare la UE”
„În situaţia în care ne aflăm, în situaţia de război la graniţa noastră, trebuie să înţelegem că avem o situaţie fluidă, cum spun experţii. Astăzi, avem altă situaţie decât ieri. Toată comunicarea noastră a fost făcută cu bună credinţă şi în baza dovezilor de care am dispus noi. Nu putem să facem afirmaţii care angajează statul român în baza unor supoziţii. Trebuie să avem dovezi pentru asta. Ministerul Apărării m-a informat – şi sunt convins că de bună credinţă – că nu există astfel de piese şi asta a fost comunicarea făcută public. Între timp, situaţia s-a schimbat, au apărut astfel de piese, am dispus verificări rapide, profesioniste, după care vom face următorii paşi. Între timp am informat aliaţii NATO„, a spus şeful statului, după summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), într-o conferinţă de presă comună cu preşedinţii Poloniei şi Lituaniei şi premierul Croaţiei.

El a arătat că ambasadorul României la NATO, Dănuţ Sebastian Neculăescu, a fost însărcinat să-i informeze pe secretarul general al NATO şi pe aliaţi în legătură cu posibilul incident.

Aderarea la Schengen, pe masa discuțiilor dintre Klaus Iohannis și președintele Austriei. ”Apreciez sprijinul său pentru o soluţie în favoarea României”
„Ambasadorul nostru de la NATO a fost însărcinat, în primul rând, să informeze pe secretarul general, în al doilea rând să informeze aliaţii, lucru care s-a întâmplat chiar în această dimineaţă, când ambasadorul nostru în cadrul Consiliului Nord-Atlantic a informat oficial pe toţi aliaţii de posibilul incident şi de faptul că au fost găsite rămăşiţe care, foarte probabil, sunt de dronă. Aici ne găsim în momentul de faţă şi în măsura în care cercetările aduc noi dovezi, putem să facem următorii paşi şi să comunicăm tot ceea ce se găseşte”, a mai spus Klaus Iohannis.

NATO: „Continuăm să monitorizăm îndeaproape situaţia”

România a informat aliaţii NATO despre faptul că a găsit pe teritoriul său resturi de la o posibilă dronă în cadrul reuniunii de miercuri a Consiliului Nord-Atlantic, iar aliaţii şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România, transmite purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White.

„Autorităţile române au confirmat că resturi, posibil de la o dronă, au fost găsite pe teritoriul României, în apropierea graniţei cu Ucraina. Autorităţile române investighează incidentul. România a informat aliaţii NATO despre acest incident în cadrul reuniunii de astăzi a Consiliului Nord-Atlantic, iar aliaţii şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România”, se spune în declaraţia purtătorului de cuvânt. „Începând de anul trecut, ca răspuns la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO şi-a sporit semnificativ prezenţa în regiunea Mării Negre”, reaminteşte Dylan White. „Continuăm să monitorizăm îndeaproape situaţia şi rămânem în contact strâns cu aliatul nostru, România”, transmite NATO în finalul declaraţiei.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Singurele echipe din România care au reușit să câștige eventul. Un mare nume nu este pe listă
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. A murit o iubită interpretă. A făcut AVC chiar înainte de a urca pe scenă
Playtech.ro
Cât a cheltuit o turistă din America timp de două săptămâni în România. Ce i-a plăcut în ţara noastră şi ce nu: „M-aş întoarce aici, am multe de descoperit”
Adevarul
O sursă inepuizabilă de energie pentru economia lumii. Dispozitivul uriaș care ar putea deschide noi oportunități de producere a curentului electric
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul Casei de Pensii pentru milioane de români! Cum se face cont online CNPP pentru asigurații sistemului public de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi