Cod galben emis de ANM. Ciclonul aduce furtuni şi în sudul României

Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi sud-vestul Transilvaniei, până duminică la prânz.
Filip Stan
16 sept. 2023, 10:15
Cod galben emis de ANM. Ciclonul aduce furtuni şi în sudul României

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, pentru Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi sud-vestul Transilvaniei. Avertizarea este valabilă până duminică la prânz şi anunţă cantităţi importante de precipitaţii.

Un nou vortex polar se formează în stratosferă. Avertismentul climatologilor pentru iarna 2023-2024. Când va cădea prima zăpadă

”În Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50…60 km/h) şi izolat grindină”, anunţă, sâmbătă, ANM.

Sursa citată a precizat că, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, de peste 50…60 l/mp.

”Astăzi (16 septembrie), manifestări de instabilitate atmosferică, dar pe arii mai restrânse, vor fi şi în Dobrogea, restul Munteniei şi al zonei montane”, a mai transmis ANM.

Vine urgia peste România! Elena Mateescu anunţă ploi torențiale şi furtuni în următoarele zile. Care sunt zonele vizate

Bucureştiul nu este vizat de Cod galben

Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 13…16 grade. Cerul va fi temporar noros, iar cu o probabilitate mai mare după-amiaza și seara, vor fi perioade cu averse și posibil descărcări electrice. Vântul va fi în general moderat în prima parte a intervalului, apoi va deveni slab. Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj. Cum arată staff-ul tehnic al noului antrenor al ardelenilor. Update Exclusiv
Capital.ro
Pensionarii cu pensii între 4.000 și 5.000 de lei pierd mii de lei prin CASS. Pensionarii ar putea recupera sumele doar dacă CCR declară măsura neconstituțională
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat