Calendar ortodox 22 septembrie 2023. Cruce neagră: Sfântul Teodosie de la Brazi, făcător de minuni. Rugăciune pentru vindecare trupească şi alinare sufletească

Pe 22 septembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Teodosie de la Brazi, mare făcător de minuni. Spusă cu credinţă, rugăciunea înălţată către acest sfânt îţi împlineşte dorinţele.
Alina Costache
21 sept. 2023, 16:51
Calendar ortodox 22 septembrie 2023. Cruce neagră: Sfântul Teodosie de la Brazi, făcător de minuni. Rugăciune pentru vindecare trupească şi alinare sufletească

Sărbători religioase 22 septembrie 2023

Ortodoxe: Sfântul Teodosie de la Brazi

Greco-catolice: Sf. ep. m. Foca

Romano-catolice: Ss. Mauriţiu, ofiţer, şi îns. m.; Silvan, pustnic

Calendar ortodox 22 septembrie 2023. Cine a fost Sfântul Teodosie de la Brazi

Sfântul Teodosie de la Brazi s-a născut în prima jumătate a sec. al XVII-lea, în Vrancea, potrivit crestinortodox.ro. A ales viaţa monahală încă de tânăr. În anul 1670, este numit episcop de Rădăuți, iar în 1671, episcop de Roman.

Din cauza plecării Sfântului Dosoftei în Polonia, scaunul de Mitropolit al Moldovei devine vacant. Moldova era condusă la acea vreme de domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino, aservit otomanilor. La cererea domnitorului, episcopii din Moldova l-au ales mitropolit pe Teodosie. Nu va fi mitropolit decât un an, din cauza faptului că i-a cerut domnitorului să pună capăt asupririi otomane.

La revenirea Mitropolitului Dosoftei, ierarhul Teodosie pleacă la Focșani, unde reconstruieşte Mănăstirea Brazi. Este răpit de prietenii domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino și dus în Țara Românească, unde este supus chinurilor.

În toamna anului 1694, tătarii au năvălit și la schitul Brazi şi i-au cerut Sfântului să le predea avutul și obiectele de preț. Pentru că Sfântul Teodosie a refuzat, i-au tăiat capul.

Moaştele Sfântului se află tot la Mănăstirea Brazi, lângă oraşul Panciu din Vrancea, şi sunt făcătoare de minuni. Rugăciunea şi închinarea la moaştele Sfântului aduc vinecare şi alinare sufletească.

Calendar ortodox 22 septembrie 2023. Rugăciune către Sf. Ier. Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi pentru vindecare trupească şi alinare sufletească

Sfințite Ierarhe Teodosie, care – de cununa mucenicească învrednicindu-te, prin tăierea cinstitului tău cap de către păgâni, pe când te aflai la Mănăstirea Brazi din Ținutul Vrancei –, acum, împreună cu îngerii locuind, te bucuri de mărirea cea gătită sfinților, nu ne uita pe noi, păcătoșii, cei ce, nădejde având în puterea ta de mijlocitor către Împăratul Hristos – ca unul ce stai înaintea tronului Sfintei Treimi –, ție, cu credință, grăim unele ca acestea:

Bucură-te, că la Mănăstirea Brazi ai strălucit prin mucenicie!

Bucură-te, că acel loc al muceniciei tale s-a făcut cunoscut tuturor prin tine și, acolo, călugări și călugărițe s-au nevoit cu nevoința cea bineplăcută lui Dumnezeu, pomenindu-te necontenit între ctitori!

Bucură-te, că, pentru credința cea adevărată și pentru apărarea sfintelor odoare ale bisericii, spre a nu le lăsa pradă nelegiurii, ți-ai jertfit viața!

Bucură-te, că Dumnezeu a insuflat gând de evlavie ucenicilor tăi, și Lavrentie episcopul ți-a pus piatră de marmură deasupra cinstitului tău mormânt!Bucură-te, că o căramidă pusă sub pătimitorul tău cap, cu numele Teodosie înscris pe ea, te-a făcut cunoscut urmașilor de peste ani!

Bucură-te, că trupul tău, căzut sub ascutișul sabiei celei sălbatice, s-a descoperit în vremurile cele mai de pe urmă!

Bucură-te, că te-ai învrednicit de proslăvire din partea lui Dumnezeu, Care a dat gândul cel bun ieroschimonahului Dimitrie spre a căuta în pământ, unde, săpând, a găsit piatra de marmură a mormântului tău și cărămida cu înscrisul de pe ea, pe care era așezat capul tău cel desprins de trup, ca și întreg trupul tău!

Bucură-te, că, și prin moarte, s-a arătat întreaga ta smerenie, căci capul așezat, cu gura în jos, pe cărămidă, arată că mereu ai avut fruntea plecată spre pământ, rugându-te, cu căldură, ca și vameșul: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!“

Bucură-te, că prin rânduială dumnezeiască s-a făcut lucrarea de dezgropare a cinstitului tău trup, după mai bine de o sută cincizeci de ani și, cu sobor de preoți, în cântări duhovnicești, a fost pus în paraclisul de taină din peștera Mănăstirii Brazi, unde se săvârșea Sfânta Liturghie până nu demult!

Fericindu-te pe tine, mult nevoitorule și mult răbdătorule Mucenice Teodosie, ne cucerim și zicem: Roagă-te pentru noi, cei ce facem, cu dragoste, pomenirea ta și ne întărim duhovnicește de lucrarea ta în pământul scumpei noastre Patrii și în ogorul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române.

Bucură-te, Mucenice Teodosie! Amin!

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Cum s-a afișat iubita lui Jude Bellingham. Ipostaza cu care i-a înnebunit pe fani
Capital.ro
Schimbări pentru asociația de proprietari. Reguli noi pentru grădinile de bloc. Se obține acordul a minimum 50% + 1 dintre proprietari
Playtech.ro
Programul mall-urilor de Paște 2026. Unde poți face cumpărături chiar pe 12 aprilie
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată și-a pierdut viața în Câmpina, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Avea doar 28 de ani
iamsport.ro
Banciu cere desființarea unei echipe din SuperLiga: ”O chestiune de prioritate națională, ai dovada clară!”
MediaFlux
Persoana secretă din spatele lui Donald Trump. I-a șocat pe toți când l-a comparat pe președintele SUA cu Iisus Hristos VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj