Marian Vanghelie şi fratele său vor fi aduşi la Tribunalul Bucureşti cu mandate de aducere. În ce proces sunt implicaţi cei doi

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie și fratele acestuia, Paul Vanghelie, vor fi aduși în luna octombrie cu mandate de aducere la Tribunalul București, care audiază martorii din dosarul de mare corupție al generalului în rezervă STS Florin Mihalache, prins în flagrant delict de către anchetatorii DNA.
Mircea Filipescu
29 sept. 2023, 13:15
Marian Vanghelie şi fratele său vor fi aduşi la Tribunalul Bucureşti cu mandate de aducere. În ce proces sunt implicaţi cei doi

La termenul de vineri al procesului magistratul de caz a constatat lipsa celor doi martori în ciuda citării legale a acestora. În acest context judecătorul a stabilit ca pentru termenul din 13 octombrie Marian şi Paul Vanghelie să fie aduși de către organele de ordine, urmând să emită mandate de aducere pe numele celor doi.

DNA anunța în mai 2022 trimiterea în judecată a fostului adjunct al șefului STS, fără a-i menționa numele, pentru trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit Stiripesurse.

Potrivit DNA, în perioada august 2021 – ianuarie 2022, aceasta i-ar fi cerut în mod repetat administratorului unei firme (martor în cauză) inițial un autoturism de lux, iar ulterior contravaloarea acestuia – 75.000 de euro.

El ar fi cerut mita „pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra unui alt om de afaceri cu care martorul avea mai multe litigii comerciale, în scopul stingerii acestora”.

Concret, arătau procurorii, „intervenția” celui reținut trebuia să se finalizeze cu încheierea unei tranzacții privind stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor din București și achitarea de către una dintre societățile controlate de omul de afaceri către firma martorului a unor datorii de aproximativ 1.500.000 euro.

Pentru a disimula proveniența sumei pe care ar fi urmat s-o primească pentru „serviciile” sale, în 6 ianuarie el ar fi încheiat cu martorul un contract fictiv de împrumut.

Citeşte şi: Monica Macovei, trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă, după un an de la accidentul din apropiere de 2 Mai

În 12 ianuarie 2022, el a primit cei 75.000 de euro pretinși, fiind prins în flagrant și reținut atunci de către procurori.

Mihalache a fost prins pe stradă, în sectorul 1, după ce primise banii. Când a primit banii el ar fi scos o pereche de mănuși chirurgicale și o lampă UV, verificând toate cele 310 bancnote primite, pentru a nu avea înscrise pe ele „mită” sau „flagrant”.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunerea de menținere a controlului judiciar.

Florin Mihalache este general în rezervă și a fost director adjunct al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în perioada 2001-2005, când șef al statului era Ion Iliescu.

Mihalache este un apropiat al fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie și urma să intervină într-o tranzacție în care este implicat fratele fostului primar, Paul Vanghelie.

Operațiunile nu au mai avut loc după intervenția anchetatorilor DNA dar dacă s-ar fi produs fostul oficial militar urma să primească un bolid de lux Audi Q7 sau un BMW X7 sau ori contravaloarea acestora.

El trebuia să-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra unui alt om de afaceri cu care martorul avea mai multe litigii comerciale, pentru stingerea acestora.

Citeşte şi: Primar trimis în judecată pentru un WC de 100.000 euro la o școală cu 35 de elevi

DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Ultimele clipe din viața lui Mihai Leu au fost un adevărat chin. Anunțul medicilor
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România. Anunțul care pune țara pe jar: Foarte curând, va părăsi România
Playtech.ro
Câţi bani primeşti dacă zborul tău a avut întârziere sau a fost anulat? Sfaturile InfoCons pentru români, în plin sezon al vacanţelor
DailyBusiness
Dragoş Anastasiu, vicepremier: ”O să fie o ordonanţă Trenuleţ”. Guvernul pregătește majorarea TVA la 21%, iar cel la alimente la 11%. Pensiile peste 3.000 lei scad, cresc impozitele locale și prețul carburanților
Adevarul
Patru măsuri imbatabile de luptă cu evaziunea: „în primul rând, trebuie eliminate ingerințele politice. N-am auzit despre asta în CSAT”
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. A fost trimis în judecată
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Mihai, un tânăr de 19 ani din Călărași, a fost găsit mort într-un pârâu. Familia crede că a fost ucis
Cancan.ro
De ce a murit Mihai Leu, de fapt? Ce scrie pe certificatul său de deces
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
Cutremur în cazul Elena Udrea. Se prăbușește totul. Decizia cruntă a DNA
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Călin Georgescu, trimis în judecată! Acuzații grave pentru fostul candidat la alegerile prezidențiale. Poate sta ani buni în închisoare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noua față a înșelăciunii: cum sunt măcelăriți micii antreprenori de AI-ul escrocilor