Schimbare majoră, rovinieta devine obligatorie şi pentru vehiculele istorice din România

CNAIR anunţă că proprietarii de vehicule istorice trebuie să achite rovinieta şi tariful de trecere pe reţeaua rutieră naţională.
Irina Dumitrescu
03 oct. 2023, 16:36
Schimbare majoră, rovinieta devine obligatorie şi pentru vehiculele istorice din România

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că proprietarii de vehicule istorice nu vor mai fi exceptaţi de la rovineta şi de la plata tarifului de trecere pe reţeaua rutieră naţională, acestea urmând a fi achitate până în 16 octombrie.

„CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, deținători de vehicule de interes istoric, că în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, la data intrării în vigoare a acesteia, exceptarea vehiculelor istorice de la obligaţia de plată a rovinietei şi a tarifului de trecere, stabilită în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încetează”, se arată într-un comunicat al companiei.

Rovinieta 2023: Cum o obţii şi cum verifici valabilitatea. Amenzi şi de 4.500 de lei în caz de rovinietă lipsă sau expirată  
Astfel, începând din 16 octombrie, zi până la care CNAIR va finaliza procesul de prelucrare a datelor privind vehiculele istorice care au fost înscrise în baza de date a Sistemului informaticde emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei cu vehicule exceptate, în vederea eliminării din aceasta, utilizatorii vehiculelor istorice au obligația de a achita tariful de utilizare și tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Rovinieta 2023: Cum o obţii şi cum verifici valabilitatea. Amenzi şi de 4.500 de lei în caz de rovinietă lipsă sau expirată

Rovinieta 2023: În weekend, şoferii pleacă la drum în afara localităţii de domiciliu, iar, de mult ori, uită de taxa de drum obligatorie şi se trezesc cu amenda în plic. Rovinieta este o taxă de drum obligatorie pentru șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe drumurile aflate în intravilanul municipiilor și reședințelor de județ, dar și pentru orice vehicul de transport marfă.

Ministerul Transporturilor vrea să crească valoarea rovinietei. Prima scumpire, de aproape 40%, ar urma să fie aplicată peste trei ani. O nouă majorare a taxei de drum ar urma să fie în 2035 – 66%. Aceste tarife sunt valabile pentru mașinile Euro 6. Cine poluează mai mult va plăti suplimentar.

Rovinieta trebuie plătită în cazul oricărui vehicul care circulă pe drumurile naționale din România, indiferent dacă mașina e înmatriculată în România sau în altă parte și indiferent de reședința șoferului. Când pleci din localitate, după ce te-ai asigurat că ai la tine tot ce îți trebuie, următorul lucru ar trebui să fie achiziționarea rovinietei.

Rovinieta 2023 – de unde o poți achiziționa

Șoferii își pot achiziționa rovinieta fizic sau online. Majoritatea benzinăriilor oferă roviniete pentru vânzare. Tot ce trebuie să faci este să îi precizezi vânzătorului numărul de zile de valabilitate a rovinietei.

Din agențiile de control și încasare ale CNAI sau în secțiile de Drumuri Naționale, de la Direcțiile Regionale Drumuri și Poduri, de la punctele de lucru ale asociației Automobil Clubul Român, de la birourile regionale ale UNTRR sau de pe site-ul oficial CNAIR.

Alta opțiune este să achiți taxa de rovinietă prin SMS, din toate rețelele mobile, însă aceasta va fi valabilă doar 7 zile, în cazul șoferilor de automobile sau o zi, în cazul conducătorilor de camioane.

Noi schimbări majore la rovinietă. Când vor intra în vigoare noile taxe și câți bani trebuie să scoată din buzunar șoferii românii

Îți poți cumpăra rovinieta online de pe site-ul roviniete.ro, autorizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Pentru a cumpăra rovinieta online trebuie să intri pe site, să folosești calculatorul de roviniete în funcție de necesitățile tale, să alegi tipul autovehiculului și data intrării în vigoare a rovinietei, apoi apeși continuă.

Vei alege apoi perioada de valabilitate a rovinietei online, care poate fi de 7 zile, 30 de zile, 90 de zile sau 12 luni.

Apoi selectezi modalitatea de plată: prin card bancar, ordin de plată sau plată la bancă, BT24 Banca Transilvania sau 24 Banking BCR.

Apoi completezi formularul alegând persoana fizică sau juridică, pui adresa de livrare, detaliile autovehiculului și detaliile clientului.

După ce ai plătit, vei primi rovinieta pe adresa de e-mail.

Rovinieta expirată: ce amendă riscă șoferii

Trebuie să știi că șoferii care circulă fără rovinietă și sunt surprinși de camerele video de pe autostrăzi, drumuri naționale, drumuri express, drumuri internaționale sau secundare, pot fi amendați cu sume cuprinse între 250 de lei și 4.500 de lei.

Nu vei primi amenda pe loc, pentru că ea va fi aplicată ca urmare a vizionării înregistrărilor care atestă contravenția.

În cazul în care ai fost prins fără rovinietă și ți-a venit amendă, o poți plăti pe ghișeul.ro.

Prețuri rovinietă 2023

Taxe pentru autoturisme

Rovinietă valabilă 7 zile: 15 lei
Rovinietă valabilă 30 zile: 35 lei
Rovinietă valabilă 1 an: 140 lei

Taxe pentru vehicule de transport persoane (până la 23 de locuri)

Rovinietă valabilă 7 zile: 100 lei
Rovinietă valabilă 30 zile: 257 lei
Rovinietă valabilă 1 an: 1.583 lei

Taxe pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto)

Rovinietă valabilă 1 zi: 35 de lei
Rovinietă valabilă 7 zile: 175 lei
Rovinietă valabilă 30 de zile : 455 de lei
Rovinietă valabilă 12 luni: 2.800 de lei.

În luna iunie 2023, Guvernul a adoptat un proiect de lege care stabilește noi tarife rutiere pentru circulația pe rețeaua de drumuri naționale. Acestea vor intra în vigoare abia din 2026 și vor fi calculate în funcție de norma de poluare și de kilometri parcurși.

Verificarea rovinietei online
Dacă ți s-a întâmplat să uiți dacă ai sau nu rovinieta valabilă atunci când ieși din oraș, lucrurile sunt mai simple decât par.

Poți intra pe cnadnr.ro pentru a verifica valabilitatea rovinietei.

Trebuie doar să introduci numărul auto al vehiculului și seria de sașiu, iar serviciul îți va spune dacă ai sau nu rovinieta încă valabilă sau este expirată.

Noi tarife pentru rovinietă. TollRO se calculează în funcție de distanță și norma de poluare

Camerele fixe sau mobile ale CNAIR înregistrează numărul de înmatriculare al mașinii care intră automat într-o bază de date unde figurează mașinile cu și fără rovinietă.

Ei bine, dacă plătești rovinieta în aceeași zi până la ora 23:59, scapi de amendă. Sistemul MAI face automat o verificare a tuturor numerelor înregistrate în ziua respectivă. Cei care au avut rovinietă cumpărată până la finalul zilei sunt șterse din baza de dată veche.

Data viitoare când pleci fără rovinietă și îți aduci aminte în aceeași zi, asigură-te că o plătești până la miezul nopții ca să nu primești amendă.

Poți primi amenda și dacă ești oprit de Poliția Rutieră care îți verifică documentele și inclusiv rovinieta, dacă ești în afara localității. Amenda o poți lua și fără să te oprească Poliția, în urma înregistrării camerelor video fixe sau mobile. Această amendă poate să îți vină acasă în termen de maximum opt luni.

Noi schimbări majore la rovinietă. Când vor intra în vigoare noile taxe și câți bani trebuie să scoată din buzunar șoferii românii

Citește și Veste proastă pentru șoferi! Ministerul Transporturilor anunță că rovinieta se va scumpi cu 40% din 2026

Începând din ianuarie 2026 rovinieta se va aplica doar vehiculelor concepute și construite pentru transportul de persoane sau celor destinate transportului de marfă care au masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone.

Pe lângă acestea, șoferii trebuie să știe că se schimbă și modul de calcul al rovinietei, iar valoarea acesteia va fi stabilită în funcție de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante (Euro), durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Mai mult, durata de utilizare va cuprinde durata de parcurs, precum și durata de staționare. Acum, rovinieta se stabilește doar în funcție de tipul vehiculului (autoturism, vehicul de transport marfa cu masa mai mică de 3,5 tone etc.).

În continuare, rovinieta se va aplica doar în afara localităților.

Foarte important de precizat este faptul că o altă modificare în ceea ce privește rovinieta este perioada pe care se va putea încheia începând din 2026.

Concret, rovinieta se va putea încheia pe o zi, zece zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni. Acum, rovinieta se poate încheia doar pe șapte zile, 30 zile, 90 zile sau 12 luni.

Tariful zilnic, în funcție de perioada pe care se va încheia rovinieta, nu va putea depăși 9% din tariful pentru 12 luni, tariful pe zece zile nu va putea depăși 12% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 30 de zile nu va putea depăși 19% din tariful pentru 12 luni, iar tariful pe 60 de zile nu va putea depăși 30% din tariful pentru 12 luni, scrie avocatnet.ro.

De asemenea, la fel ca în prezent, rovinieta se va încheia anterior utilizării rețelei de drumuri naționale, iar achitarea și emiterea rovinietei vor putea fi făcute cu cel mult 30 de zile înainte de data de început a valabilității acesteia.

Vehiculul va fi încadrat în clasa de emisii Euro 0, dacă un șofer nu va putea furniza date privind încadrarea în clasa de emisii poluante.

În cazul în care utilizatorul vehiculului se schimbă, rovinieta își păstrează valabilitatea. Același lucru se întâmplă și în cazul vehiculelor înmatriculate în România, la atribuirea unui alt număr de înmatriculare.

Citește și Harta camerelor fixe pentru rovinietă 2023 pentru toate județele. Cât te costă amenda „Big Brother” vs preţ rovinetă

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Descoperirea pe care o așteptau toți cei care au panouri solare. Crește puterea de producție și se dublează durata de viață
Capital.ro
Cel mai îndrăgit actor a murit fulgerător. A fost și va rămâne o stea strălucitoare. Drum lin!
Playtech.ro
Afacerea din România care a pornit cu un chioșc, iar acum a cucerit străinătatea. De la covrigi simpli la o afacere de 100 de milioane de euro
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Trump a scăpat un acord comercial, Meloni și-a dat ochii peste cap la discuțiile cu Macron. Momente virale la Summitul G7
wowbiz.ro
Sfârșit tragic pentru o tânără însărcinată, în vârstă de 22 de ani! Iubitul a ucis-o cu mai multe lovituri de topor atunci când a aflat că vrea să se despartă de el! Scenele șocante au avut loc sub privirile îngrozite ale copiilor
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Paradoxul pieței imobiliare. Case de 10.000 de euro în România, în plină explozie a prețurilor
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Expiră plafonările la energie, alimente și RCA! Se anunță un val de scumpiri de la 1 iulie 2025
Cancan.ro
Țeapa COLOSALĂ pe care Adelina Pestrițu și-a luat-o pe internet! A rămas și fără bani, dar și fără…
Playsport.ro
Vremea de la 34°C la minime de 5°C: meteorologii anunță ce ne așteaptă în următoarele două săptămâni
Capital.ro
România l-a pierdut pe cel mai iubit actor. Marele maestru joacă acum în ceruri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 iunie: „Urmează o săptămână de mare forță, cu transformări radicale”
MediaFlux
Pensionarii care nu-și primesc banii. Casa de Pensii recunoaște: „Softul nu funcționează complet”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!