Salarii medici 2023. Ce salarii vor primi cadrele din Sănătate după majorările de 15%

În Republica Moldova, vor crește atât salariile doctorilor, asistenților medicali și infirmierelor, cât și ale angajaților din serviciul gospodăresc, ale șoferilor de pe ambulanțe sau ale șefilor instituțiilor medicale.
Filip Stan
18 oct. 2023, 16:54
Salarii medici 2023. Ce salarii vor primi cadrele din Sănătate după majorările de 15%

Salarii medici 2023. Astfel, un medic de familie din Moldova de peste Prut, cu o vechime în muncă de până la 10 ani, va avea o majorare de puțin peste 2.000 de lei și va primi un salariu de 14.760 de lei. Unul cu peste 20 de ani vechime în muncă va primi 16.840 de lei, cu aproape 2.000 de lei mai mult ca în prezent.

Doctorii de pe ambulanțe cu un stagiu de muncă de până la 10 ani vor avea un salariu de 12.020 de lei, iar cei cu peste 20 de ani de activitate – 13.700 de lei.

Ftiziopneumologii, morfopatologii, medicii care prelevă organe și țesuturi umane și cei din serviciul de medicină nucleară vor avea un salariu de 18.870 de lei pentru cei cu o vechime în muncă de până la 10 ani și de 20.530 pentru cei cu o vechime mai mare de 20 de ani.

Șapte medici de la Spitalul Bagdasar-Arseni, care au tratat victime ale exploziilor de la Crevedia și Călimănești, și-au dat demisia din contractele de gărzi: ”Actualele condiții ne expun unor riscuri majore din punct de vedere profesional”
Salarii medici 2023. Chirurgii, intervenționiștii, endoscopiștii și medicii care lucrează la terapie intensivă din spitalele republicane, municipale și regionale cu o activitate de până la 10 ani vor avea un salariu cu 2.000 de lei mai mare decât cel de acum, adică 14.200 de lei. Cei cu o vechime în muncă de peste 20 de ani vor primi cu 1.930 mai mult sau 16.780 de lei.

Aceiași specialiști din spitalele raionale cu o vechime de până la 10 ani vor fi plătiți după majorare cu 12.780 de lei lunar (cu 1.930 de lei mai mult), iar cei cu o vechime de muncă de peste 20 de ani – 15.100 de lei (cu 1.800 de lei mai mult).

Specialiștii cu studii superioare (asistenți medicali, chimiști medicali, biologi medicali, biochimiști, fizioterapeuți, logopezi, tehnicieni radiologi, optometriști, psihologi, psihopedagogi, ingineri biomedicali, bacteriologi) cu până la 10 ani de activitate vor avea un salariu de 11.580 de lei, cu 1.510 lei mai mare, iar cei cu peste 20 de ani de experiență – 12.980 de lei, cu 1.630 de lei mai mult.

Sporuri de 3000 de lei pentru secretar la Parlament. Liftierul și cofetarul primesc 600 lei pe lună spor pentru condiții periculoase! Un milion de bugetari încasează bani în plus la leafă pentru „condiţii vătămătoare de muncă”
Asistenții medicilor de familie, cei de pe ambulanțe și comunitari cu o experiență de până la 10 ani de activitate vor avea un salariu de 8.700 de lei sau cu 1.240 de lei mai mult. Cei cu o vechime de muncă de peste 20 de ani vor primi cu 1.180 de lei mai mult, adică 10.000 de lei.

Infirmierele din serviciul ftiziopneumologic, HIV/SIDA, morfopatologic, de prelevare a organelor și de medicină nucleară vor avea un salariu de 5.840 de lei.

Cei din personalul administrativ-gospodăresc cu studii superioare va primi lunar 11.500 de lei, șoferii de pe ambulanță – 6.480 de lei și muncitorii calificați – 6.370 de lei.

Salarii medici 2023. Vor crește și sporurile pentru turele de noapte
Medicii anesteziologi și din terapie intensivă din spitalele republicane și municipale vor primi un supliment la salariu pentru munca de noapte de 1.150 de lei, cei din raioane – de 810 lei.

Chirurgii și obstetricienii din instituțiile republicane și municipale vor avea un supliment de 980 de lei, iar cei din instituțiile raionale – de 690 de lei.

Medicii din departamentele de urgență, secțiile de internare din spitalele republicane și municipale vor primi 910 lei pentru tura de noapte, cei din instituțiile raionale – 630 de lei.

Doctorii de pe ambulanță vor primi un supliment în valoare de 920 de lei, iar șoferii de pe ambulanță – de 310 lei.

Terapeuții, pediatrii, infecționiștii, psihiatrii și ftiziopneumologii vor fi plătiți cu 570 de lei pentru munca de noapte.

Modificările la regulamentul de salarizare vor intra în vigoare după ce vor fi aprobate de Guvern.

Cu o lună înainte de alegerile generale locale, autoritățile au găsit bani în bugetul de stat pentru a majora salariile lucrătorilor medicali și oamenilor de cultură și pentru a oferi sporuri unice profesorilor, polițiștilor și carabinierilor.

În cazul doctorilor, creșterile salariale sunt posibile datorită banilor adunați în plus în fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală.

Pentru aceste majorări, din fond vor fi alocate 312 milioane de lei, cu 95,6 milioane de lei mai mult decât în anul 2022, când salariile cadrelor medicale au crescut cu 10%.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Drama neștiută a Anei Maria Barnoschi: „Am făcut undeva la 12-15 înțepături”
Fanatik.ro
Dan Șucu a rupt tăcerea despre momentul în care l-a vrut pe Cristi Chivu antrenor la Rapid. Tehnicianul ar fi fost șocat
Capital.ro
Se schimbă regulile la locul de muncă. Guvernul a aprobat legea. Se aplică amendă de până la 7.000 de lei angajatorilor
Playtech.ro
Cine este şi ce AVERE are Raluca Moroșanu, judecătorul care a făcut declaraţii neaşteptate la Curtea de Apel Bucureşti
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
România s-a cutremurat din nou! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost localizat
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Lege pentru toți românii care au rate la bancă!
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu