Război de stradă în Rio de Janeiro. Asasinarea „Lordului războiului” a înfuriat grupările mafiote

Bandele mafiote au luat cu asalt străzile din Rio de Janeiro, incendiind mai multe autobuze. Cel puțin 12 persoane au fost reținute în acest caz pentru acte de terorism.
Alina Costache
24 oct. 2023, 19:56
Război de stradă în Rio de Janeiro. Asasinarea „Lordului războiului” a înfuriat grupările mafiote
Război de stradă în Rio de Janeiro. Asasinarea „Lordului războiului” a înfuriat grupările mafiote

Un adevărat război de stradă s-a dat în Rio de Janeiro, după ce mai multe bande de mafioți au au lansat un atac fără precedent asupra sistemului de transport public din Rio, incendiind zeci de vehicule. Guvernatorul statului Rio de Janeiro, Cláudio Castro, a promis să riposteze împotriva crimei organizate.

Citește și: Moartea absurdă a lui Gheorghe Leonida, românul care a sculptat chipul lui Iisus în statuia din Rio de Janeiro

Lupte de stradă între mafioți în Rio de Janeiro

Atacatorii ar fi incendiat luni cel puțin 35 de autobuze și autocare, patru camioane și un tren, în timpul a ceea ce presa locală a descris ca fiind unul dintre cele mai mari atacuri criminale din istoria orașului Rio.

Atacurile ar fi fost o răzbunare pentru uciderea unui lider paramilitar de rang înalt, Matheus da Silva Rezende, de către forțele speciale ale poliției. „El era cunoscut ca Lordul Războiului”, a afirmat guvernatorul de dreapta al Rio de Janeiro, în cadrul unei conferințe de presă de urgență organizate luni seara, în timp ce forțele de securitate și pompierii se străduiau să riposteze valului de atacuri din vestul orașului Rio.

Violențele din statul care se chinuie de ani întregi să lupte âmpotriva criminalității ce face mii de victime anual a dus la blocarea unor părți importante din cel mai faimos oraș din Brazilia și a forțat închiderea a cel puțin 45 de școli, afectând mii de elevi. Cotidianul O Globo a declarat „Rio sub asediu”. Primăria i-a îndemnat pe cetățeni să evite zonele afectate din cauza „evenimentului de mare impact”.

„Zona de vest este în flăcări”, a scris pe Twitter Cecília Olliveira, specialistă în securitate și fondatoare a unui grup de monitorizare a violenței numit Fogo Cruzado.

Imagini distribuite pe rețelele de socializare au arătat zeci de pasageri aruncându-se dintr-un autobuz în timp ce infractorii se pregăteau să îi dea foc și coloane groase de fum negru care se ridicau spre cer. Atacurile ar fi avut loc în cel puțin nouă zone diferite: Cosmos, Campo Grande, Inhoaíba, Guaratiba, Madureira, Paciência, Santa Cruz, Sepetiba și Recreio dos Bandeirantes, unde locuiesc aproximativ un milion de persoane.

Oficialii guvernamentali și rapoartele presei au atribuit violențele milițiilor (milícias), grupuri de tip mafiot cu legături politice care au preluat controlul asupra unor zone uriașe din Rio în ultimii 20 de ani. Anul trecut, Fogo Cruzado a afirmat că milițiile, care au început ca grupuri de autoapărare comunitară formate din ofițeri de poliție și gardieni de închisoare în afara serviciului, înainte de a se transforma în mafii criminale, controlează în prezent o zonă aproape de mărimea orașului Birmingham, al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie, unde locuiesc peste 1,7 milioane de oameni.

Guvernatorul Castro a declarat că 12 infractori au fost arestați în legătură cu atacurile de luni și vor fi acuzați de „acte teroriste”.

„Nu am nicio îndoială că mâine va fi o zi mult mai ordonată și mai calmă”, a declarat el reporterilor, promițând să ducă o „luptă dură” împotriva acestor infractori „24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână”. „Răul nu va învinge Binele”, a declarat Castro, avertizând grupurile de crimă organizată să nu îndrăznească să sfideze statul.

Însă experții în securitate au descris atacurile de luni drept o ofensivă nerușinată împotriva autorităților din Rio, care a scos la iveală eșecul guvernelor succesive de a ține sub control crima organizată. Violențele au avut loc la câteva ore după împușcarea lui Rezende, în vârstă de 24 de ani, care ar fi nepotul unuia dintre cei mai cunoscuți lideri criminali din Rio, Luis Antonio da Silva Braga, un șef paramilitar supranumit Zinho. Rezende ar fi fost împușcat mortal în timpul unei operațiuni a poliției în Três Pontes, o favelă din cărămidă roșie care este un bastion notoriu al miliției.

Citește și: Sfârșit tragic pentru o actriță româncă. A căzut de la etajul 5 al unui hotel

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Cristi Balaj, reacţie fără precedent după ce Istvan Kovacs va conduce Liverpool – Real Madrid: “Am crezut în el de când l-am luat în brigadă! Am emoţii când arbitrează”
Capital.ro
A murit cea mai iubită cântăreață. A cucerit inimile a milioane de oameni. Generații întregi au crescut pe melodiile ei
Playtech.ro
Care sunt orele de linişte în România, în 2025? Nu contează dacă stai la bloc sau la casă
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Un îndrăgit membru al trupei “Gașca Zurli” s-a stins din viață. Mirela Retegan a făcut tristul anunț: ,,A rămas la Zurli până în ultima clipă”
iamsport.ro
Ion Țiriac, 'achiziție' de 5 stele
MediaFlux
Cine este Octav Stroici, românul mort în urma prăbușirii turnului din Roma. Bărbatul era din Suceava și mai avea un an până la pensie. Ultimele sale cuvinte
stirilekanald.ro
Tensiune la granița României cu Ucraina! Avioane F-16 și Eurofighter, ridicate de urgență
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai