Lucian Burdujan rupe tăcerea şi răspunde celor care au spus că se ascunde din cauza datoriilor: „Nu ştiu ce vorbesc”. Fostul fotbalist s-a prezentat la poliţie

La începutul lunii noiembrie, Lucian Burdujan (39 de ani), fost atacant la FCSB, Rapid și FC Vaslui, a apărut pe site-ul Poliției Române la secțiunea persoanelor dispărute, după ce familia acestuia nu mai avea vești de la el de aproximativ un an.
Filip Stan
15 nov. 2023, 19:14
Lucian Burdujan rupe tăcerea şi răspunde celor care au spus că se ascunde din cauza datoriilor:

Fostul fotbalist Lucian Burdujan, dat dispărut de mama sa din luna octombrie, după ce familia nu a mai putut lua legătura cu el din luna septembrie, s-a prezentat miercuri la o secţie de Poliţie şi a solicitat revocarea anunţului referitor la dispariţia sa.

În decursul zilei de miercuri, în urma declaraţiilor date de mai mulţi cunoscuţi ai fostului fotbalist, care au spus că acesta ar avea datorii mari din cauza jocurilor de noroc, acesta a ţinut să dezmintă zvonurile şi a spus că cei care le-au lansat „nu ştiu ce vorbesc”, potrivit Digisport.

Ulterior, tot în cursul zilei de miercuri, Lucian Burdujan s-a prezentat la o secţie de Poliţie şi a solicitat revocarea anunţului referitor la dispariţia sa. El nu doreşte ca familia sa să ştie unde locuieşte.

”Astăzi, persoana a cărei dispariţie a fost reclamată la data de 20 octombrie a.c. s-a prezentat la o unitate de poliţie. Acesta nu a fost victima vreunei infracţiuni. De asemenea, persoana în cauză nu doreşte să transmită familiei sale informaţii privind adresa unde locuieşte, familia fiind informată cu privire la aceste aspecte”, a transmis IPJ Neamţ.

Citeşte şi: Gigi Becali a uitat când se bătea cu Hagi pe balerine şi critică bărbații care agață femeile pe internet: „Dacă vrei 20, uite aici, internet, pe tine te vreau, pe tine te vreau. Restu’, stați acolo, vin și la voi mâine. Îşi bagă necuratul coada”

Dispariţia a fost anunţată de către mama fostului fotbalist.

“La data de 20 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi, de către o femeie în vârstă de 63 de ani, cu privire la faptul că, din cursul lunii septembrie a.c., niciun membru al familiei nu a mai putut lua legătura cu fiul său Burdujan Lucian, în vârstă de 38 de ani, din Piatra-Neamţ. În cursul lunii septembrie acesta s-ar fi aflat în Bucureşti”, au transmis  reprezentanţii IPJ Neamţ, potrivit News.ro.

Aceştia au precizat că doar recent familia a fost de acord să mediatizeze dispariţia.

Ulterior,  Lucian Burdujan a apărut  pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica “Persoane dispărute”. Acolo, însă, apare ca fiind dispărut din noiembrie 2022.

Reprezentanţii IPJ Neamţ au precizat la momentul anunţării dispariţiei fosdtului fotbalist că, iniţial, mama sa a anunţat că nu mai ştie nimic de el din luna noiembrie a anului trecut.

“În urma verificărilor efectuate de colegii noştri, s-a aflat faptul că în luna septembrie acesta ar fi luat legătura cu fratele său şi chiar s-ar fi văzut cu el, în municipiul Ploieşti, după care ar fi plecat spre Bucureşti”, au explicat atunci poliţiştii.

Citeşte şi: Dezvăluirea momentului în sportul mondial: de ce nu a fost făcut public niciodată dosarul stării de sănătate al lui Michael Schumacher

 

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cât costă ceasul cu care Dorian Popa a strâns deșeuri în București. A început munca în folosul comunității: ”Mă vede cine trebuie”
Fanatik.ro
Ce aroganță i-au făcut belgienii lui Donald Trump după ce au umilit SUA în optimile CM 2026. E daună totală pentru președintele american
Capital.ro
Regulă nouă în UE. Mașinile fără aceste cinci sisteme nu vor mai putea fi vândute. Măsura se aplică de azi, 7 iulie
Playtech.ro
Topul școlilor cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2026. Două colegii împart primul loc
Adevarul
Bryan Johnson, antreprenorul care investește milioane pentru a-și prelungi viața, diagnosticat cu o boală incurabilă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O femeie din Tulcea și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?