CTP, reacție acidă după fuga din țară a lui Cherecheș: ”În care Schengen tot vrem să intrăm?”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP) a reacționat la scurt timp după ce reprezentanții Poliției de Frontieră au prezentat filmul fugii lui Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare care a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată.
Mircea Filipescu
26 nov. 2023, 17:10
CTP, reacție acidă după fuga din țară a lui Cherecheș: ”În care Schengen tot vrem să intrăm?”

Cristian Tudor Popescu (CTP) susține că incidente precum fuga din țară a lui Cătălin Cherecheș sau a altor politicieni sau oameni de afaceri care au o probleme cu legea arată cât de ușor se poate trece frontiera României, iar acest lucru ridică dubii privind oportunitatea intrării țării noastre în spațiul Schengen.

„Care Schengen? În care Schengen vrem să tot intrăm, de vreme ce primarul Cherechereș este a nu mai știu câta persoană condamnată sau condamnabilă la ani de pușcărie cu executare care se ușchește din țară trecând prin frontierele României ca prin turnicheții de la supermarket?”, a scris C.T. Popescu, într-o postare pe Facebook.

Interesant este că, înainte de postarea lui CTP, același mesaj l-a transmis și Victor Ciutacu, deși cei doi nu pot fi bănuiți că împărtășesc opinii, în general.

Explicațiile date de șeful Poliției de Frontieră despre fuga din țară a condamnatului Cătălin Cherecheș au fost de-a dreptul halucinante, iar Victor Ciutacu, realizatorul emisiunii Punctul Culminant de la România TV, a avut un mesaj extrem de dur la adresa autorităților care au permis primarului din Baia Mare să iasă din țară, deși era dat în consemn la graniță.

Citește și: Nicuşor Dan vrea ”înțelegeri politice” pentru ca 2024 să fie ”fără PSD”: ”Este un continuator al statului comunist care nu acceptă ca altcineva să aibă o opinie”

”Noi vrem în Schengen! Chiar dacă e pe cale de desființare. Fiindcă – nu-i așa? – avem frontierele securizate. Am demonstrat-o, cu vârf și îndesat, în cazul Cherecheș. Care, în control judiciar și condamnat definitiv fiind, a trecut lejer cu taxiul în partea ailaltă. Cu pașaportul vărului, care aduce cu el, cică…

Totul funcționează brici. Suntem beton la toate criteriile tehnice. Dar ne persecută austriecii și (uneori) olandezii. Care bănuiesc, pe nedrept și fără dovezi, că la noi se trece granița la liber. Dar nu-i așa. Vigilenții de la fruntarii stau de veghe, pavăză și scut în calea imigrației ilegale.

PS: Oare liderul Hamas o avea vreun văr care seamănă cu el?”, a scris Victor Ciutacu pe pagina sa de socializare.

Conform oficialilor Poliţiei, un poliţist de frontieră român şi unul maghiar, ambii aflaţi în afara tonetelor, au confruntat imaginea din actul de identitate cu cea a pasagerului şi au permis intrarea în autovehiculului în Ungaria.

Citește și: FOTOGRAFIA ZILEI! Cum a fost surprins Cherecheș în Italia, după ce a fugit din țară cu taxiul, cu pașaportul unui nepot

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
A fost sau nu penalty la Garita? Cristi Balaj a dat verdictul după cea mai controversată fază din FCSB – Petrolul!
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte