Ce va face „protejatul” Niculinei Stoican după desființarea Ansamblului Maria Tănase. Marian Medregoniu, cel care i-a luat locul lui Petrică Mîțu Stoian în grupul folcloric, se află pe lista disponibilizaților

Ansamblul Maria Tănase urmează să se desființeze începând cu ultima zi a anului 2023, fiind absorbit de Teatrul Colibri. Peste 20 de angajați, în majoritate dansatori, vor fi concediați. Printre aceștia, și Marian Medregoniu, unul dintre artiștii protejați de Niculina Stoican, care a fost angajat pe locul rămas vacant după moartea regretatului Petrică Mîțu Stoian.
Irina Dumitrescu
19 dec. 2023, 08:37
Ce va face „protejatul” Niculinei Stoican după desființarea Ansamblului Maria Tănase. Marian Medregoniu, cel care i-a luat locul lui Petrică Mîțu Stoian în grupul folcloric, se află pe lista disponibilizaților

Ansamblul Maria Tănase din Craiova își trăiește ultimele zile. Începând cu 31 decembrie 2023, intră în subordinea Teatrului Pentru Copii și Tineret Colibri. Decizia i-a revoltat pe artiștii Ansamblului, mare parte dintre ei urmând să rămână șomeri. Imediat după aflarea veștii, directorul Ansamblului, Niculina Stoican, și-a prezentat demisia. „Demisia Niculinei Stoican, în calitate de manager, vine ca o nenorocire pentru instituția noastră„, a mărturisit prof. dirijor Nicolae Drăghia pentru Star popular.

Ansamblul Maria Tănase a fost desființat. Marian Medregoniu, „protejatul” Niculinei Stoican, pe lista disponibilizaților

Marian Medregoniu, artistul angajat pe locul devenit vacant după moartea prematură a lui Petrică Mîțu Stoian, e debusolat și crede că totul se va ruina.

Citeste si Revolta artiştilor care ar putea rămâne pe drumuri după desfiinţarea Ansamblului Maria Tănase. Demisia Niculinei Stoican, bomboana de pe colivă: „O nenorocire pentru instituţia noastră”

E cutremurător ce se întâmplă, în general pentru cultura românească și pentru ce reprezenta Ansamblul Maria Tănase. Într-adevăr, doamna Niculina Stoican și-a depus demisia așa cum ar face orice manager care este demn. Noi, cei care avem suflet să înțelegem lucrurile, înțelegem acest lucru. L-a făcut pentru a putea fi alături de noi în calitate de coleg, de la același nivel cu noi. 

Am fost anunțați la instituție prin acele acte, eu sunt pe lista celor disponibilizați. Nu știu dacă până când se vor lua aceste măsuri cum voi reacționa. Eu am venit la Maria Tănase pentru că admiram tot ce se întâmplă aici. Acum, punându-se problema ca orchestra să nu mai aibă dirijor, pe Nicolae Drăghia, Niculina Stoican și-a depus demisia… pentru ce am venit eu aici începe să se ruineze, nu știu cum voi reacționa”, a declarat Marian Medregoniu pentru Star Popular.

Decizia ca grupul folcloric din Craiova să fie absorbit de Teatrul Colibri este justificată prin faptul că se dorește asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, printr-o Ordonanță a Guvernului, privind instituțiile artistice.

Citeste si Niculina Stoican a demisionat din funcţia de manager al Ansamblului Maria Tănase, dar continuă lupta pentru salvarea grupului folcloric. Petiţie online pentru salvarea Ansamblului

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
A fost sau nu penalty la Garita? Cristi Balaj a dat verdictul după cea mai controversată fază din FCSB – Petrolul!
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte