Cărţile de identitate electronice devin oficiale. Klaus Iohannis a promulgat legea buletinelor cu cip

Preşedintele a promulgat legea care cuprinde dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate.
Filip Stan
05 ian. 2024, 14:18
Cărţile de identitate electronice devin oficiale. Klaus Iohannis a promulgat legea buletinelor cu cip

Cărţile de identitate electronice ajung la Monitorul Oficial. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate, care vizează introducerea la nivel naţional a actelor de identitate (Cartea Electronică de Identitate şi Cartea de Identitate Simplă) într-un format capabil să asigure respectarea standardelor de securitate pentru cărţile naţionale de identitate emise la nivel naţional pentru a permite exercitarea dreptului la libera circulaţie în spaţiul Uniunii Europene a cetăţenilor români.
Prima carte electronică de identitate se va putea obține gratuit. Cine va plăti costurile
Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate. Intervenţiile legislative propuse vizează introducerea la nivel naţional a actelor de identitate (Cartea Electronică de Identitate şi Cartea de Identitate Simplă) într-un format capabil să asigure respectarea standardelor de securitate pentru cărţile naţionale de identitate emise la nivel naţional pentru a permite exercitarea dreptului la libera circulaţie în spaţiul Uniunii Europene a cetăţenilor români.

Totodată, se urmăreşte asigurarea unor condiţii tehnice care să conducă la costuri reduse de conformare pentru cetăţeni în interacţiunile acestora cu instituţiile statului pentru obţinerea actelor de identitate, precum şi crearea condiţiilor tehnice pentru dezvoltarea infrastructurilor care să permit accesul facil al cetăţenilor la serviciile de e-guvemare şi e-business prin utilizarea cărţilor electronice de identitate cu autentificare digitală şi semnătură digitală încorporate

De la 1 ianuarie 2024 nu se mai emit cărţi de identitate fără cip. Până când mai pot folosite cele vechi

Pe de altă parte, cărțile de identitate simple, care reprezintă alternativa la cele cu cip, vor putea fi folosite doar la nivel național. Acestea, cât și cele emise până la sfârșitul anului, vor putea fi folosite în continuare ca document de călătorie, atât timp cât vor fi valabile.

Însă, potrivit unui proiect de OUG al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), nu doar cărțile simple de identitate ce sunt emise până la finalul anului în curs vor putea fi folosite ca document de călătorie în statele Uniunii Europene sau în statele terțe care le recunosc ca atare, după cum stabilește legislația în vigoare, ci și cărțile de identitate emise după 31 decembrie 2023, atâta timp cât sunt valabile, scrie Avocatnet.ro.

Așadar, proiectul de OUG de la MAI elimină limitarea privind termenul de emitere a cărților de identitate care permit deținătorilor acestora să călătorească peste graniță în baza lor. Acum, călătoria peste hotare este permisă în baza cărților de identitate emise până în 31 decembrie 2023.

Cu alte cuvinte, în cazul în care proiectul va fi pus în aplicare, în OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români va scrie: „Cărțile de identitate, aflate în termen de valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele terțe care le recunosc ca document de călătorie, în condițiile stabilite de Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului”.

Așadar, dispare condiția ca actele de identitate să fie emise până în 31 decembrie 2023 pentru a putea fi folosite ca document de călătorie.

Citeşte şi: Restricţii de circulaţie în perioada Crăciunului. Atenţionare pentru şoferii care pleacă la drum

După cum stabilește OG 12/2023, ce se aplică din februarie, cu ajutorul actului de identitate, în general, se poate face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței din România. În plus, dovada reședinței se face și cu ajutorul unui document numit dovadă de reședință, care va însoți cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate și cartea de identitate provizorie.

Apoi, cartea electronică de identitate, aflată în termen de valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele terțe care o recunosc ca document de călătorie, după cum mai scrie în aceeași ordonanță.

Ordonanța nu îi omite nici pe cei cu cărți de identitate emise până la apariția celor electronice, adică cele actuale. Mai precis, potrivit actului normativ, cărțile de identitate emise până la data de 31 decembrie 2023, aflate în termen de valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele terțe care le recunosc ca document de călătorie.

Așadar, vor putea fi folosite ca document de călătorie în continuare, alături de pașaport și de cartea electronică de identitate, și cărțile de identitate emise până la sfârșitul anului, cu condiția să fie valabile.

În schimb, cărțile de identitate simple (fără cip), ce reprezintă o alternativă la cele electronice, vor putea fi folosite doar pentru legitimarea în țară, nu și pentru călătorii în afara granițelor.

Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebuie adoptat la Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Citeşte şi: Haos în gările din București după ce un tren pe ruta Roşiori Nord – Gara Basarab a deraiat de o osie, la ieşire din staţia Zăvestreni. Întârzieri de peste patru ore la trenurile cu sosiri în Gara de Nord București

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
Marele campion al cărui nume a ajuns în „Dicționarul românilor memorabili după 1989”: ”Sunt onorat”
Capital.ro
Taxa de salubrizare. Românii care pot primi reduceri sau chiar scutiri. Se depune cerere la primărie
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă depășești termenul de acceptare a moștenirii. Explicații pe înțelesul tuturor
Adevarul
Cum era Ceaușescu să provoace un război cu URSS. Istoria secretă a unor planuri de invazie
wowbiz.ro
Mariana Moculescu și-a făcut apariția la priveghiul lui Horia Moculescu, chiar dacă anunțase că nu va participa! Preț de câteva momente, a dat la o parte toate neînțelegerile și și-a îmbrățișat fiica
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Cazul Sarei, fetița de 2 ani care a sfârșit în cabinetul stomatologic, ar putea schimba legea. Anunţul făcut de ministrul Sănătății
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Mircea Lucescu: ”Apostolul dezastrului, încrezut plin de impresii de tip mesianic! Pleacă singur, du-te după Rădoi”
MediaFlux
Se dau 200.000 de euro gratis dacă depui dosarul! Banii vin în 2026
stirilekanald.ro
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume