Prognoza meteo 8 – 21 ianuarie. Ger, viscol și ninsori în următoarele două săptămâni în România

Iarna și-a intrat în drepturi în România. După cel mai cald Crăciun din istorie, vremea s-a răcit semnificativ. Ninge viscolit în mai multe zone din țară, iar meteorologii spun că ninsorile și viscolul vor continua să își facă simțită prezența în următoarele două săptămâni.
Filip Stan
08 ian. 2024, 13:16
Prognoza meteo 8 - 21 ianuarie. Ger, viscol și ninsori în următoarele două săptămâni în România

Regimul termic estimat în următoarele două săptămâni (8 – 21 ianuarie) va caracteriza, în general, o vreme rece, deşi temperaturile vor fi apropiate de normele perioadei, în timp ce precipitaţiile sub diferite forme îşi vor face simţită prezenţa în întreaga ţară, în anumite intervale, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

 

Prognoza meteo 8 – 21 ianuarie BANAT

În prima săptămână, valorile termice diurne vor fi apropiate de normele perioadei, cu medii în general de 0…2 grade, însă cele nocturne vor caracteriza o vreme rece cu medii ale minimelor de -8…-4 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va crește, astfel că mediile regionale ale valorilor diurne se vor situa între 3 și 6 grade și ale celor nocturne între -4 și -2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv 16-21 ianuarie.

 

Prognoza meteo 8 – 21 ianuarie CRIȘANA
Până spre finalul primei săptămâni, maximele termice se vor menține la valori ușor sub normele perioadei, cu medii de 0…2 grade, însă cele nocturne vor caracteriza o vreme rece, astfel încât mediile minimelor vor fi de -8…-4 grade. Ulterior, temperatura aerului va avea tendință de creștere până la valori în jurul normelor climatologice, cu medii ale maximelor de 2…4 grade și ale minimelor de -5…-2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv 16-21 ianuarie, potrivit ANM.

 

Prognoza meteo 8 – 21 ianuarie TRANSILVANIA
În prima săptămână, valorile termice vor avea unele variații, cele diurne se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de -3…0 grade, iar cele noctune vor caracteriza o vreme rece, chiar geroasă, îndeosebi în nopțile de 9 și 12 ianuarie, cu medii
ale minimelor de -13…-5 grade. Ulterior, temperatura aerului va fi în creștere până la valori ușor peste normele perioadei, cu medii ale valorilor diurne de 1…2 grade și ale celor nocturne de –6…-3 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalele 8-9 ianuarie, respectiv 17-20 ianuarie.

Citește și: Meteorologii anunţă vreme extremă în România. Zonele din ţară în care temperaturile ajung la la -20°C

 

Prognoza meteo 8 – 21 ianuarie  MARAMUREȘ
Valorile termice diurne vor fi ușor sub normele perioadei în prima săptămână, cu medii ale maximelor de 0 până la -2 grade în ziua de 13 ianuarie. Din 15 ianuarie până la sfârșitul intervalului, temperatura aerului va fi în creștere, până la medii de 2 grade. Minimele vor avea
variații în prima săptămână și vor caracteriza o vreme rece (îndeosebi în nopțile de 9 și 12 ianuarie), cu medii în general între -10…-5 grade. Ulterior și minimele termice vor crește spre o medie de -4 grade în data de 18 ianuarie, valoare ce se va menține până la finalulul intervalului. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 8-9 ianuarie și 16-21 ianuarie.

 

Prognoza meteo 8 – 21 ianuarie MOLDOVA

În primele zile din interval vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața în cea mai mare parte a regiunii, astfel încât media maximelor va fi de -8…-6 grade, iar a minimelor de -14…-10 grade. În intervalul 10 – 14 ianuarie vor fi variații de la o zi la cealaltă și
perioade cu advecții mai calde, astfel încât maximele vor avea medii între -4 și 2 grade, iar minimele între -12 și -2 grade. Ulterior, regimul termic nu va mai avea oscilații majore, astfel că cel diurn se va situa în jurul a 2 grade, iar cel nocturn între -6 și -4 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare îndeosebi în zilele de 7, 8 și 12 ianuari și din nou spre finalul perioadei prognozate.

Citește și: Prognoza meteo. Se aşterne strat de zăpadă în multe zone din România. Va fi viscol şi risc de polei luni dimineaţă

 

Prognoza meteo 8 – 21 ianuarie DOBROGEA
Vremea se va răci semnificativ în primele zile din interval, astfel încât mediile maximelor vor coborî de la 2 la -4 grade, iar ale minimelor de la 6 la -8 grade. Între 10 și 13 ianuarie vor fi oscilații rapide de la încălzire la răcire, astfel încât maximele vor avea medii între -2 și 4 grade,
iar minimele între -10 și -4 grade. În a doua săptămână de prognoză, regimul termic se va stabiliza la valori diurne de 4 grade și nocturne de -2 grade, mediat regional. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în zilele de 8, 9, 10, 12 ianuarie și din nou după data de 15 ianuarie.

 

Prognoza meteo 8 – 21 ianuarie MUNTENIA
În prima săptămână de prognoză vor fi variații termice semnificative, astfel încât mediile maximelor vor varia între -2 și 4 grade, iar ale minimelor între -10 și 2 grade, cu cele mai scăzute valori în datele de 9 și 13 ianuarie și cele mai ridicate în 8 și 11 ianuarie. A doua
săptâmână va aduce un regim termic relativ constant, ce va fluctua între 4 și 6 grade în media maximelor și -6…-2 grade a minimelor.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în primele două zile a perioadei estimate, în 13 ianuarie și din nou după data de 17 ianuarie.

 

Prognoza meteo 8 – 21 ianuarie OLTENIA
Regimul termic va avea variații semnificative în prima săptămână din interval, astfel încât cel diurn se va situa între -2 și 4 grade, iar cel nocturn între -8 și 2 grade, mediat regional, cu cele mai reci zile în 9, 10 și 13 ianuarie și cele mai calde în 8, 11 și 12 ianuarie. În a doua
săptămână de prognoză valorile termice vor avea doar ușoare oscilații, cu medii ale maximelor de 3…5 grade și ale minimelor de -4…-2 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în primele două zile din interval și din nou din data de 16 ianuarie.

 

LA MUNTE

În prima jumătate a intervalului, deși vor fi variații termice, vremea va fi în general geroasă în timpul nopților și al dimineților, iar mediile temperaturilor se vor situa la maxime între -8 și -2 grade, iar la minime între -16 și -8 grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 10 și 13
ianuarie. După data de 14 ianuarie, regimul termic va fi în ușoară creștere și fără mari oscilații, cu valori diurne de -2 grade și nocturne de -8 grade, mediat regional. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în zilele de 8, 9 și 10 ianuarie și din nou după data de 16 ianuarie.

DailyBusiness
David Popovici, aplaudat cu entuziasm de către rivali: „Abia așteptam să aud imnul României!”
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Produsele care se scumpesc, de fapt, de azi, 1 august. Lista măsurilor care ne vor afecta în mod direct
Capital.ro
Interzis pentru românii care au casă la curte. Aveți nevoie de autorizație! Se demolează totul
Playtech.ro
Cum te fac chelnerii să le dai mai mult bacşiş? Detaliile la care să fii atent data viitoare când mergi la restaurant
Adevarul
O judecătoare critică CSM: „Nu putem să tot vehiculăm poezia că noi suntem magistrați şi asta este, trebuie să primim fără să dăm”
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Trei zodii care își schimbă viața de la 1 august. Nimic nu va mai fi la fel
Prosport.ro
FOTO. „Asta e artă”. Vedeta a renunțat complet la haine de ziua ei
kanald.ro
A murit medicul Sorin Stăniloiu! Acesta a fost printre cei mai apreciați chirurgi din Târgu Jiu
Cancan.ro
BREAKING! Bărbat înjunghiat în Cosmopolis, în ziua în care s-au împlinit 2 luni de la uciderea Teodorei
Capital.ro
Lege strâmbă pentru proprietarii români de case. Dețin casa, dar nu au acte pe teren. Primăriile ignoră cererile
StirileBZI
Facturi mai mari la utilități! ApaVital anunță tarifele noi după majorarea TVA-ului
stirilekanald.ro
„Naomi i-a făcut respirație Rebecăi, dar n-a mai avut nicio șansă. Bogdan era prins între fiare” Drama părinților care și-au pierdut cei trei copii în accidentul din Spania. Noi informații despre starea lor
Veste proastă de la Ministrul Muncii pentru pensionari. Se merge până la capăt