EXCLUSIV. Cornel Dinicu, în instanţă: „Sunt umăr la umăr cu Parchetul. Sunt primul interesat să ştiu ce s-a întâmplat acolo”

În mod total neîntemeiat măsura dispusă fața de subsemnatul are un caracter excesiv și, totodată, este neutilă prin raportarea la scopul procesului penal, a declarat Cornel Dinicu în instanţă, conform unui document prezentat în exclusivitate în emisiunea Punctul Culminant de la România TV.
Filip Stan
11 ian. 2024, 22:20
EXCLUSIV. Cornel Dinicu, în instanţă:

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor a declarat în faţa instanţei că „măsura dispusă are un caracter excesiv. Sunt umăr la umăr cu Parchetul”, potrivit unu document exclusiv prezentat joi seară de România TV. 

„În mod total neîntemeiat, măsura dispusă faţă de subsemnatul are un caracter excesiv şi, totodată, este neutilă prin raportarea la scopul procesului penal. În primul rând, nu există nici măcar o menţiune în referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive la riscul săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpat. În al doilea rând, nu există teama, dovada, respectiv că inculpatul se va sustrage de la urmărirea penală, aceasta fiind dovedită chiar prin faptul că inculpatul s-a prezentat de bunăvoie la parchet.

„Sunt umăr la umăr cu Parchetul. Sunt primul interesat să ştiu ce s-a întâmplat acolo”
În prezenta cauză, de la data săvârşirii pretinsei fapte penale până la adoptarea măsurii arestului preventiv, au trecut aproximativ două săptămâni, perioadă în care inculpatul a fost lăsat în libertate. Ulterior, acesta s-a prezentat de bunăvoie în fața organelor de urmărire penală, voluntar, fără a fi necesară dispunerea niciunei măsuri procedurale, iar această conduită anterioară şi ulterioară a inculpatului nu este de natură a demonstra un pericol public.Sunt umăr la umăr cu Parchetul şi mă pun la dispoziţia organelor de urmărire penală, pentru că sunt primul interesat să ştiu ce s-a întâmplat acolo. M-am prezentat imediat, la solicitarea organului de urmărire penală, ocazie cu care imediat mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi s-a şi dispus, contrar oricărei suspiciuni sau bănuieli rezonabile şi oricărui mijloc desprins, emiterea ordonanţei de reţinere.

Raed Arafat anunţă primele măsuri după incendiul de la Ferma Dacilor: „S-a defectat ceva care face parte din sistemul de siguranță, tu ca proprietar ai obligația ca în atâta timp să anunți ISU județean”

„Nu există niciun risc de a influenţa sau păstra legătura cu aceste persoane”
Ne aflăm în faţa unei persoane care trăieşte o dramă uriaşă, de neimaginat – aceea de a-şi pierde propriul copil în faţa sa, în incendiul de a cărui propagare este acuzat, care nu a săvârşit nicio altă faptă penală şi nu a efectuat niciun act de influențare a niciunuia din participanţi în cadrul procesului penal.

Incendiul de la Ferma Dacilor – Patronul Cornel Dinicu crede că a fost „mână criminală” şi a depus plângere penală în urma tragediei

Cu atât mai mult, la acest moment nu există niciun risc de a influenţa sau păstra legătura cu aceste persoane, în condiţiile în care majoritatea actelor de urmărire/procedură au fost deja efectuate, esenţială şi determinantă fiind expertiza de specialitate, cel mai concludent, relevant şi pertinent mijloc de probă cu caracter tehnic şi care nu poate fi afectat de inculpat, chiar în ipoteza adoptării unei măsuri. De altfel, nici nu se pretinde în concret ca aş fi încercat să iau legătura sau să influențez un alt inculpat suspect sau martor”, se arată în documentul din instanță obținut în exclusivitate de România TV.

Tribunalul Prahova a respins, marţi, contestaţiile depuse de cei trei inculpaţi în dosarul deschis de procurori în urma incendiului de la complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani, în care opt oameni au murit. Decizia instanţei este definitivă şi menţine soluţia Judecătoriei Ploieşti care a emis mandat de arestare preventivă pe numele administratorului de facto al complexului Cornel Dinicu şi mandat de arest la domiciliu pe numele Adelinei Elena Ilie şi al administratorului din acte, Adrian Ristin.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Avocatul lui Djokovic rupe tăcerea în scandalul pariurilor pe cartonaş galben: „O înscenare! CFR Cluj şi Neluţu Varga vor să-i rupă contractul? Damjan este nevinovat!” Exclusiv
Capital.ro
Regula RAR. Mașinile care pot pica ITP-ul. Ce șoferi trebuie să înlocuiască obligatoriu rezervorul după 10 ani
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?