Proiect de lege: Ofensa adusă drapelului şi imnului naţional să fie pedepsită cu închisoarea

Vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mass Media din Senat, Marius Paşcan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în această săptămână va depune o propunere de completare a Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, prin introducerea de pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 luni şi 3 ani.
Romania TV
20 mai 2013, 11:03
Proiect de lege: Ofensa adusă drapelului şi imnului naţional să fie pedepsită cu închisoarea

Marius Paşcan doreşte ca Articolul 7 să prevadă faptul că „pe teritoriul statului poate fi arborat exclusiv drapelul naţional şi drapelele la care se face referire în conţinutul prezentei legi” şi că „drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi”.

În plus, senatorul solicită includerea în lege a faptului că arborarea drapelului României la manifestările care se desfăşoară sub egida organizaţiilor internaţionale se face potrivit reglementărilor şi uzanţelor internaţionale şi că în locurile în care se arborează drapelul României poate fi arborat şi drapelul Consiliului Europei.

Marius Paşcan a mai spus că Articolul 20 trebuie să prevadă că „cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora”, iar încălcarea prevederilor articolului 2, a articolului 5, a articolului 7 şi a articolului 14 din lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

Senatorul a arătat că deşi legea prevede condiţiile în care se pot arbora pe teritoriul României drapelele altor state şi faptul că imnul naţional al altor state se intonează împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia, „nu există nicio prevedere legală în conţinutul acestui act normativ care să sancţioneze nerespectarea acestor cerinţe expres prevăzute”.

„Pe de altă parte, considerăm că o importantă lacună a Legii nr. 75/1994 constă în faptul că aceasta nu conţine prevederi cu privire la interdicţia de a fi arborate pe teritoriul României a unor alte drapele decât drapelul naţional şi cele la care se face referire în lege. Ne referim, spre exemplu, la însemnul nerecunoscut oficial, aşa-zisul steag reprezentând ‘Ţinutul Secuiesc’, arborat în anul 2010 şi, ulterior, în mai multe ocazii pe faţada principală a clădirii Primăriei oraşului Sovata, respectiv pe sediul Primăriei comunei Ghindari, judeţul Mureş (caz de notorietate în judeţul Mureş unde şi organele de urmărire penală au constatat că o astfel de situaţie nu este sancţionată de lege)”, a subliniat Marius Paşcan.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Devis Epassy, pe făraș la Dinamo!? Sosirea lui Alaa Bellaarouch i-a pecetluit soarta portarului camerunez
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Obligatoriu apa gratuită servită la masă în restaurante. „Exact cum se întâmplă în Franța, Spania, Italia și, practic, în toată Europa civilizată”
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
România răspunde la amenințările Iranului. Suntem acuzați de complicitate cu SUA în război
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?