Şeful forţelor armate ale NATO, declaraţie alarmantă: „Trebuie să ne pregătim de un conflict cu Rusia”

Un oficial militar cu rang înalt al NATO a cerut miercuri actorilor publici şi privaţi din Occident să se pregătească pentru o eră în care orice se poate întâmpla în orice moment, inclusiv purtarea unui război, relatează Reuters.
Mircea Filipescu
19 ian. 2024, 12:21
Şeful forţelor armate ale NATO, declaraţie alarmantă:

„Avem nevoie de o transformare a NATO pentru a fi pregătită să poarte un război”, a declarat şeful Comitetului militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, în deschiderea unei reuniuni de două zile a miniştrilor apărării din alianţă, care are loc la Bruxelles.

El a remarcat că, în trecut, guvernele şi companiile NATO au trăit într-o eră în care totul era abundent, previzibil, controlabil şi concentrat pe eficienţă. De la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, acestea ar trebui să îşi adapteze gândirea la „o eră în care orice se poate întâmpla în orice moment, o eră în care trebuie să ne aşteptăm la neprevăzut, o eră în care trebuie să ne concentrăm pe eficacitate pentru a fi pe deplin eficienţi”, a spus el.

„Trebuie să ne dăm seama că nu este un dat faptul că trăim în pace. Și de aceea noi (n.r. – forțele NATO) ne pregătim pentru un conflict cu Rusia. Dar discuția este mult mai amplă. Este vorba, de asemenea, de baza industrială și, de asemenea, de oameni care trebuie să înțeleagă că joacă un rol”, a afirmat înaltul oficial NATO, citat de The Telegraph.

Amiralul Bauer, un ofițer de marină olandez, a lăudat Suedia pentru că a cerut tuturor cetățenilor săi să se pregătească pentru război înainte ca țara să se alăture oficial alianței.

Decizia luată de Stockholm, anunțată la începutul acestei luni, a dus la o creștere a numărului de voluntari pentru organizația de apărare civilă a țării și la o creștere a vânzărilor de lanterne și de radiouri cu baterii.

„Totul începe acolo”, a declarat amiralul Bauer. „Realizarea faptului că nu totul este planificabil și că nu totul va fi perfect în următorii 20 de ani”, a adăugat acesta.

NATO începe cel mai mare exerciţiu militar din istoria sa

Săptămâna viitoare, aproximativ 90.000 de soldați NATO vor începe cel mai mare exercițiu militar al blocului de la Războiul Rece încoace.

Operațiunea Steadfast Defender 2024 are acum o dimensiune mai mult decât dublă față de momentul în care a fost anunțată anul trecut și este concepută în mod explicit pentru a pregăti alianța pentru o invazie rusă.

Exercițiile care se desfășoară în toată Europa până în luna mai.

Dar înalții oficiali NATO sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că guvernele și producătorii privați de arme rămân în urmă cu pregătirile pe frontul intern.

Stocurile de arme și muniții au fost epuizate de conflictul din Ucraina și va dura ani de zile pentru a fi refăcute în ritmul actual de producție.

Citeşte şi: Parlamentul European a blocat fondurile pentru Ungaria. Acuzaţii grave la adresa premierului Viktor Orban

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT