Bogdan Buta, acuzat că ar fi abuzat doi minori, s-a retras de la conducerea festivalurilor Untold şi Neversea: „Pentru a se putea dedica exclusiv în a-şi demonstra nevinovăţia”

Unul dintre organizatorii Untold, Bogdan Buta, este acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu doi minori în 2021, cei doi fiind audiaţi, marţi, de poliţişti. Anchetatorii au deschis iniţial dosar penal pentru agresiune sexuală, marţi încadrarea fiind schimbată în act sexual cu un minor.
Mircea Filipescu
01 feb. 2024, 15:07
Bogdan Buta, acuzat că ar fi abuzat doi minori, s-a retras de la conducerea festivalurilor Untold şi Neversea:

Faptele ar fi avut loc în 2021, într-un imobil din Cluj-Napoca, dar Buta susţine că este vorba despre un ”scenariu SF”, pus în practică de ”şantajişti şi infractori de cea mai joasă speţă” şi anunţă că îi va da în judecată pe jurnaliştii care au publicat declaraţiile presupuselor victime, minori la acea vreme.

Joi, Bogdan Buta a anunţat, prin intermediul avocaţilor care îl reprezintă, că a decis să se retragă din calităţile executive pe care le deţine în conducerea festivalurilor Untold şi Neversea, funcţii care vor fi preluate de către ceilalţi co-fondatori şi de echipa executivă.

„Din respect pentru oamenii din echipa sa, dar şi pentru a se putea dedica exclusiv în a-şi demonstra nevinovăţia, Bogdan Buta a decis să se retragă din calităţile executive pe care le deţine şi să le predea către ceilalţi co-fondatori şi echipei executive. De asemenea, toate operaţiunile de zi cu zi vor fi preluate şi încredinţate echipei de management a grupului până în momentul în care cazul va fi soluţionat de forurile competente şi se va face dreptate. Avem încredere că justiţia îi va trage la răspundere pe cei responsabili de acest atac mediatic. Suntem convinşi că în urma procedurilor, toate „acuzaţiile” se vor dovedi a fi neadevărate, iar în final cei responsabili vor răspunde pentru aceste grave acuzaţii false”, au transmis avocaţii săi, potrivit Observatornews.

Citeşte şi: Procurorii au modificat încadrarea în cazul lui Bogdan Buta. Noi acuzaţii pentru patronul Untold

Ioan-Bogdan Buta este un antreprenor clujean, fondator al festivalului Untold, organizat la Cluj-Napoca, şi al festivalului Neversea, organizat în Constanţa. Când a izbucnit scandalul, milionarul se află în Emiratele Arabe, unde se ocupa de organizarea UNTOLD Dubai, programat să înceapă pe 15 februarie.

Poliţiştii au transmis că luni au fost audiate două dintre persoanele implicate, în vârstă de 18 şi 19 ani din municipiile Cluj-Napoca şi Iaşi. Anchetatorii au deschis iniţial dosar penal pentru agresiune sexuală, dar încadrarea a fost ulterior schimbată în act sexual cu un minor. Faptele ar fi avut loc în 2021, într-un imobil din Cluj-Napoca. Buta susţine că este vorba despre un „scenariu SF”, pus în practică de „şantajişti şi infractori de cea mai joasă speţă”. IPJ Cluj a precizat că în cadrul audierilor nu au fost formulate plângeri penale referitoare la infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale.

Citeşte şi: Victor Ciutacu, despre Ferma Dacilor: Nici dacă Dinicu își ungea singur pensiunea cu untură și catran și după aia-i dădea foc cu o baterie de cocktailuri Motolov, nu putea obține o pălălaie de 1.000 grade Celsius”

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi români în timp ce se întorceau din vacanța în Turcia. Situație neașteptată la graniță: “Caut un avocat”
Capital.ro
Elena Udrea a renunțat. Cutremur din închisoare. Deznodământul care șochează România
Playtech.ro
Români lăsați fără aur la vamă în Bulgaria: „Vameșii au zis că e o lege nouă, ai voie doar cu 5 grame”
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Ingredientul de 2 lei care îți salvează frigiderul. Gospodinele scapă de un coșmar
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
S-a confirmat primul caz de variolă ovină în România! Peste 700 de animale au fost ucise
Cancan.ro
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club
Playsport.ro
Mașinile mici dispar, prețurile explodează. Șeful DACIA spune ce nu vor alții să recunoască
Capital.ro
Se golește complet contul de bani. Avertisment ANAF pentru români: Contactați instituția bancară
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Se întoarce Călin Georgescu?! Anunțul răstoarnă România
MediaFlux
Ion Iliescu este în stare critică! Fostul președinte nu mai este conștient și ar fi ținut pe aparate. UPDATE: Anunț oficial de la spital
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană