Statul Panama, acuzat că a devenit un centru logistic al contrabandei cu țigări din America Latină

Contrabanda cu țigări din Panama a crescut cu 92% în ultimii trei ani, iar acest lucru a condus la transformarea acestui stat din America Centrală într-un „hub” sau centru logistic pentru traficul illegal din America Latină și Caraibe, conform organizației Crime Stoppers.
Alina Costache
06 feb. 2024, 14:36
Statul Panama, acuzat că a devenit un centru logistic al contrabandei cu țigări din America Latină
Conform calculelor acestei organizații mondiale, lunar, în Panama intră până la 15 containere cu țigări de contrabandă prin porturi legale și zone duty-free.

În ultimii 8-10 ani, contrabanda cu țigări a crescut într-un ritm mai lent, dar în ultimii trei ani a avut o creștere semnificativă, ajungând la o medie de 92%”, a declarat într-un interviu pentru EFE directorul regional al Crime Stoppers pentru Caraibe, Bermuda și America Latină, Alejo Campos.

Panama este considerată „poarta de intrare” a contrabandei de țigări în regiune, conform Crime Stoppers. Prin urmare, prin intrarea lunară a acestor 15 containere de țigări ilegale, Panama distribuie 50% din aceste produse contrafăcute în America Latină și Caraibe.

În această privință, Panama are un dublu rol datorită poziției sale strategice la nivel continental american, pe de o parte este un ‘hub’ pentru comerțul internațional, pe de altă parte statul este abuzat de acele structuri criminale pentru a aduce toate aceste mărfuri”, a remarcat expertul.

Campos a explicat că „ruta contrabandei cu țigări începe în Colón (pe coasta caraibiană), mai exact în Zona Liberă (cea mai mare din America) și în jurul acesteia; apoi se deplasează pe întreaga rută Colón – Panama și continuă pe șoseaua Panamericană spre Chiriquí (granița nordică) și intră în Costa Rica”.

Pentru a „face dovada” cât este de gravă această problemă, Crime Stoppers a inaugurat vineri o structură formată din 15 containere în Cinta Costera din Ciudad de Panamá, una dintre cele mai aglomerate rute.

Înainte, țigările de contrabandă ajutau la finanțarea altor operațiuni, mai mari, ale structurilor criminale, cum ar fi traficul de droguri sau traficul de persoane, dar acum sunt atât de mari veniturile pe care le obțin încât (țigările) au devenit una dintre principalele activități pentru a strânge bani în mod ilegal”, a explicat Campos.

Cu toate acestea, traficul ilegal de țigări contribuie încă la finanțarea crimei organizate și a bandelor, deoarece această activitate ilicită este legată de infracțiuni precum spălarea de bani, traficul de droguri sau corupția, printre altele.

În plus, conform organizației, reprezintă o evaziune fiscală de milioane de dolari pentru statele din regiune: în 2020, comerțul ilegal de țigări implica o pierdere de peste 165 de milioane de dolari în taxe anuale doar pentru statul panamez.

Țigara este un produs folosit mult pentru spălarea de bani prin metodologia ‘trading’, care este spălarea de capital prin comerț, iar acesta poate fi comerț legal sau ilegal”, a explicat Campos.

Campos a atras atenția că „deși Panama a redus numărul de persoane care fumează (…) la aproximativ 150.000 (o cifră mică în raport cu cei 4 milioane de locuitori ai țării), ceea ce îl îngrijorează este că 92% dintre aceștia fumează țigări ilegale”.

Țigările de contrabandă sunt ușor accesibile în Panama, pot fi găsite în standurile vânzătorilor ambulanți de pe străzile aglomerate și, în unele cazuri, sunt vândute la bucată în unele magazine.

Vorbim despre faptul că 9 din fiecare 10 persoane care fumează în Panama, fumează țigări ilegale, de contrabandă, cu toate consecințele negative pe care le are acest lucru asupra colectării de impozite, asupra sănătății publice și, mai ales, asupra principalului nostru obiectiv, problema securității și a apărării naționale”, a concluzionat Campos.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Gigi Becali, la un pas să-l piardă pe Mirel Rădoi: „Dacă mai dura o zi discuția, nu mai eram aici!”
Capital.ro
Reguli la bloc. 10 fapte ilegale pentru proprietari. Vecinii care te fraudează și te obligă să plătești în plus
Playtech.ro
La ce foloseşte carnetul de muncă în 2026: Mulţi români nu l-au ridicat nici acum de la ITM-uri
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a fost și el la un pas
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Cum arată Maia, fiica lui Teo Trandafir, în 2026. Tânăra este complet schimbată de cum și-o amintea publicul!
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj