Şefa FMI, între martor şi inculpat: Dacă este găsită vinovată, face zece ani de închisoare

Directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, fost ministru francez de finanţe, a anunţat vineri la Paris că a fost plasată de justiţia franceză sub statutul de martor asistat într-o anchetă asupra unui arbitraj privat contestat.
Romania TV
25 mai 2013, 12:11
Şefa FMI, între martor şi inculpat: Dacă este găsită vinovată, face zece ani de închisoare

„Statutul meu de martor asistat nu este o surpriză pentru mine, deoarece am acţionat întotdeauna în interesul statului şi în conformitate cu legea”, a declarat Lagarde după două zile de audieri la Curtea de Justiţie a Republicii.
Statutul de martor asistat este intermediar între cel de martor şi cel de inculpat. Aceasta înseamnă că Lagarde ar putea fi ulterior acuzată în acest caz, notează AP.

Audierile s-au axat pe rolul lui Lagarde în plata a 400 de milioane de euro către un om de afaceri controversat şi apropiat al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, pe vremea când ea era ministru de Finanţe al Franţei.
                   
Plata a fost făcută antreprenorului Bernard Tapie ca parte a unui proces de arbitraj privat pentru a soluţiona un litigiu cu banca de stat Credit Lyonnais asupra vânzării participaţiei la Adidas în anii 1990. Aceasta este văzută de mulţi francezi ca un exemplu al relaţiei confortabile dintre marile sume de bani şi marea putere în Franţa.
                   
Tapie, fost proprietar al clubului Olympique Marseille, este o personalitate controversată în Franţa. Litigiul dintre omul de afaceri şi Credit Lyonnais se referă la o tranzacţie ce a avut loc în 1993 când Tapie a vândut către bancă participaţia pe care o deţinea la producătorul german de îmbrăcăminte şi echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acţiune în justiţie susţinând că a fost fraudat.

Tapie a făcut aproximativ 6 luni de închisoare în 1997 pentru complicitate la fapte de corupţie în legătură cu aranjarea unui meci de fotbal în 1993.

Credit Lyonnais, una dintre cele mai vechi bănci franceze, a dispărut în 2003, fiind absorbită de grupul Credit Agricole. În 2007, preşedintele francez Nicolas  Sarkozy a sugerat că Ministerul Finanţelor, condus de Lagarde şi instituţia ce reprezenta statul în dispută, ar trebui să apeleze la o comisie de arbitraj.

În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obţinut de la stat despăgubiri de 420 milioane euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiţie.

Lagarde riscă 10 ani de închisoare

Decizia de vineri a tribunalului special pentru miniştrii guvernului pune semne de întrebare în legătură cu rolul lui Lagarde în această afacere.
                
Anchetatorii au deschis o investigaţie în 2011 asupra unor posibilele acuzaţii de „complicitate în deturnare de fonduri publice” şi „complicitate la fals”. Proba nu ar conduce automat la un proces. Dar dacă va conduce şi dacă Lagarde va fi acuzată şi apoi condamnată, ea ar risca până la 10 ani de închisoare, potrivit procurorilor.
                   
Cazul ar putea de asemenea afecta imaginea Franţei, mai ales că vine după cel al compatriotul lui Lagarde, fostul director al FMI,Dominique Strauss-Kahn, care a demisionat în 2011 după scandalul de viol, denunţat de camerista de la hotelul Sofitel din New York.

FMI a anunţat că va evoca „în următoarele zile” situaţia directoarei sale generale. „Consiliul de Administraţie al FMI reprezentând cele 188 de state membre a fost informat cu privire la această afacere de mai multe ori şi de fiecare dată a exprimat încrederea în capacitatea directoarei generale de a se achita eficient de atribuţiile sale”, a precizat FMI într-un comunicat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cine e antrenorul „bombardier”?! Caz șocant la FCSB: „Mi-a răspuns de pe mail-ul clubului”
Capital.ro
Prognoza meteo 15 noiembrie. Ninsori și rafale de vânt de până la 80 km/h. Unde ninge și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România