Ședință decisivă a coaliției de guvernare pe tema comasării alegerilor. Care sunt scenariile aflate pe masa lui Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu

Liderii celor două partide care fac parte din coaliția de guvernare, PSD și PNL, se reunesc vineri într-o ședință decisivă pe tema comasării alegerilor.
Mircea Filipescu
16 feb. 2024, 08:40
Ședință decisivă a coaliției de guvernare pe tema comasării alegerilor. Care sunt scenariile aflate pe masa lui Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu

Comasarea celor cinci scrutine ce urmează a avea loc în 2024 a devenit tema cea mai ”fierbinte” din interiorul coaliției de guvernare, iar liderii PSD și PNL vor fi vineri față în față pentru a tranșa această temă, după ce în ultima perioadă s-a ajuns chiar și la amenințări cu ieșirea de la guvernare venite dinspre cele două tabere.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a spus, marţi, despre subiectul comasării alegerilor, că el crede că orice prelungire a discuţiilor dincolo de ziua de vineri este inoportună şi ar face discuțiile pe această temă inutile.

„Ocupăm spaţiul public cu un subiect care se rostogoleşte şi aşa de prea mult timp”, a încheiat Ciucă.

„Avem o legislaţie. Nu a fost o discuţie că vrea PSD să dea preşedintele, că vrea PNL…Nu a fost o discuţie. Sunt lucruri bune pentru democraţie… Ce înseamnă esenţa democraţiei – o prezenţă cât mai mare la vot. În cazul unei comasări, ştim cu toţii că la alegerile europarlamentare prezenţa e mai scăzută ndacă nu inventăm un referendum pentru penali. Atunci s-a venit cu această idee că ar fi chiar mai democratică. Alţi colegi din opoziţie spun că nu e democratică, că direcţionăm un vot. Într-o coaliţie vorbim mereu. A rămas că atunci când mă întorc o să mai stăm de vorbă, vineri, pe acest subiect, să vedem cum tehnic putem face”, spune Marcel Ciolacu.

Citește și: EXCLUSIV | Robert Negoiță, despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei: „Avem atât de multe proiecte”

El a negat că social-democraţii ar fi cerut liberalilor să renunţe la candidatul la alegerile prezidenţiale.

„Cred că şi dl Ciucă mi-ar cere mie să renunţe PSD la candidatură, cred că şi eu dacă i-aş cere dlui Ciucă să renunţe PNL la candidat ne-am jigni unul pe altul. Nu avem această înclinaţie de a ne jigni”, încheie Ciolacu.

De asemenea, Marcel Ciolacu spune că social-democraţii nu vor susţine un candidat independent la alegerile prezidenţiale.

„Ce pot spune cu certitudine, cu inimă de pesedist, de membru fondator, niciodată PSD şi eu personal nu că nu o să propun, dar nu o să-mi treacă prin cap să susţin un independent din partea PSD”, încheie Ciolacu.

Citește și: EXCLUSIV | Victor Ponta rupe tăcerea despre moartea cumnatului său și umilințele la care a fost supus de procurorii Portocală și Onea: „Era un om nevinovat. E nedrept pentru el, pentru copiii lui”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Universitatea Craiova poate deveni matematic campioană, chiar cu două etape înainte de final. Scenariul care aruncă Bănia în aer
Capital.ro
Regulă RAR în România. Șoferii trebuie să obțină declarația de conformitate pentru geamuri. Se aplică amendă în lipsa autorizației
Playtech.ro
Care este diferența dintre „Tap Cold” și „Cold” la mașina de spălat. Ce setare îți spală mai bine hainele
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Banii de alocații și indemnizații intră pe carduri azi. Românii care vor primi sume mai mari
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi