Din reparaţie în reparaţie. Autostrada Arad-Timişoara, REASFALTATĂ pe toată lungimea

Autostrada Arad-Timişoara, deschisă traficului în decembrie 2011, în urma unei investiţii de aproximativ 135,43 de milioane de euro, este reasfaltată pe toată lungimea, după ce stratul de suprafaţă a început să se deterioreze, poliţiştii impunând restricţii de viteză pe segmentele aflate în lucru. Încă de la lansare, la aceast autostradă s-au efectuat mai multe lucrări de reabilitare, din cauza neregulilor apărute periodic.
Romania TV
28 mai 2013, 14:01
Din reparaţie în reparaţie. Autostrada Arad-Timişoara, REASFALTATĂ pe toată lungimea

Potrivit Biroului de Poliţie Autostrăzi Vest, viteza pe autostrada Arad-Timişoara a fost restricţionată la 60 şi 80 de kilometri la oră în mai multe puncte, având loc atât lucrări de reasfaltare, cât şi alte lucrări programate, precum la poduri sau la acostamente.

Lucrările de asfaltare au loc pe calea de circulaţie de la Arad la Timişoara, pe segmente de câte cinci kilometri, care se schimbă în fiecare zi, astfel că pe lungimea acestora se poate circula cu cel mult 60 de kilometri la oră, pentru că este disponibilă o singură bandă de mers.

„S-a constatat o deteriorare a asfaltului la suprafaţă. Deocamdată se lucrează pe banda întâi, care se decopertează, după care este reasfaltată. Lucrările vor continua pe a doua bandă şi pe calea de la Timişoara spre Arad”, a declarat, marţi, subcomisarul Teodor Tudur, şeful Biroului de Poliţie Autostrăzi Vest, aflat în localitatea arădeană Vinga.

Conform sursei citate, s-au mai impus restricţii de viteză de 80 de kilometri la oră în apropierea podurilor de peste autostradă, care sunt tencuite şi vopsite, dar şi în zonele în care se lucrează la acostamente, iar utilajele se află pe banda de urgenţe.

Tudur a spus că autostrada se află încă în administrarea constructorului, iar de la deschiderea traficului nu s-a putut circula niciodată cu viteza legală de 130 de kilometri la oră, viteza maximă permisă fiind de 100 kilometri la oră până în momentul predării către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumurilor Naţionale din România.

„Chiar şi după această predare, lucrări vor mai exista, pentru că în proiectul iniţial nu erau prevăzute reţelele de apă necesare toaletelor publice, astfel că ele vor fi introduse ulterior”, a adăugat Tudur.

Autostrada dintre Arad şi Timişoara a fost deschisă traficului în decembrie 2011, iar la acea dată era asfaltat drumul, însă nu erau terminate alte lucrări, precum montarea parapeţilor, a tuturor indicatoarelor, finalizarea podurilor. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit de mai multe ori, noul termen fiind noiembrie 2013.

De la deschiderea circulaţiei, pe autostradă au avut loc de mai multe ori reparaţii, în paralel cu lucrările prevăzute în proiect. Asfaltul a fost reparat şi în toamna anului trecut, după ce s-a ondulat de la traficul greu sau au apărut probleme la îmbinările de la poduri. Reprezentanţii Regionalei Timişoara a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale afirmaseră atunci că asfaltul s-a surpat la îmbinările unor podeţe din cauza infiltraţiilor de apă pentru că autostrada nu a fost finalizată şi nu există încă pe toată lungimea drumului şanţuri de scurgere laterale.

De asemenea, în urmă cu o lună viaductul care leagă, peste autostradă, localităţile Şagu şi Hunedoara Timişană a intrat în reparaţii după ce au apărut crăpături mari în asfalt, pe o lungime de o sută de metri. Viaductul fusese construit în toamna anului trecut, dar o latură a terasamentului s-a lăsat, astfel că asfaltul a crăpat pe mijlocul rampei de urcare.

Lucrările sunt executate de consorţiul FCC Construccion şi Astaldi. Autostrada are o lungime de 32,25 de kilometri şi face parte din coridorul IV Pan-european. Valoarea lucrărilor la acest tronson este de 482,8 milioane de lei, echivalentul a 135,43 de milioane de euro.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Denis Drăguş, la debut! Ce poziţie joacă la FCSB? Craiova se teme de el: „Nu-mi place că s-a dus la ei”
Capital.ro
Lemnele de foc s-au scumpit înainte de sezonul rece. Cât îi costă pe români proviziile pentru iarnă
Playtech.ro
Vremea se schimbă din nou în România. După ploi și vijelii, temperaturile urcă până la 30 de grade
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
Fără dubii! A spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în 2027: ”Se vede”
MediaFlux
Vârsta de pensionare trebuie să crească în România! Avertismentul Consiliului Fiscal: Lipsesc 10 miliarde de euro
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte