Preşedintele Camerei Comunelor a Marii Britanii, în vizită în România

Preşedintele Camerei Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, John Bercow, efectuează, miercuri, o vizită oficială în România. Acesta va susţine un discurs în plenul Camerei Deputaţilor despre rolul şi importanţa parlamentelor într-un sistem democratic.
Romania TV
29 mai 2013, 09:27
Preşedintele Camerei Comunelor a Marii Britanii, în vizită în România

Totodată, el are prevăzute întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi cu premierul Victor Ponta. 

John Bercow va fi primit şi de preşedintele Traian Băsescu. 

În cursul zilei de joi, la invitaţia lui Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Comunelor va vizita municipiul Craiova, unde se va întâlni cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediului de afaceri. La eveniment participă şi Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti. 

În program este prevăzută o vizită în comuna Podari, unde delegaţia britanică se va întâlni cu primarul localităţii şi cu directorul şcolii. Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, îi va prezenta lui John Bercow centrul oraşului, preşedintele Camerei Comunelor urmând să viziteze şi Fabrica Cummins Generator Technologies România de la Craiova.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT