Micuţul Ayan a povestit cu lacrimi în ochi că şi-a făcut culcuş din frunze şi crengi: „Am văzut lupul!”

El a povestit că și-a făcut culcuș în timpul nopții din câteva crengi, că i-a fost frig și că a plouat. După ce le-a spus reporterilor despre aventura lui, Ayan a izbucnit în lacrimi, în brațele mamei.
Filip Stan
19 mart. 2024, 17:51
Micuţul Ayan a povestit cu lacrimi în ochi că şi-a făcut culcuş din frunze şi crengi:

Ayan a dispărut duminică. Copilul din localitatea Tudora se afla în vizită la o cunoştinţă, împreună cu familia, şi a părăsit locuinţa respectivă, iar cei apropiaţi nu au reuşit să-l găsească.

Radu Ayan, băiatul de 2 ani dispărut în Botoșani, a fost găsit

A fost căutat timp de 25 de ore de sute de persoane – forțe de ordine și voluntari – fiind găsit în pădure, la 3 kilometri de casă, în apropierea unui schit.

Ionuț, Emanuel și Laurențiu au fost cei trei îngeri păzitori, care l-au găsit pe micuțul Ayan. Toți trei sunt polițiști, iar doi dintre ei veniseră de acasă, din timpul lor liber, ca să participe la căutări. La un moment dat au trecut pe lângă o biserică și s-au rugat la dumnezeu să-l găsească pe copil. La scurt timp după, cei trei au anunțat că l-au găsit pe Ayan.

Starea băieţelului de doi ani, din Botoşani, găsit teafăr după aproape 30 de ore de căutări, este bună, spun medicii. Micuțul Ayan este la spital, alături de mama lui. Copilul a povestit cum și-a petrecut noaptea în pădure, în frig și ploaie.

Ayan: Am văzut lupul!
Reporter: Ai văzut lupul?
Ayan: Da!
Reporter: Și era mare? Ce-ai făcut? Te-ai urcat în copac?
Ayan: Da… M-am ascuns!
Reporter: Unde te-ai ascuns?
Ayan: M-am ascuns!
Reporter: Nu ți-a fost frig?
Ayan: Da, a fost frig! Și a venit ploaia!

Sursa: Digi 24

Timp de aproape 30 de ore, Ayan a îndurat frigul, ploaie, întunericul și frica. Micuțul de doi ani a stat o zi și o noapte în pădure, adăpostit la scoarța unui copac, așteptând ca cineva să îl găsească și să-l ducă înapoi acasă, la mama și la bunica. Sute de jandarmi, polițiști, pompieri, dar și voluntari l-au căutat pe Ayan. A fost găsit la opt kilometri de casă.

Radu Ayan Mahmood, din comuna Tudora, județul Botoșani, se afla cu bunica sa în vizită la o cunoștință. Văzând că cei din jur nu sunt atenți la el, micuțul a părăsit casa. La început, femeia nu și-a făcut griji, deoarece el obișnuia să se joace în curte. Totuși, pe măsură ce minutele treceau, femeia a semnalat dispariția sa la 112 iar căutările au început. Părinții copilului, care erau în străinătate, s-au întors de urgență acasă.

Părinţii copilului de 2 ani, mărturii în lacrimi, după ce acesta a fost găsit la mai bine de 25 de ore de la dispariție. Ce le-a povestit băiatul

Copilul de 2 ani care a dispărut într-o comună din Botoșani a supraviețuit, de unul singur, prin pădure, timp de 25 de ore. A fost găsit sub un copac, cu hipotermie, la 3 kilometri de locul din care a plecat. Plânsul lui a fost auzit de 3 polițiști, în timpul căutărilor disperate la care au participat 200 de oameni, câini, elicoptere și drone cu termoviziune.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Noua sosie a Denisei Răducu. Babi Minune a înlemnit când a auzit-o cântând
Fanatik.ro
„Pierderi de 10 milioane de euro anual”. Dezvăluiri de culise despre investițiile lui Dan Șucu la Rapid. Exclusiv
Capital.ro
Se anulează ITP-ul. Regulă pentru toți proprietarii de mașini din România. Nu se mai poate circula. Anunț de la RAR
Playtech.ro
Dacă te înscrii la Uber cu maşină proprie, eşti obligat conduci un anumit număr de ore pe zi? Ce spun cei care fac ride-sharing part-time
Adevarul
Nou val de concedieri voluntare la Dacia. Câți bani primesc angajații care aleg să plece
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă sanitară! Un nou virus mortal face ravagii în mai multe țări. Ce este Nipah și cum se transmite
iamsport.ro
Este convins că cea mai în formă echipă din SuperLiga nu va câștiga campionatul: ”Nu se bate la titlu!”
MediaFlux
Corina Tarniță, profesoara din România care a apărut în dosarele Epstein, primele declarații: ”Regret profund că l-am cunoscut”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil