UPDATE Atac furibund al Rusiei asupra căilor ferate din Ucraina pentru blocarea livrărilor militare! Două spitale au fost evacuate de frica bombardamentelor. Militarii ucraineni au ripostat și au aruncat în aer două rafinării ruse de petrol

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a stopa livrările militare de echipamente venite din Occident. În urma atacurilor, două spitale, dintre care unul de pediatrie, au fost evacuate.
Alina Costache
27 apr. 2024, 09:19
UPDATE Atac furibund al Rusiei asupra căilor ferate din Ucraina pentru blocarea livrărilor militare! Două spitale au fost evacuate de frica bombardamentelor. Militarii ucraineni au ripostat și au aruncat în aer două rafinării ruse de petrol
Atac furibund al Rusiei asupra căilor ferate din Ucraina pentru blocarea livrărilor militare! Două spitale au fost evacuate de frica bombardamentelor

UPDATE

Ucraina anunţă că a lovit două rafinării ruse de petrol şi un aerodrom militar într-un atac nocturn de mare anvergură. Ucraina a lovit ”instalaţii tehnologice-cheie” în două rafinării în regiunea Krasnodar (sud). Autorităţile ruse au anunţat anterior un incendiu la o rafinărie în oraşul Slaviansk-pe-Kuban. Presa de stat rusă scrie că această instalaţie şi-a întrerupt parţial producţia.


Ucraina depinde foarte mult de infrastructura feroviară, atât în ceea ce privește transportul uman, cât și pentru comerț și armată, mai ales că traficul aerian este și acum oprit. Acest lucru, cunoscut și de Federația Rusă, a însemnat pe aceștia un avantaj și au început bombardamentele asupra căilor ferate.

Citește și: Șeful de Stat Major al armatei germane trage un semnal de alarmă! „Rusia putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani”

Atac furibund al Rusiei asupra căilor ferate din Ucraina

Pentru a se asigura că Ucraina nu va fi aprovizionată cu materiale militare pentru ofensivă, Rusia a atacat infrastructura feroviară din mai multe zone importante ale Ucrainei.

„Este vorba aici despre măsuri clasice înaintea unei ofensive de amploare, aşteptată în următoarele săptămâni”, a declarat, sub protecţia anonimatului, o  sursă de rang înalt din sistemul securităţii ucrainene, intervievată de AFP, scopull fiind „să paralizeze livrările, transportul încărcăturilor militare”.

Reţeaua de căi ferate este vizată cu regularitate în bombardamente ruse de doi ani. Recent, atacurile ruse au vizat gări, ca cea din Hramatorsk, în est, unde zeci de persoane, mai ales civili, care încercau să fugă din calea războiului sângeros, au fost ucise în aprilie 2022.

În ultimele săptămâni s-a constatat o intensificare a bombardamentelor care vizează infrastructuri feroviare. În doar o zi, joi, atacurile au fost semnalate în trei regiuni ucrainene. În regiunea Doneţk (est), împărţită de linia frontului, trei angajaţi ai societăţii de căi ferate Ukrzaliznîţia au fost ucişi într-un atac.

În aceeaşi zi, zece civili au fost răniţi într-un atac cu rachetă la Gara din Balaklia, în regiunea Harkov (nord-est), iar infrastructuri feroviare au fost avariate la Smila, în regiunea Cerkasî (centru). Un bombardament masiv împotriva unor instalaţii feroviare la Dnipro şi în regiune (centru-est) a ucis o angajată a Ukrzaliznîţia şi a rănit alţi şapte pe 19 aprilie. Cu o săptămâna înainte, Gara din Sumî (nord) a fost vizată de un atac.

Armata rusă a revendicat atacul asupra unui „tren cu armament occidental şi echipament militar” în localitatea Udacine, în egiunea Doneţk, şi „trupe şi echipamente” militare la Balaklia. Nu au fost prezentate date suplimentare, însă afirmațiile corespuns cu cele raportate de autoritățile ucrainene.

Aceste atacuri asupra căilor ferate apar în perioada în care Statele Unite şi-au reluat ajutorul militar acordat Ucrainei, după luni de paralizie din cauza unor rivalităţi politice interne. Armamentul occidental donat Ucrainei – muniţie de artilerie şi apărare aeriană – sunt livrate în cel mai mare secret din ţări vecine, mai ales din Polonia.

Şeful transportului de călători de la Ukrzaliznîţia, Oleksandr Perţovski, a declarat joi AFP că a constatat „o creştere a atacurilor asupra infrastructurii feroviare. Ei desfăşoară atacuri orbeşte asupra gărilor. Este un mod foarte primitiv de a o face”.

Ucraina se confruntă în această perioadă cu dificultăți, mai ales după perioada în care ajutorul Occidentului a întârziat să mai apară. Tiruri de artilerie rusă au ucis două persoane, vineri, în regiunea Sumî, în nordul Ucrainei, la frontiera rusă, potrivit Ministerului ucrainean de Interne, care precizează că două femei în vârstă au fost ucise. Alte trei persoane au fost omorâte în atacuri ucrainene în două regiuni ruseşti, Kursk şi Briansk, dar şi în regiunea ucraineană Lugansk, ocupată aproape în întregime de Rusia, potrivit autorităţilor ruse.

Primăria din Kiev a anunţat evacuarea a două spitale, dintre care unul de pediatrie, din capitala ucraineană, de teamă că Rusia le poate ataca, deoarece o înregistrare video care circulă online susține că în aceste instituţii s-ar ascunde militari. Acest lucru „anunţă de facto un atac”, afirmă reprezentanții primăriei, care insistă asupra faptului că aceste centre spitaliceşti nu sunt instalaţii militare.

Citește și: VIDEO Un nou atac cu rachete al Ucrainei în Rusia. Mai multe zone evacuate

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
CRBL, dezvăluiri despre relația cu fiica lui. Relația lor s-ar fi răcit: „M-a pus la zid”. Cum le răspunde celor care spun că a uitat de Alessia
Fanatik.ro
Incredibil! Noul Șahtior Donetsk va juca în campionatul Rusiei! Cum este posibil așa ceva
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. A depus plângere la CSM împotriva lui Nicușor Dan. Ce acuzații aduce
Playtech.ro
Cum se va calcula pensia pentru angajații MAI în 2026. Schimbări legislative
Adevarul
Costul vieții în 2025: cele mai accesibile și cele mai scumpe țări din lume. Cât te costă să trăiești în România
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Zile libere pentru părinți când se închid școlile și grădinițele. Legea a fost dată din 2020
Cancan.ro
Fetița femeii ucise la Apărătorii Patriei este TRAUMATIZATĂ! Ce repetă micuța încontinuu
iamsport.ro
Pericol pentru CFR Cluj! Riscă să primească interzis în cupele europene
MediaFlux
Ghidul ajutoarelor pentru pensionari privind plata facturilor la utilități! De marți, 21 octombrie 2025, se pot depune cererile pentru bani
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025