Klaus Iohannis a promulgat legea. Cine nu are acces în autobuzele şcolare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că autovehiculele şcolare nu pot transporta decât elevi şi profesori, iar elevii care nu au un comportament şi un limbaj civilizat şi distrug bunurile din respectivul autovehicul pot primi sancţiuni disciplinare şi interzicerea deplasării cu autovehiculele şcolare pentru o perioadă determinată de timp.
Mircea Filipescu
29 mai 2024, 16:33
Klaus Iohannis a promulgat legea. Cine nu are acces în autobuzele şcolare

Actul normativ promulgat de către preşedintele Iohannis are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri privind utilizarea autovehiculelor şcolare destinate transportului public local al elevilor din ciclul învăţământului obligatoriu, în scopul deplasării la cursuri şi la alte activităţi cultural/educative, precum şi a unor măsuri suplimentare adresate participanţilor la trafic.

„Transportul elevilor cu autovehiculele şcolare este gratuit, în condiţiile hotărârii autorităţii deliberative la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi este asigurat de unităţile administrativ-teritoriale sau unităţile de învăţământ, cu autovehiculele aflate în proprietatea acestora sau deţinute cu orice alt titlu. Utilizarea autovehiculelor şcolare se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi transporturile rutiere. Autovehiculele şcolare sunt inscripţionate în mod unitar, indiferent de marca/tipul autovehiculului respectiv, în partea frontală, cât şi pe lateral cu textul ‘TRANSPORT ŞCOLAR’, textul având culoarea neagră pe fond galben.

În scopul deplasării elevilor la cursuri, pentru autovehiculele şcolare, unitatea de învăţământ transmite primarului: graficul de circulaţie, traseul/traseele, locul de îmbarcare, numărul de elevi transportaţi într-o cursă şi numărul de curse efectuate zilnic, pe durata desfăşurării cursurilor anului şcolar curent. Numărul elevilor transportaţi într-o cursă nu poate depăşi numărul locurilor”, prevede legea promulgată.

Citeşte şi: Motivul pentru care elevii din cinci localităţi au intrat deja în vacanţa de vară

Actul normativ mai spune că aceste autovehicule pot fi folosite, pe lângă transportul elevilor la cursuri, şi în scopul deplasării elevilor şi cadrelor didactice la activităţi cultural/educative, de natură să contribuie la dezvoltarea competenţei de învăţare şi a abilităţilor socio-emoţionale.

De asemenea, traseele pot fi organizate pentru orice destinaţie de pe teritoriul naţional, atât în timpul anului şcolar, cât şi în perioada vacanţelor.

„Elevii sunt obligaţi să ocupe locurile stabilite în timpul deplasării, să aibă un comportament şi un limbaj civilizat şi să nu distrugă bunurile din respectivul autovehicul. Elevii care nu respectă aceste obligaţii pot primi sancţiuni disciplinare, în conformitate cu normele legale în vigoare, respectiv, interzicerea deplasării cu autovehiculele anterior menţionate, pentru o perioadă determinată de timp”, conform sursei citate.

Autovehiculele şcolare nu pot efectua transportul unor terţe persoane, în afară de elevi şi profesori, iar răspunderea disciplinară pentru încălcarea acestei prevederi aparţine conducătorului autovehiculului şi poate conduce, în funcţie de repetabilitate şi gravitate, până la desfacerea contractului de muncă, potrivit legii promulgate.

Citeşte şi: Alocaţii de 1.250 de euro. Ce documente trebuie depuse pentru ca să primeşti lunar această sumă pe card

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Webster, la debut! Cum joacă Universitatea Craiova la primul meci din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Noua lege a salarizării stârnește nemulțumiri în sănătate. Sindicaliștii avertizează că unii angajați ar putea pierde bani
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiam de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Nativii care ar putea obține o sumă mare de bani. Horoscopul weekendului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România