Leul, în cădere liberă: EURO a ajuns la un nou MAXIM

Moneda naţională a continuat să se deprecieze accentuat în faţa euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat, vineri, un curs de referinţă în urcare cu 7,72 bani, la 4,5535 lei/euro, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2012.
Iulian Tudor
07 iun. 2013, 10:21
Leul, în cădere liberă: EURO a ajuns la un nou MAXIM

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4763 lei/euro. O rată de schimb superioară faţă de cea de vineri, de 4,5538 lei/euro, a fost publicat de banca centrală la 26 octombrie.

Pentru dolarul american, cursul de referinţă a urcat la 3,4402 lei/dolar, cel mai înalt nivel începând din 4 aprilie.

În acelaşi timp, cursul de referinţă pentru francul elveţian a crescut la 3,7052 lei/franc, atingând maximul începând cu 20 decembrie.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La deschidere, euro a fost cotat în jurul nivelului de 4,52 lei/euro, după ce joi seară, în afară orelor de tranzacţionare ale şedinţei locale, cursul a atins un maxim de 4,5475 lei/euro. Până la jumătatea şedinţei de vineri, cotaţiile au urcat treptat, iar maximul tranzacţionat a fost de 4,5590 lei/euro.

Analiştii ING cred că leul s-a depreciat mai accentuat decât monedele regionale pe fondul creşterii randamentelor din piaţa locală, unde randamentele au crescut brusc.

„Randamentele de pe întreaga curbă a titlurilor de stat în lei au crescut cu circa 0,25 puncte procentuale după rezultatul foarte slab al licitaţiei de obligaţiuni de ieri (joi, n.r), mişcare care a redus însă diferenţa faţă de creşterile din ultima săptămână a randamentelor pentru monedele regionale. Chiar dacă nu sunt semne clare legate de intervenţii oficiale până în acest moment, credem că şansele unor astfel de acţiuni au crescut considerabil, întrucât ne aflăm acum la nivelurile din decembrie, de la care a început aprecierea condusa de intrările străine”, se arată într-un raport al băncii transmis vineri dimineaţă.

Ministerul Finanţelor Public a atras 541,9 milioane lei prin licitaţia de obligaţiuni cu scadenţa la trei ani, sub valoarea indicativă de 700 milioane lei, la un randament de 4,96%, în urcare cu 0,5 puncte faţă de precedenta emisiune cu aceeaşi scadenţă.

La începutul lunii mai cursul BNR a atins cel mai redus nivel din acest an, de 4,3072 lei/euro, aprecierea leului fiind susţinută în principal de investitorii străini care au început să cumpere lei, pentru a realiza plasamente în titluri de stat emise de România.

Mai mulţi analişti au spus că baca centrală ar fi cumpărat indirect valută în primele patru luni, iar potrivit calculelor ING Bank, BNR şi-a crescut rezervele cu aproape 3 miliarde euro.

„Totuşi, ne temem că această rezolvare a problemei (posibila intervenţie a BNR – n.r.) pe termen scurt ar putea aduce cu sine alte probleme pentru leu pe termen mai lung, deoarece intervenţiile ar rezulta în rate mai ridicate, care ar afecta eventual şi mai tare titlurile de stat în lei. Aşadar, credem că alte măsuri, precum o limită simbolică la suma disponibilă la repo, ar putea fi luate în calcul. Până atunci însă, datele legate de piaţa forţei de muncă din SUA de astăzi ar mai putea corecta din deprecierea recenta a leului”, consideră analiştii ING Bank.

Cursul BNR de vineri, de 4,5535 lei/euro, indică o depreciere de 2,8% a leului în raport cu euro, de la începutul anului. În raport cu minimul din luna mai, leul a pierdut însă 5,7% faţă de euro.

Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au urcat la 4,17% – 4,67% pe an, după ce joi au fost la 3,35% – 3,85% pe an. Randamentele pentru plasamentele cu pe termen de o săptămână au avansat la 4,38% – 4,88% pe an, de la nivelurile de joi, de 3,48% – 3,98% pe an.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
România – Polonia, decisiv pentru selecționer?! „Se vorbește despre demisie. Așteptările erau mari”
Capital.ro
Ninsorile au cuprins mai multe regiuni din țară. Se circulă în condiții de iarnă. Utilajele intervin
Playtech.ro
Cum să plătești mai puțin pentru încălzire în această iarnă. Temperatura la care să setezi termostatul când ești acasă și când pleci
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Horoscopul weekendului 14-15 noiembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România