Securitatea diplomatică americană, acuzată de muşamalizarea unor infracţiuni

Serviciul pentru securitate diplomatică din cadrul Departamentului de Stat, unul dintre corpurile de elită în cadrul departamentului, este acuzat că a muşamalizat cazuri de prostituţie şi trafic de droguri implicând funcţionari în străinătate, a anunţat luni diplomaţia americană, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
11 iun. 2013, 09:05
Securitatea diplomatică americană, acuzată de muşamalizarea unor infracţiuni

O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei, Jennifer Psaki, nu a contestat, într-o conferinţă de presă zilnică, niciunul dintre cazurile prezentate într-un raport extrem de dur al Inspecţiei Generale din cadrul Departamentului de Stat, dezvăluit pentru prima dată de postul de televiziune CBS.

În opt cazuri prezentate detaliat în acest momorandum, agenţi din cadrul serviciului pentru securitate diplomatică ce o protejau pe fostul secretar de Stat Hillary Clinton sunt suspectaţi că au „angajat prostituate în cursul unor vizite oficiale în străinătate”, o practică „endemică”, potrivit Inspecţiei Generale.

Documentul citează totodată o „reţea clandestină de trafic de droguri” în jurul Ambasadei Statelor Unite din Bagdad, constând în furnizarea de stupefiante unor angajaţi cu contract ce lucrează la faţa locului pentru securitatea diplomatică.

De asemenea, oficiali au declarat pentru Inspecţia Generală că li s-a cerut să oprească ancheta asupra unui ambasador american „suspectat că ar fi client al unor prostituate într-o grădină publică”, potrivit CBS.

„Luăm foarte în serios acuzaţiile de comportament neadecvat. Toate cazurile menţionate în reportajul CBS au făcut obiectul unei anchete minuţioase”, a dat asigurări Psaki, subliniind că securitatea diplomatică îl protejează pe secretarul de Stat, pe toţi adjuncţii săi şi aproximativ 70.000 de persoane ce lucrează pentru prima reţea diplomatică la nivel mondial, atât la Washington, cât şi în 275 de posturi.

„Am trimis după gratii indivizi, pentru comportamente infracţionale. Ambasadorii nu vor face excepţie”, a insistat ea.

Prestigiul securităţii diplomatice a fost deja afectat, în ultimele luni, de atacul de la Benghazi. Acest serviciu a fost criticat pentru eşecuri în materie de securitate privind protejarea consulatului american din acest oraş libian, atacat de islamişti înarmaţi pe 11 septembrie 2012, care au ucis patru americani, inclusiv pe ambasadorul Statelor Unite în această ţară.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
Fanii lui Levski Sofia, show în pauza meciului cu Universitatea Craiova! Cum au sărbătorit în tribune. Video
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ce salarii vor avea preoții după noua lege a salarizării. Grila completă a veniturilor
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
SUA pune piciorul în prag în fața Rusiei. Putin începe să cedeze privind pacea
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România