Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a determinat anularea a 1.800 de zboruri

Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) a anunţat marţi dimineaţa că 1.800 de zboruri au fost anulate în Franţa, din cauza grevei controlorilor de trafic aerian care contestă proiectele Comisiei Europene (CE) de liberalizare a sectorului, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
11 iun. 2013, 12:06
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a determinat anularea a 1.800 de zboruri

„În general, situaţia este destul de calmă în aerogări”, pentru că, datorită unor măsuri luate anterior, sunt prezenţi „doar pasagerii care au avion”, a anunţat un purtător de cuvânt al DGAC.

El a precizat că 1.800 de zboruri au fost anulate pe teritoriul Franţei, în timp ce în medie „sunt 7.650 de zboruri pe zi”.

El a dat asigurări că „măsurile implementate permit asigurarea gestionării traficului”.

DGAC a solicitat companiilor aeriene să-şi reducă programul de zboruri cu 50% pe parcursul grevei, de marţi până joi, în aeroporturile Roissy, Orly, Beauvais, Lyon, Nisa, Marsilia, Toulouse şi Bordeaux.

Pe site-ul său de Internet, Air France aprecia luni că poate asigura zborurile de cursă lungă cu plecare din Paris, dar nu excludea „întârzieri şi anulări de ultim minut”, invitând pasagerii să se informeze „în timp real”.

La rândul său, compania irlandeză de low-cost Ryanair a deplâns „anularea a 102 zboruri din/către Franţa”, marţi, denunţând o „luare de ostatici” a pasagerilor şi îndemnând CE să pună capăt grevelor controlorilor.

Dimineaţă, ADP (Aeroporturile din Paris) a anunţat că situaţia este „calmă” în cele două aeroporturi pariziene Roissy (Charles de Gaulle) şi Orly, dar sunt posibile întârzieri sau anulări de zboruri de ultim minut.

„Noi sfătuim pasagerii să contacteze compania aeriană înainte să plece spre aeroport, pentru a verifica dacă zborul lor este menţinut”, a adăugat el.

Sindicatul Naţional al Controlorilor Traficului Aerian (SNCTA), majoritar pe platformă, a depus un preaviz de grevă pentru perioada 11-13 iunie, cu scopul de a denunţa „consecinţele directe asupra politicii naţionale a normelor europene” în domeniu.

Alte sindicate reprezentând controlorii aerieni ai DGAC (Direcţia Generală a Aviaţiei Civile) au depus de asemenea preaviz, dar pentru o singuză zi, miercuri, cu scopul de a denunţa proiectul Bruxelles-ului privind crearea unui „spaţiu aerian unic” la nivel european.

Potrivit USAC-CGT, „viitoarele reglementări europene ale navigaţiei europene sunt un atac direct împotriva caracterului de serviciu public al acestui domeniu de activitate”, apreciază sindicatul.

„Acest atac direct împotriva unui serviciu public francez este o atingere total nejustificată la suveranitatea naţională”, adaugă USAC-CGT.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Tatuajul impresionant pe care și l-a făcut un star din Premier League: pe corpul său apare celebrul Joker și mesajul ”Why so serious?”
Capital.ro
Viața la bloc 2026. Camerele video montate în scara blocului. Reguli pentru proprietarii de apartamente
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Vești bune pentru milioanele de români cu pensii private! Bani mai mulți în buzunar pentru Pilonul 2
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți