Trei morţi şi 70 de răniţi Zeci în Argentina, în urma coliziunii a două trenuri

Un tren argentinian de călători a intrat în coliziune cu un tren gol care staţiona, la aproximativ 30 de kilometri vest de Buenos Aires, provocând rănirea a zeci de persoane, au anunţat joi mai multe posturi de televiziune, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
13 iun. 2013, 12:38
Trei morţi şi 70 de răniţi Zeci în Argentina, în urma coliziunii a două trenuri

Salvatori şi voluntari ajutau pasageri răniţi să coboare din tren, după accident, care s-a produs joi dimineaţa, în timp ce zeci de ambulanţe soseau la faţa locului.

Cel puţin trei persoane au murit, iar alte 70 au fost rănite în accidentul feroviar produs joi în Argentina, conform unui bilanţ preliminar anunţat de autorităţi, relatează AFP.

Un tren de pasageri a lovit o garnitură staţionată, în localitatea Cestelar, situată în apropiere de Buenos Aires. „Pentru moment, avem informaţii privind trei decese şi cel puţin 70 de răniţi”, a declarat Carlos Grillo, un oficial din Castelar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT