CONGRES PSD 2024. Planul de ţară al premierului Marcel Ciolacu, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale. Triunghiul strategic al dezvoltării României: industrie-agricultură-servicii

În cadrul congresului PSD de la Romexpo, premierul Marcel Ciolacu și-a prezentat planul pentru dezvoltarea României pe care-l va implementa dacă va fi ales preşedinte.
Alina Costache
24 aug. 2024, 12:49
CONGRES PSD 2024. Planul de ţară al premierului Marcel Ciolacu, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale. Triunghiul strategic al dezvoltării României: industrie-agricultură-servicii

Marcel Ciolacu a dezvoltat, în faţa colegilor de partid din toată ţara, planul său pentru următorii 10 ani. Liderul PSD vizează dezvoltarea a trei direcţii strategice: Reindustrializarea României, Agricultura și Dezvoltarea Serviciilor.

Totodată, premierul a ţinut să sublinieze faptul că va avea toleranță zero pentru cazurile de corupție și pentru încălcarea drepturilor omului.

„Este timpul să privim spre viitor! Să le oferim oamenilor încrederea că acel viitor va fi mai bun pentru toți. ROMÂNIA VIITORULUI înseamnă în primul rând o țară puternică ECONOMIC.

Prima direcție strategică va fi INDUSTRIA.

REÎNNOIREA României va începe cu RE-INDUSTRIALIZAREA țării. România trebuie să devină în 10 ani unul dintre principalele hub-uri tehnologice și industriale din Europa. Aceasta trebuie să fie planul nostru de țară: industrie – producție – export.

Citeste si Marcel Ciolacu, critici dure la adresa PNL: „Am avut lideri fără suflet și fără Dumnezeu, care beau și fumau în Guvern atunci când oameni trăiau în izolare și panică”

PRIMUL OBIECTIV – readucerea la viață a marilor uzine de metalurgie, siderurgie și petrochimie cu ajutorul capitalului privat.

Avem nevoie de oțel românesc, de alte materiale de construcție, pentru a construi autostrăzi și locuințe cu produse românești.

Trebuie să investim masiv în industria chimică. Importăm îngrășăminte agricole de 3 miliarde de euro în fiecare an, în loc să le producem în țară.

Vreau un parteneriat real cu sectorul farmaceutic pentru a investi masiv în fabricile de medicamente. Vorbim de un program național de sprijin pentru marea industrie, în valoare de 5 miliarde de lei. Nu trebuie să ne îndatorăm pentru asta! Vom lua o parte din bani din vânzarea certificatelor de emisii cu efect de seră care revin României.

AL DOILEA OBIECTIV – o nouă politică de stat dedicată marilor proiecte. Trebuie să atragem investiții mari, în domenii cheie pentru viitorul economiei.

Vom acorda pachete de ajutor de stat și garanții pentru investiții greenfield de minimum 500 de milioane de lei. Ne propunem să avem cel puțin trei investiții de această mărime în fiecare an. Și doar firmele care își îndeplinesc țintele stabilite prin contract vor primi bonificații fiscale.

AL TREILEA OBIECTIV – creșterea unor noi generații de specialiști prin sistemul de învățământ tehnologic. Școala românească trebuie să ne pregătească tinerii, nu pentru a obține o diplomă, ci pentru a-și găsi un loc de muncă bine plătit!

Și, în sfârșit, AL PATRULEA OBIECTIV – o nouă mentalitate orientată către INOVARE.

Avem nevoie să investim masiv în energie curată. Asta înseamnă facturi mai mici pentru oameni și mai multă competitivitate pentru marea industrie. Asta va însemna automat și o reducere a cheltuielilor statului.

Vom adopta programul ”Zero costuri cu utilitățile” pentru spitale, școli și grădinițe. Toate aceste instituții își vor asigura energia cu ajutorul panourilor fotovoltaice și solare prin programe de stat.

Îmi doresc să investim în cercetare. România trebuie să dezvolte fabrici de baterii electrice, la fel cum poate să devină jucător important pe piața semiconductorilor.

Citeste si CONGRES PSD 2024. Marcel Ciolacu dă asigurări că nu există niciun pericol ca România să intre în război: „Voi avea grijă să rămână aşa. Nu voi fi niciodată de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu”

A doua direcție strategică va fi AGRICULTURA.

Trebuie să ne asigurăm că, indiferent de crizele care vor veni, România va avea mâncare sănătoasă și la prețuri accesibile pentru toți românii. Vom continua să dezvoltăm fabricile de procesare românești și vom crește subvențiile pentru fermierii noștri.

Dezvoltarea SERVICIILOR este cea de-a treia direcție strategică.

Vom crește în continuare alocările pentru toate programele de finanțare a IMM-urilor. În paralel, firmele care fac export vor fi susținute prin bonificații fiscale.

Totodată, trebuie să dezvoltăm serviciile medicale și de educație, printr-un sistem avantajos de deduceri din impozitul pe salarii.

Trebuie să ne gândim serios și la TURISM. Avem o țară extraordinară, începem să avem autostrăzi și șosele moderne. Trebuie să folosim tot acest potențial!

Acesta este TRIUNGHIUL STRATEGIC al dezvoltării României:

INDUSTRIE – AGRICULTURĂ – SERVICII –Aceasta este partea crucială a planului nostru de creștere în următorii 10 ani.

Adaug o direcție pe care deja am transformat-o în prioritate de dezvoltare -CONSTRUCȚIILE – prin absorbția masivă din fonduri europene și dezvoltarea infrastructurii.Vreau să fiu clar: susțin necondiționat protejarea spațiilor verzi! Am susținut centura verde a Bucureștiului și Via Transilvanica. Dar vă reamintesc că excesele și extremele sunt dăunătoare. Nu putem să protejăm clădiri dezafectate sau terenuri virane. Acelea nu sunt centuri verzi, sunt centuri gri. Murdare, toxice și uneori aflate chiar în inima orașelor.

Trebuie să schimbăm legile în beneficiul oamenilor pentru a putea reconstrui aceste spații. Pentru a face locuințe la prețuri accesibile pentru tineri. Și pentru a crește noi comunități. Putem avea și clădiri noi și parcuri multe, ele nu se exclud. Doar trebuie să proiectăm inteligent.

Acesta este planul meu economic pe scurt. Însă, vă spun că nimic din toate acestea nu se pot realiza fără un parteneriat autentic între stat și privat. Aceasta este partea esențială a oricărui plan de creștere.

Avem nevoie de onestitate de ambele părți. Statul nu mai poate decide creșteri de taxe peste noapte, dar TOȚI trebuie să plătească taxele care sunt în vigoare. Nu doar cei corecți, ci toți!!

Și mai este ceva – pentru ca investitorii să aibă încredere, să vină să dezvolte afaceri în România, trebuie să aibă certitudinea că banii lor sunt în siguranță. Asta înseamnă să avem un stat de drept deplin funcțional, cu pârghii și mecanisme eficiente de control între puterile statului. Iar instituțiile care aplică legea să continue să își facă datoria.

Voi avea, ca și până acum, toleranță zero pentru cazurile de corupție și pentru încălcarea drepturilor omului!”, a dat asigurări premierul Marcel Ciolacu.

DailyBusiness
Vodafone a finalizat achiziția Telekom România Mobile, o tranzacție de 30 milioane de euro
Spynews
Mara Bănică, Gazi Demirel și Sonia Trifan, prezenți la înmormântarea Ioanei Popescu! Jurnalista va fi condusă pe ultimul drum în scurt timp | PAPARAZZI
Fanatik.ro
Irina Manea, schimbare radicală de look. Soția lui Cristi Manea de la Rapid este de nerecunoscut
Capital.ro
EXCLUSIV. Proprietarii de locuințe care au nevoie de autorizație. Reguli pentru cei care cumpără apartament în blocuri vechi
Playtech.ro
Pensia pentru limita de vârstă. Condiţii care trebuie îndeplinite
Adevarul
De ce s-a întâlnit Trump cu generalii armatei americane. Expert: „Premisele catastrofale pe care le evocau unii nu s-au confirmat”
wowbiz.ro
Apariție neașteptată la înmormântarea Ioanei Popescu! Un bărbat apropiat din trecutul jurnalistei a venit să-și ia rămas-bun și a lăsat pe toată lumea fără cuvinte | EXCLUSIV
Economica.net
Anunț trist pentru români. Ce se întâmplă de la 1 octombrie 2025
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, fără rețineri. Cum a pozat iubita lui Victor Cornea
kanald.ro
Avion prăbușit în Italia! Toți pasagerii au murit!
Cancan.ro
Predicția înfiorătoare pentru decembrie 2025 făcută de Nostradamus și confirmată de Baba Vanga. Ce susțin ei că se va întâmpla
iamsport.ro
Breaking | În ce stare se află Valentin Ceaușescu. Doi dintre prietenii lui au vorbit despre situația medicală a acestuia
MediaFlux
Alertă meteo! NU scăpăm de ploi și ninsori
stirilekanald.ro
Mărturia care schimbă totul! Fostul logodnic al Ioanei Popescu face dezvăluiri tulburătoare: „Ea și-a dorit, dacă moare tânără, să fie…”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor