Grecia: Un poliţist a fost ucis în timp ce făcea un control al documentelor

Un poliţist a fost ucis luni în cursul unui schimb de focuri, în apropiere de satul Distomo, la 160 km nord de Atena, după ce le-a cerut celor cinci persoane aflate la bordul unui vehicul să-i prezinte documentele la control.
Romania TV
17 iun. 2013, 07:54
Grecia: Un poliţist a fost ucis în timp ce făcea un control al documentelor

Poliţistul în vârstă de 37 de ani, rănit grav, a fost transferat la spital în apropiere de Livadia, unde însă a decedat din cauza rănilor. Victima face parte dintr-un grup de poliţişti care efectuau controale ale documentelor între localităţile Distomo şi Livadia.

Cele cinci persoane aflate la bordul autovehiculului, înarmate cu pistoale-mitralieră Kalaşnikov, au tras asupra poliţiştilor după care au fugit, potrivit primelor estimări ale poliţiei.

Autorităţile nu au exclus ca aceste persoane să facă parte din cei 11 deţinuţi străini care au evadat în martie din închisoarea de la Trikala (nordul Greciei), în cursul unui atac armat împotriva gardienilor închisorii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Dinamo, „campioana” rasismului din SuperLiga! Avalanșă de plângeri la CNCD. Cum stau FCSB, Rapid sau Craiova
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT