Povestea impresionantă a lui Ilie, un băiețel de șase ani căruia îi place mai mult la școală decât acasă: „Cu ce am greșit de nu a venit și pe la mine Moș Nicolae?”

Un băiețel din comuna Verguleasa, județul Olt, se bucură când merge la școală mai mult decât să se joace. Provine dintr-o familie fără posibilități, cu numeroase lipsuri, iar pentru copil școala a devenit a doua casă.
Alina Costache
03 sept. 2024, 12:21
Povestea impresionantă a lui Ilie, un băiețel de șase ani căruia îi place mai mult la școală decât acasă: „Cu ce am greșit de nu a venit și pe la mine Moș Nicolae?”

Ilie e un copil cuminte și deștept, așa îl descrie directoarea școlii sale. S-a făcut remarcat prin dorința lui de a asimila cât mai multe cunoștințe și prin abilitățile intelectuale deosebite. Cu toate acestea, Ilie nu a avut norocul de a putea fi susținut din toate punctele de vedere.

Mama lui are probleme psihice, iar tatăl lucrează ca zilier la o familie din sat, având grijă de turma de capre a acestora. În plus, Ilie mai are doi frați, unul de 14 ani și o surioară de șase ani.

Ilie este „un copil foarte isteț, sensibil, altruist și sociabil. Este foarte harnic și priceput. Are grijă de caprele familiei la care lucrează tatăl lui și, de multe ori, doarme într-o anexă a gospodăriei respective. La școală are rezultate foarte bune la toate disciplinele și excelează în calcul matematic. Are un vocabular foarte dezvoltat, iar modul lui de a se exprima depășește cu mult limitele vârstei și condițiile precare în care trăiește”, a declarat directoarea școlii, potrivit Adevărul.

Citește și Primă de carieră didactică, se fac listele până la finalul lunii septembrie. Nu toţi profesorii vor încasa 1.500 de lei în plus la salariu

Băiețelul o consideră pe doamna învățătoare „mama” și își arată deseori afecțiunea față de ea și față de colegi.

Ilie trece prin tot felul de situații triste. Spre exemplu, iarna trecută, toți colegii lui au primit cadouri de la Moș Nicolae și Mod Crăciun, dar el nu. Directoarea școlii, Ramona Pavelescu, își amintește cum micuțul o întreba cu lacrimi în ochi: „Cu ce am greșit de nu a venit și pe la mine Moș Nicolae?”. Doamna învățătoare l-a alintat și i-a promis că va veni și la el, chiar dacă mai târziu. Oameni cu suflet mare s-au adunat atunci și au adus bucurie în ochii acestui copil, iar darurile primite au fost ca un basm frumos pentru el, mulțumind mereu pentru asemenea bucurii.

Organizația Narada a pornit o campanie de mobilizare socială, în colaborare cu Inditex, firma mama a mai multor companii de îmbrăcăminte, campanie care investește în rezolvarea nevoilor materiale a peste 1.000 de copii. Campania „1 copil încălțat = un destin dezlegat” își propune să adune cât mai mulți susținători pentru a face viața mai ușoară pentru cel puțin 2.500 de copii.

Așadar, oricine poate contribui printr-un SMS la numarul 8864 cu textul EDUCATIE, online pe descult.hartaedu.ro, unde se află poveștile acestor copii, în „Jurnal al profesorilor”, acolo unde cadrele didactice i-au caracterizat cu emoție și dorința de a-i ajuta să crească frumos și echitabil. În București, toți cei care doresc să doneze fizic o pot face la instalația imersivă creată de artista Irina Dragomir și expusă în mall Băneasa Shopping City, în perioada 26 august – 1 septembrie, în Afi Cotroceni, în perioada 2-8 septembrie și, ulterior, în perioada 9-15 septembrie în Promenada Mall.

Citește și Cine sunt românii care vor rămâne cu sute de lei în plus după mărirea pragului de impozitare a pensiilor. Ce se întâmplă din octombrie

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Meme Stoica, anunț despre transferul noului atacant la FCSB: „E chestiune de zile”. Exclusiv
Capital.ro
Adrian Negrescu: România a trecut testul Fitch, dar urmează evaluarea Moody’s peste câteva zile
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România