Zgonea: Nu cred că lui Băsescu îi trebuie consilier plătit din bani publici să se joace pe Facebook

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că şeful statului, Traian Băsescu, este un bun comunicator, el arătând că îl apreciază ca politician şi că îl cunoaşte de când era student, iar Traian Băsescu ministru al Transporturilor.
Romania TV
18 iun. 2013, 08:17
Zgonea: Nu cred că lui Băsescu îi trebuie consilier plătit din bani publici să se joace pe Facebook

Valeriu Zgonea a mai spus apreciază foarte mult simţul umorului de care dă dovadă Traian Băsescu, precum şi viteza cu care acesta i-a răspuns la problemele pe care le-a ridicat referitoare la cheltuielile de personal ale Administraţiei Prezidenţiale.

„Sunt frământat pentru că domnia sa este un foarte bun comunicator şi a demonstrat că, chiar şi atunci când e mai liniştit aşa şi spune că preşedintele Băsescu coabitează, este un jucător politic şi un foarte abil comunicator. În 2004 cheltuielile de personal au fost 5,3 milioane de lei, dar în 2013 sunt 10,38, la 203 persoane. Deci mai puţine persoane cu 17, dar s-au dublat cheltuielile de personal”, a spus Zgonea.

El a arătat că, deşi a avut dublate cheltuielile de personal la Administraţia Prezidenţială, Băsescu a ştiut să comunice abil pe această temă.

„Abilitatea de a comunica este importantă pentru un politician şi eu apreciez foarte mult şi simţul umorului şi viteza cu care domnia sa a răspuns”, a spus Zgonea.

El a menţionat că Băsescu nu i-a răspuns, însă, şi la cea de-a doua chestiune, referitoare la plătirea unui consilier prezidenţial pentru „a se juca” pe Facebook.

„Dacă e bine să plăteşti un consilier prezidenţial din bani publici ca să joace pe Facebook, domnia sa a uitat să-mi răspundă. Eu cred că azi, în România, un preşedinte al unui stat european, un om pe care eu îl apreciez ca politician şi pe care-l cunosc de când eram student şi el era ministrul Transporturilor, nu cred că trebuie să plătească din bani publici un consilier prezidenţial ca să se joace pe Facebook”, a spus Zgonea.

Întrebat dacă e deranjat de faptul că Sebastian Lăzăroiu îşi exprimă părerea pe Facebook, Zgonea a răspuns: „Mă deranjează că este plătit din bani publici pentru a se juca pe Facebook, pentru că este plătit la salariul unui ministru şi un ministru are cât mine, 5.900 de lei”.

„Mai faci şi altceva: mai creezi o politică publică, îl mai ajuţi pe preşedintele Băsescu în activitatea sa. El face 75% activitate personală şi 25% activitate în folosul Administraţiei Prezidenţiale şi eu cred că preşedintele Traian Băsescu are nevoie de un consilier prezidenţial care să lucreze pe bani publici pentru preşedintele Băsescu”, a mai spus Zgonea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că personalul Preşedinţiei a scăzut cu 17 salariaţi faţă de 2004, el ţinând să îi răspundă astfel preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, despre care a spus că este „frământat” de creşterea personalului Administraţiei Prezindenţiale.

„Mi se pare că nu e chiar de acest nivel, totuşi o să fac o remarcă legat de declaraţia de azi a domnului Zgonea, care e frământat de creşterea personalului la Preşedinţie, şi mă văd nevoit să dau următoarele explicaţii: În 2004, Preşedinţia avea 260 de locuri alocate în schema de funcţionare. În 2004, Preşedinţia a funcţionat cu 220 de salariaţi. În 2013, numărul de salariaţi din schema Preşedinţiei este tot 260 şi Preşedinţia funcţionează cu 203 salariaţi, din care 52 sunt personal muncitor, pentru curăţenie, pentru lumini, electricieni, care trebuie să fie în serviciu toată noaptea ca să asigure energia instalaţiilor care trebuie să funcţioneze continuu”, a spus preşedintele.

El a subliniat că, în concluzie, faţă de 2004, sunt cu 17 salariaţi mai puţini.

„În 2004, bugetul Preşedinţiei a fost de 6,3 milioane de euro, calculat la o rată de 3,93 lei la uro, rată oficială a bugetului de stat. În 2013, bugetul Preşedinţiei este de 5,9 milioane euro, deci cu 400.000 de euro mai puţin decât în 2004. În 2004, bugetul Preşedinţiei reprezenta 0,0001% din PIB-ul României, în 2013 bugetul reprezintă 0,000045% din PIB. Deci faţă de PIB este la jumătate faţă de 2004, chiar mai puţin de jumătate. Cred că nu este corectă o astfel de abordare, dar eu aveam obligaţia să dau o explicaţie, pentru că Preşedinţia trăieşte din bani publici şi dacă se fac exagerări, ele trebuie corectate. Sigur, nu zic că 5,9 milioane de euro nu sunt bani puţini, dar nu cred că există o Preşedinţie în UE care să funcţioneze cu bani mai puţini”, a spus şeful statului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, referitor la scrisoarea şefului statului privind referendumul, că preşedintele Băsescu „ar trebui să-şi facă un pic de curăţenie şi la dânsul în ogradă”, referindu-se la anagajaţii Administraţiei prezidenţiale.

„Eu sunt obligat, conform Constituţiei, să dau un aviz consultativ, voi da acest aviz, Parlamentul României nu obstrucţionează activitatea instituţiei prezidenţiale, dar domnul preşedinte Traian Băsescu, cu tot respectul pe care i-l port, ar trebui să-şi facă un pic de curăţenie şi la dânsul în ogradă”, a precizat Zgonea, după şedinţa conducerii Camerei.

El a făcut această precizare după ce s-a arătat nemulţumit de faptul că preşedinele Traian Băsescu ar dori reducerea numărului de parlamentari, preşedintele Camerei Deputaţilor criticând numărul angajaţilor din Administraţia prezidenţială.

„Eu aş vrea să privim şi din altă perspectivă: în ultimii zece ani numărul de angajaţi ai Camerei Deputaţilor a fost constant între 1800 şi 1900, 2000 maxim. La Administraţia prezidenţială s-a dublat. Banii la Administraţia pezidenţială s-au dublat, angajaţii sunt de două ori mai mulţi decât acum zece ani. Şi atunci de ce trebuie să-mi ceri mie să fim mai puţini parlamentari când numărul de angajaţi ai Administraţiei prezidenţiale este mai mare, când consilierii prezidenţiali, o parte din ei, ar trebui să fie apolitici şi ei fac tot felul de structuri politice, ne critică la televizor, au devenit actori politici. Pe de o parte, în balanţa aceasta, Administraţia îşi dublează bugetul, iar Parlamentul rămâne cu acelaşi buget şi noi să fim 300”, a explicat Valeriu Zgonea.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Pleacă Târnovanu de la FCSB?! Giovanni Becali, anunţ despre transfer: “O să aducă nişte bani clubului!”
Capital.ro
Călin Georgescu ar putea prelua cel mai bine cotat partid. George Simion, contestat în interiorul AUR
Playtech.ro
Cele mai însorite destinaţii de iarnă din Europa. Nu ai nevoie de haine groase dacă ajungi aici în februarie
Adevarul
Unde s-ar ascunde, de fapt, Abdullah Ataș — milionarul care a omorât un polițist și a evadat
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
A aflat că românul care a câștigat Cupa Campionilor a fost turnător pentru Securitate și a avut o reacție surprinzătoare: ”Suntem oameni cu glagorie toți”
MediaFlux
Pensii februarie. Plățile s-ar putea face diferit pentru români. Ce schimbări ar aduce Ministerul Finanțelor pentru februarie
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil