Turnul Eiffel, închis două ore, din cauza unui bărbat care ameninţa că se aruncă în gol

Turnul Eiffel a fost închis pentru public timp de peste două ore marţi, deoarece un bărbat, de cetăţenie poloneză, ameninţa că se va arunca în gol de pe cel mai vizitat monument din Paris, după care a fost interpelat de poliţie, s-a aflat dintr-o sursă a poliţiei, citată de AFP.
Romania TV
18 iun. 2013, 15:48
Turnul Eiffel, închis două ore, din cauza unui bărbat care ameninţa că se aruncă în gol

Bărbatul, instabil ”din punct de vedere psihic”, potrivit sursei, cerea ”prezenţa camerelor de filmat”. El are în jur de treizeci de ani, fiind cetăţean polonez, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor, potrivit Agerpres.

Cocoţat la o înălţime de 300 de metri, bărbatul a încercat să se urce la etajul al treilea ţinându-se de armăturile de fier ale edificiului. El a cerut să fie filmat din elicopter, după care a fost evacuat de membri ai Grupului de intervenţie şi recunoaştere în mediu periculos, a precizat purtătorul de cuvânt.

Cu ochelari negri a la John Lenon, cu bermude lungi în carouri şi bascheţi roşii, bărbatul se exprima dificil în limba engleză. El n-a opus rezistenţă în momentul interpelării sale. A fost evacuat cu un ascensor, după care a fost preluat de o echipă medicală.

Ghişeele pentru vânzarea de bilete au fost închise pe perioada acţiunii de evacuare a bărbatului, fiind redeschise după interpelarea lui. În jurul monumentului a fost instaurat un perimetru de securitate. Circa douăzeci de pompieri au fost desfăşuraţi la faţa locului, împreună cu două camioane şi vehicule uşoare.

În 2011, 7,1 milioane de vizitatori au avut acces la Turnul Eiffel, unul dintre cele mai vizitate monumente din lume.

CITEŞTE ŞI Turnul Eiffel, cel mai „sinucigaş” simbol al Franţei VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România