Zile libere. Minivacanţă prelungită, 7 zile fără job de Revelion 2025 dacă Guvernul decide punte

Legal, rămâne ca Guvernul să aprobe ziua de 3 ianuarie zi liberă și astfel să se creeze punte cu weekendul. Anul 2025 va avea 17 zile libere de la stat, dintre care unele cad în weekend, cum ar fi Ziua Copilului (1 iunie) și Sfântul Andrei (30 noiembrie).
Filip Stan
23 sept. 2024, 08:49
Zile libere. Minivacanţă prelungită, 7 zile fără job de Revelion 2025 dacă Guvernul decide punte

Zile libere 2025. Românii ar putea avea două minivacanțe la sfârșit de an, dintre care una de șapte zile. Pe lângă zilele libere de Crăciun, Revelion și sărbătorile legale ale perioadei, Guvernul ar putea stabili zile libere pentru a face punte cu weekendurile.

Prima minivacanță ar putea avea cinci zile, în condițiile în care Guvernul va stabili că și ziua de vineri, 27 decembrie, este liberă. Prima zi de Crăciun cade într-o zi de miercuri, iar a doua este liberă de la stat.

Vacanța de Revelion ar putea fi mărită. Câte zile libere primesc românii pentru petrecere din noaptea dintre ani. Când pică Anul Nou 2025

De Revelion este posibilă o minivacanță și mai mare, de șapte zile libere. Zilele de 1 și 2 ianuarie, adică miercuri și joi, sunt libere. Legal, rămâne ca Guvernul să aprobe ziua de 3 ianuarie zi liberă și astfel să se creeze punte cu weekendul. Urmează luni și marți, adică în 6 și, respectiv, 7 ianuarie, adică de Bobotează și de Sfântul Ioan Botezătorul, când sunt alte două zile libere legal, ceea ce înseamnă o minivacanță de o săptămână în total.

Zile libere 2025. Anul viitor, în total vor fi 17 zile libere, dintre care 13 pică în timpul săptămânii, iar patru în weekend.

Zile libere în 2025

1 ianuarie – Anul Nou (miercuri)

2 ianuarie – A doua zi de Anul Nou (joi)

6 ianuarie – Bobotează (luni)

7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul (marți)

24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (vineri)

18 aprilie – Vinerea Mare a Paștelui (vineri)

20 aprilie – Paștele (duminică)

21 aprilie – A doua zi de Paște (luni)

1 mai – Ziua Muncii (joi)

1 iunie – Ziua Copilului (duminică)

8 iunie – Rusalii (duminică)

9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)

15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri)

30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică)

1 decembrie – Ziua Națională a României (luni)

25 decembrie – prima zi de Crăciun (joi)

26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri)

Citește și: Profesorii au mai multe zile libere în anul școlar 2024-2025. Cum arată calendarul complet

Zile libere 2025. Minivacanțe pe parcursul anului viitor

A doua minivacanță semnificativă din 2025 va avea loc de Paște. Paștele Ortodox și Catolic vor fi sărbătorite pe 20 aprilie, oferind o oportunitate de odihnă prelungită. Minivacanța de Paște poate începe de vineri, 18 aprilie, cu Vinerea Mare, continuând cu zilele de Paște și a doua zi de Paște, 21 aprilie.

Luna iunie aduce o altă minivacanță cu ocazia Rusaliilor. Ziua de 9 iunie, luni, este liberă și poate fi legată de vineri, 6 iunie, pentru a crea un weekend prelungit. În plus, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care cade pe 15 august (vineri), oferă încă o ocazie pentru un weekend prelungit, perfect pentru relaxare sau scurte călătorii.

Anul 2025 se va încheia într-o notă festivă, cu două zile libere oferite de sărbătorile de iarnă: joi, 25 decembrie, și vineri, 26 decembrie. Această perioadă de sărbătoare poate fi prelungită prin adăugarea unei zile de concediu pe 27 decembrie, creând astfel o punte între Crăciun și Revelion

Salariaţii români pot beneficia de până la 10 zile libere pe an, în afara celor de concediu, dar doar în anumite condiţii

Mai exact, Codul muncii prevede că angajații pot absenta de la serviciu în cazuri de urgență familială, atunci când prezența lor imediată este esențială din cauza unei boli sau a unui accident suferit de un membru al familiei.

Cu toate acestea, chiar și în astfel de situații neprevăzute, angajații nu pot pur și simplu să nu se prezinte la locul de muncă. Ei trebuie să informeze angajatorul înainte de a-și lua liberul.

Aceste zile libere pentru situații neprevăzute nu trebuie confundate cu zilele libere plătite acordate pentru evenimente familiale speciale, precum nunți sau înmormântări, sau cu concediile fără plată, care sunt reglementate separat de regulamentele interne sau contractele colective de muncă.

Codul muncii limitează la 10 zile lucrătoare pe an calendaristic numărul de zile în care angajații pot absenta din cauza unor situații neprevăzute. Deși nu există o restricție privind modul în care aceste zile pot fi distribuite, ele pot fi luate fie consecutiv, fie separat. Inspecția Muncii a clarificat acest aspect, precizând că cele 10 zile pot fi luate toate odată sau fracționat, în funcție de necesități.

Citeşte şi: Pensii 2024. Şeful Casei de Pensii anunţă o nouă majorare la 1 ianuarie 2025: „Înlăturăm inechităţile astfel încât, la contributivitate egală, să avem pensii egale în plată”

Zilele libere pentru astfel de situații sunt plătite, dar angajatul trebuie să le recupereze ulterior, stabilind de comun acord cu angajatorul modalitatea de recuperare.

În mod similar cu concediul paternal sau concediul de îngrijitor, angajatul nu poate fi concediat pe durata acestor absențe pentru situații familiale neprevăzute. În cazul în care un angajat este concediat și consideră că acest lucru s-a întâmplat din cauza solicitării acestor zile libere, el poate cere angajatorului să furnizeze în scris motivele deciziei de concediere, în plus față de decizia oficială.

De asemenea, în calculul duratei concediului de odihnă anual, zilele libere luate pentru situații neprevăzute sunt considerate perioade de activitate prestată.

Codul muncii nu obligă angajații să prezinte documente justificative pentru a demonstra situația care a dus la solicitarea zilelor libere, însă angajatorii pot stabili astfel de cerințe prin regulamentul intern.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Decizie șoc: amendat de Gigi Becali cu 20.000 de euro și scos din primul „11” înainte de UTA – FCSB. Exclusiv
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Doliu în teatru, film și televiziune. A avut o carieră de peste șase decenii
Playtech.ro
Când se răcește din nou vremea. Primăvara cu temperaturi ridicate se încheie rapid
Adevarul
Riscă Iran să fie noul Vietnam al Americii? Expert în Orientul Mijlociu: „Au multe capacități necunoscute și rachete puternice”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Discursul lui Valentin Ceaușescu a schimbat pentru totdeauna fotbalul românesc: ”Stăteam și ne bufnea râsul. Cum să spui asta?”
MediaFlux
Iranul a confirmat moartea ayatollahului Ali Khamenei. UPDATE Lider suprem interimar la Teheran
stirilekanald.ro
28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj