Mașinile electrice din China vor fi taxate suplimentar în țările UE. Statele membre și-au dat votul pentru impunerea unei astfel de măsuri

Mașinile electrice din China vor fi taxate suplimentar în țările UE. Conform Comisiei Europene, zece state au votat „pentru” – Bulgaria, Danemarca, Estonia, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia și doat cinci „împotrivă” – Germania, Ungaria, Malta, Slovacia și Slovenia. România a făcut parte dintre cele 12 state care s-au „abținut” – Austria, Belgia, Croația, Cipru, Cehia, Finlanda, Grecia, Luxemburg, Portugalia, ROMÂNIA, Spania, Suedia.
Filip Stan
04 oct. 2024, 15:24
Mașinile electrice din China vor fi taxate suplimentar în țările UE. Statele membre și-au dat votul pentru impunerea unei astfel de măsuri

Propunerea Comisiei Europene de a impune o nouă taxă la importurile de vehicule electrice din China a obținut sprijinul necesar din partea statelor membre UE pentru adoptarea taxelor.

„În paralel, UE şi China continuă să facă eforturi susţinute pentru a explora o soluţie alternativă, care va trebui să fie pe deplin compatibilă cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), să rezolve în mod adecvat subvenţionarea dăunătoare stabilită conform investigaţiei Comisiei Europene, să poată fi monitorizată şi pusă în aplicare”, precizează Executivul comunitar, scrie Agerpres.

Taxele vamale provizorii care se aplică din 5 iulie celor trei producători chinezi din eşantion sunt de 17,4% pentru automobilele BYD, de 19,9% pentru automobilele Geely şi de 37,6% pentru automobilele SAIC.

În urma acestui rezultat, Comisia Europeană poate trece acum la punerea în aplicare a taxelor care vor rămâne în vigoare timp de cinci ani. Un regulament final în acest sens trebuie să fie înregistrat oficial până pe 30 octombrie.

Citește și: Pe șoselele din Norvegia circulă mai multe mașini electrice decât modele pe benzină. Ce măsuri au luat autoritățile pentru a ajunge la această performanță

Decizia vine după ce o anchetă a CE a constatat că statul chinez a subvenționat în mod incorect industria auto. Beijingul a negat acuzațiile și a amenințat cu propriile taxe impuse companiilor europene care exportă în marele stat asiatic produse lactate, coniac, carne de porc și automobile.

Blocul Comunitar încearcă să își reducă dependența de China, fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, avertizând luna trecută că această „concurență sponsorizată de stat a Chinei” reprezintă o amenințare la adresa UE.

Uniunea Europeană, care a realizat anul trecut schimburi comerciale cu China în valoare de 739 de miliarde de euro, a fost împărțită cu privire la oportunitatea de a merge mai departe cu taxele suplimentare, detaliu important relevat și de votul de astăzi.

Citește și: Înmatriculările de mașini electrice în Europa au crescut cu 0,6% față de 2023

Totuși, Comisia a afirmat în repetate rânduri că orice alternativă la taxe trebuie să îndeplinească cerințe stricte, inclusiv alinierea la normele Organizației Mondiale a Comerțului, abordarea impactului subvențiilor chineze și capacitatea de a fi monitorizată de UE în ceea ce privește conformitatea.

Noile taxe se vor adăuga celor vamale, deja existente, de 10%.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
Adriana Săftoiu, dezvăluiri exclusive despre salariul prea mare pe care îl ia la TVR. Ce soluție are pentru a-l reduce. Sporurile incredibile de la postul public: „Curtea de Conturi ne-a cerut să spunem”
Playtech.ro
Ce salariu are un dascăl în 2026. Suma pe care o încasează ajutorul preotului
Adevarul
Ieftinirile de la pompă, doar o „iluzie” - Motorina de 11 lei devine inevitabilă în aprilie. De ce eșuează măsurile Guvernului
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Când au divorțat, de fapt, Valentin Sanfira și Codruța Filip. Detaliul care schimbă tot: „Pe 14 februarie erau încă împreună”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mașină a fost complet strivită în urma accidentului în lanț de pe A2. Două TIR-uri au fost pulverizate și o persoană a scăpat miraculos
iamsport.ro
Două echipe din SuperLiga, distruse de fostul finanțator din fotbalul românesc: ”Fasolari fără șuncă în ciorbă, se vedeau campioane până mai ieri! Vai de voi, mămăligilor”
MediaFlux
Lacul Vidraru începe să fie umplut. Hidroelectrica anunță procedura pentru următoarele zile
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj