Persoanele cu dizabilităţi din Capitală, ajutate să intre pe piaţa muncii

Persoanele cu dizabilităţi din Capitală pot fi ajutate să intre pe piaţa muncii de către Centrul de consiliere şi asistenţă pentru dezvoltarea de noi locuri de muncă adaptate, deschis în cadrul unui proiect european, 76 dintre beneficiari reuşind până în prezent să se angajeze.
Romania TV
20 iun. 2013, 14:39
Persoanele cu dizabilităţi din Capitală, ajutate să intre pe piaţa muncii

Centrul de consiliere şi asistenţă pentru dezvoltarea de noi locuri de muncă adaptate a fost deschis în cadrul broiectului „COMBAT – Consiliere, Ocupare, schimbarea Mentalităţilor, eliminarea Barierelor, Accesibilizare, Training”, implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) şi Consiliul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR).

În Bucureşti sunt aproximativ 53.000 de persoane adulte cu handicap, dintre care doar 4.357 dintre ele sunt active pe piaţa muncii. Reprezentanţii Centrului de consiliere şi asistenţă pentru dezvoltarea de noi locuri de muncă adaptate au precizat că angajarea unei persoane cu dizabilităţi este o misiune dificilă, iar situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult în 2013.

Coordonatorul centrului, Silviu Ghioc, a declarat miercuri, în cadrul conferinţei de lansare a campaniei de promovare din cadrul proiectului, că piaţa muncii, din păcate, are o ofertă tot mai slabă, acest lucru fiind resimţit în special în 2013.

Potrivit lui Ghiocu, dacă în 2012 piaţa muncii din Bucureşti oferea în jur de 2.000 de locuri de muncă, în acest an oferta s-a redus la jumătate, ceea ce face tot mai dificilă încadrarea în muncă a unei persoane cu dizabilităţi.

De la deschiderea centrului, au fost consiliate peste 800 de persoane, manageri, angajaţi, voluntari şi persoane cu dizabilităţi, iar 45 la sută dintre persoanele cu deficienţe care s-au adresat centrului au fost angajate.

Cei mai mulţi beneficiari (47 la sută) au un handicap auditiv, 20 la sută prezintă handicap neuropsihic, nouă la sută au handicap somatic, iar şapte la sută, handicap mental.

Potrivit Mediafax, jumătate dintre cei care au reuşit să fie angajaţi au probleme auditive.

Matei Ghiciu, expert în cadrul proiectului, a declarat că numărul celor angajaţi, deşi nu pare important, este mai mare decât cel înregistrat de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Practic, angajaţii centrului discută cu beneficiarii pentru a vedea ce abilităţi au şi ce şi-ar dori să facă, îi ajută să-şi întocmească un CV, caută oferte de muncă care să se potrivească cu abilităţile şi dorinţele persoanei cu handicap şi apoi merg să discute cu angajatorii, pentru a-i convinge să accepte o persoană cu deficienţe.

Cele mai multe persoane cu probleme auditive au fost angajate ca tâmplar PVC, tâmplar lemn şi pal, cameristă, ambalator manual, brutar, croitor, agent curăţenie, maseur, tehnician dentar sau ajutor bucătar, cei cu deficienţe vizuale, ca ambalator manual, ajutor arhivar, cei cu probleme somatice, ca vânzător sau operator call center, iar cei cu handicap mental lucrează ca agent curăţenie, muncitor necalificat sau casier.

Centrul de consiliere şi asistenţă pentru dezvoltarea de noi locuri de muncă adaptate se află în Strada Liveni nr. 22, sector 4.

MMFPSPV şi CNASR au lansat, joi, campania de informare naţională privind combaterea discriminării şi accesul pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi „Diferit nu înseamnă anormal”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT