Primarul din Curtea de Argeş: O femeie despre care se credea că a murit este printre răniţi

Primarul din Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, spune că soţia omului de afaceri Nicolae Derviş, despre care iniţial s-a anunţat că este decedată, este în viaţă, iar confuzia aparţine rudelor, care nu au avut acces la Secţia de Terapie Intensivă, unde ar fi putut să o recunoască pe femeie.
Romania TV
25 iun. 2013, 10:18
Primarul din Curtea de Argeş: O femeie despre care se credea că a murit este printre răniţi

Primarul Nicolae Diaconu a declarat că, potrivit ultimelor informaţii pe care le are, Maria Derviş, soţia omului de afaceri Nicolae Derviş, fost consilier local, este în viaţă, potrivit Mediafax.

„Doamna Maria Dervis trăieşte. A fost o confuzie făcută de către familie, care iniţial a identificat un cadavru, confirmând că este aceasta. Cadavrele sunt tumefiate şi unele dintre ele secţionate, fără mâini şi picioare. Identificarea este anevioasă şi chiar imposibilă şi poate conduce şi la astfel de confuzii, iar astăzi o femeie aflată la terapie intensivă s-a trezit din comă şi a spus că o cheama Derviş Maria. S-a ajuns la această neînţelegere, la această confuzie şi pentru că familia nu a avut acces la Terapie Intensivă. Probabil că alta ar fi fost situaţia, dar important este că doamna Derviş trăieşte”, a spus primarul.

El a precizat că miercuri la Curtea de Argeş va fi organizat un ceremonial religios, pentru primirea sicrielor cu trupurile neînsufleţite ale celor patru persoane din oraş care au murit în urma accidentului de autocar.

„Răniţii vor sosi azi la ora 15.00, dar nu vor ajunge la noi la Curtea de Argeş şi vor rămâne internaţi la spitale din Bucureşti. Cei decedaţi vor sosi probabil mâine în ţară. Deci avem patru decedaţi, şi nu cinci, aşa cum s-a anunţat iniţial şi patru persoane rănite, toate fiind femei. Avem steagul coborât în bernă la Curtea de Argeş şi vom organiza cu unitate militară de vânători de munte un ceremonial de primire a sicrielor la Biserica Domnească din oraş”, a declarat primarul municipiului Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, care a precizat că slujba de la Biserica Domnească va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat duminică în jurul orei 18.00, ora României, într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 18 morţi şi 29 de răniţi.

Patru dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa în accident sunt din Curtea de Argeş, fiind vorba despre omul de afaceri Nicolae Derviş, fost consilier local, Mariana Mateescu, fostă profesoară de matematică la Şcoala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeş, care era ghidul circuitului turistic în Muntenegru şi Croaţia, soţul acesteia şi tatăl unui fost consilier judeţean. De asemenea, au fost rănite în accident alte patru persoane din Curtea de Argeş.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
CFR Cluj, adversari infernali în Conference League. Echipa din țara lui Haaland cu jucători de mare valoare. Puștiul care valorează 10 milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. Întâlnire cu românii duminică, 26 iulie. Unde va fi prezent
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche în 2026. Unde găsești cele mai mici tarife
Adevarul
Sanitas avertizează: Noua lege a salarizării taie sporuri și riscă să readucă exodul medicilor
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România