Legendarul Mike Tyson a fost învins clar de influencerul Jake Paul în cel mai așteptat meci de box al anului. Netflix a picat în timpul transmisiunii live!

Legendarul pugilist Mike Tyson și influencerul Jake Paul s-au înfruntat, vineri seară, în Texas, în cel mai așteptat meci de box al anului. Tyson nu a putut ține pasul cu mult mai tânărul său adversar, care a fost declarat învingător printr-o decizie unanimă a arbitrilor. Platforma Netflix a avut probleme mari cu transmisia evenimentului, fapt ce a i-a frustrat pe mulți dintre cei care au vrut să vadă meciul live.
Irina Dumitrescu
16 nov. 2024, 08:51
Legendarul Mike Tyson a fost învins clar de influencerul Jake Paul în cel mai așteptat meci de box al anului. Netflix a picat în timpul transmisiunii live!

Meciul Tyson vs Paul a avut loc în ringul amplasat pe AT&T din Arlington, stadionul echipei de fotbal american Dallas Cowboys.

După cele opt reprize a câte două minute, cei trei arbitri l-au declarat în unanimitate învingător pe Jake Paul (27 de ani), care obținut punctajele 80-72, 79-73 și 79-73 în fața lui Mike Tyson (58 de ani).

Cea mai așteptată partidă de box a anului a fost evenimentul-vedetă al unei gale începute în noaptea de vineri spre sâmbătă la ora 3:00, ora României.

Odată cu apropierea meciului Tyson vs Paul, platforma Netflix, aflată la primul eveniment de anvergură pe care îl difuzează live, a avut probleme cu transmisia. Streaming-ul s-a blocat constant, iar aplicațiile de socializare au fost invadate de mesaje în care fanii reclamau că nu pot vedea meciul.

Conform datelor de monitorizare de pe downdetector.com, Netflix înregistra peste 85.000 de plângeri prvind funcționarea platformei până la ora 6:00, ora României, notează actualitate.net. Utilizatorii din marile orașe americane, dar și din Europa, au raportat probleme de conectare și acces la transmisia evenimentului.

Meciul Tyson vs Paul a fost, practic, fără istoric, după cum anticipau și unii specialiști. Diferența de vârstă dintre cei doi pugiliști (31 de ani), cea mai mare din istoria boxului profesionist, și-a spus cuvântul în ring, unde Mike Tyson a ținut greu pasul cu mult mai tânărul său adversar.

„Trist de privit”, nota publicația The Guardian, citată de gsp, încă din runda a treia, pentru ca statistica să întărească, o rundă mai târziu, superioritatea lui Paul: acesta dăduse de două ori mai mulți pumni decât Tyson, potrivit ”contabilității” ținute de CompuBox.

La final, cei doi boxeri s-au îmbrățișat, fiind evident că Tyson își recunoaște înfrângerea, confirmată ulterior de arbitri.

Inițial, meciul era programat pentru data de 20 iulie, însă a fost amânat după ce Tyson a primit îngrijiri medicale, pentru ulcer, în timpul unui zbor din luna mai de la Miami la Los Angeles, nota usatoday.

Citește și EXCLUSIV/ Adriana Bahmuțeanu, hotărâtă să își vadă copiii cu orice preț. Ce are de gând fosta soție a lui Silviu Prigoană. „O să fac petiție la premierul Ciolacu”

Jake Paul este boxer profesionist de câțiva ani, însă cea mai mare cotă de popularitate o are din postura de YouTuber. Înaintea meciului cu Tyson, avea un palmares de 10 victorii și o singură înfrângere, suferită anul trecut, în februarie, în fața lui Tommy Fury.

Mike Tyson, revenit acum în ring după o pauză de 19 ani, avea în carieră 50 de victorii, dintre care 44 prin KO, şi șase înfrângeri. În 1986, la vârsta de doar 20 de ani, Tyson devenea cel mai tânăr campion mondial din istorie la categoria grea.

Pentru meciul de vineri noapte, legendarul Tyson a fost plătit cu 20 de milioane de dolari, în timp ce Paul a avut un onorariu dublu!

Interesul pentru meci a fost uriaș. Biletele, care au costat între 60 și 20.000 de dolari, s-au vândut ca pâinea caldă. Pentru e beneficia de condiții V.I.P. în calitate de spectator, un fan a plătit o sumă incredibilă: două milioane de dolari, în schimbul unui pachet care a inclus, printre altele, acces la toate evenimentele ce au precedat meciul, escortă personală, două nopți la hotelul de lux Loews Arlington, plus posibilitatea de a asista la meci împreună cu alte cinci persoane, potrivit Sport Bible.

Citește și România – Kosovo 0-0 în Liga Naţiunilor. Meci suspendat, kosovarii au ieşit de pe teren înainte de final! UEFA va lua o decizie!

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Toate calculele pentru calificarea în play-off, cu 4 etape înainte de finalul sezonului regular din SuperLiga. Cine are cel mai complicat program
Capital.ro
A murit un mare artist al României. Muzica sa ne va rămâne în suflet: Un model pentru noi toți, cei rămași singuri, împietriți în durere
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Fenomenul meteo El Niño, mai aproape. Ar putea declanşa o încălzire globală record
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj