ARACIP: Profesorii de peste 50 de ani, cei mai puţin implicaţi şi mai puţin activi

Elevii au gradul de satisfacţie cel mai ridicat faţă de climatul educaţional din şcoală, în timp ce părinţii îl au cel mai scăzut, potrivit unui studiu dat publicităţii de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
Iulian Tudor
27 iun. 2013, 09:08
ARACIP: Profesorii de peste 50 de ani, cei mai puţin implicaţi şi mai puţin activi

Gradul de satisfacţie al cadrelor didactice descreşte pe tipuri de şcoli, în ordine de la şcoli postliceale, la grădiniţe, şcolile cu clasele I-IV, gimnazii, cu cel mai mic procentaj la licee, potrivit aceluiaşi studiu, citat de Agerpres.

De asemenea, bărbaţii care sunt cadre didactice sunt mai dispuşi să participe la efortul colectiv decât cadrele didactice femei. Studiul a măsurat şi nivelul de individualism al profesorilor, iar concluzia a fost că individualismul mai pronunţat apare la dascălii cu vechime între 5-10 ani, iar cel mai puţin pronunţat, la categoria de vârstă peste 50 de ani.

Cele mai implicate şi mai active în procesul decizional sunt cadrele didactice cu vârste între 25 şi 40 de ani, cei mai puţin implicate fiind cadrele didactice de peste 50 de ani.

„Nu există diferenţe semnificative între rezultatele cadrelor didactice din urban şi rural. Cel mai bun rezultat l-au obţinut cadrele didactice profesori, urmate de învăţători/profesori pentru învăţământul primar şi cadrele didactice din grădiniţe”, se mai arată în studiul ARACIP.

Investigarea s-a realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1.956 unităţi de învăţământ (grădiniţe, şcoli primare, gimnaziale, licee şi şcoli postliceale) din mediul urban şi rural, 11.077 cadre didactice, 2.397 elevi, 789 părinţi şi 426 de reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Lovitură pentru Gigi Becali! Golgheterul dorit la FCSB, negocieri avansate cu altă echipă
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Mulți români fac această greșeală la ATM în Grecia. Pot pierde zeci de euro la o singură retragere
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Antrenorul din SuperLiga, acuzat că a batjocorit un jucător după ce acesta a refuzat să semneze cu impresarul său: ”De ce faci așa ceva?!”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?