Ponta îşi propune dezvoltarea relaţiilor României cu Uzbekistanul

Premierul Victor Ponta a pledat vineri, la Taşkent, pentru intensificarea relaţiilor economice cu Uzbekistanul, arătând că în multe domenii colaborarea e la un nivel "foarte scăzut".
Romania TV
28 iun. 2013, 13:49
Ponta îşi propune dezvoltarea relaţiilor României cu Uzbekistanul

Premierul Ponta şi-a exprimat convingerea, în timpul unei întâlniri cu omologul său uzbek, Shavkat Mirziyoyev, că relaţiile economice dintre cele două state pot fi consolidate. El a spus că Uzbekistanul are un potenţial deosebit şi o poziţionare strategică în regiune.

„Sunt foarte onorat să fiu primul premier român care vizitează ţara dvs şi o fac cu convingerea că relaţiile dintre cele două ţări ale noastre pot, începând cu această zi, să meargă într-o direcţie mult mai mare de dezvoltare. Între România şi Uzbekistan, în mod sigur, nu pot fi niciun fel de subiecte în care să nu fim de acord. Sunt însă foarte multe domenii pe care le putem dezvolta, pentru că acum ele sunt la un nivel foarte scăzut. În primul rând, la nivel politic, ultima întâlnire între preşedinţii celor două ţări a fost în urmă cu zece ani. Cred că trebuie să avem aceste întâlniri la nivel de preşedinţi, de prim-miniştri mult mai des”, a apreciat Victor Ponta.

El s-a referit şi la necesitatea unei „colaborări strategice” între Bucureşti şi Taşkent, amintind că în 2014 NATO ar urma să-şi retragă trupele din Afganistan, stat învecinat cu Uzbekistanul.

„Sunt absolut convins că şi în domeniul relaţiilor economice sunt foarte multe lucruri pe care le putem face. Sunt foarte bucuros de rezultatele vizitelor economice din ultimele zile de aici, de la Taşkent, ale oamenilor de afaceri români. Cred că trebuia să aibă loc mai demult această vizită. Probabil că vizita mea politică a impulsionat şi această vizită economică”, a spus Victor Ponta.

El a menţionat că producătorii de medicamente din România şi cei din Uzbekistan au semnat recent un memorandum, partea uzbekă fiind interesată de produsele Antibiotice Iaşi.

„Sunt însă şi alte domenii în care firmele româneşti – în industria IT, în industria energetică, în alte zone de dezvoltare economică – pot veni în Uzbekistan. Din acest punct de vedere, aş fi foarte bucuros dacă astăzi stabilim să repornim activitatea comisiei mixte economice, care nu s-a întrunit din 2002”, a spus Victor Ponta.

Diplomatul din Ministerul român al Afacerilor Externe Vasile Soare, care face parte din delegaţia care îl însoţeşte pe Victor Ponta în turneul asiatic, a relatat, după întrevederea celor doi premieri, că Bucureştiul şi Taşkentul au semnat un acord care prevedere reluarea activităţii comisiei interguvernamentale.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
5 concluzii de care Daniel Pancu ar trebui să țină cont înainte de Rapid – Corvinul
Capital.ro
O regiune din România, cea mai subestimată destinație turistică din lume pentru 2027. Ocupă primul loc într-un clasament mondial
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi apa din calorifere în octombrie. Centrala nu trebuie să funcționeze ca în mijlocul iernii
Adevarul
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
MediaFlux
Weekend perfect pentru mai multe zodii. Horoscopul finalului de săptămână
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT