Coliziune între un front de aer cald şi unul polar. Temperaturile scad la MINUS 16 grade Celsius, vortexul polar aduce iarna în România

În acest weekend, masa de aer tropical, care a adus vremea caldă din zilele trecute, va fi înlocuită de o masă de aer rece venită dinspre nordul continentului.
Filip Stan
01 feb. 2025, 09:03
Coliziune între un front de aer cald şi unul polar. Temperaturile scad la MINUS 16 grade Celsius, vortexul polar aduce iarna în România

Weekend-ul începe cu o vreme de primăvară, dar un aer tot mai rece, chiar polar, va pătrunde dinspre nord, aducând ploi locale și ninsori.

Prognoza meteo. Vortexul polar se întoarce, noul ciclon vine cu zăpadă şi ger. Vreme de schi la munte, strat nou de omăt pe pârtii

Ultima zi din ianuarie va aduce în continuare temperaturi de primăvară în toată țara. După-amiaza, termometrele vor arăta între 7 și 16 grade, valori mai mici fiind posibile în zonele unde ceața va persista și în timpul zilei. În nordul țării, și izolat în rest, vor fi și câteva ploi.

Vremea se răcește în weekend
Începând de sâmbătă, 1 februarie, o masă de aer rece va pătrunde în țara noastră dinspre nord. Temperatura va scădea mai ales în jumătatea nordică a țării, unde maximele nu vor mai atinge decât izolat pragul de 10 grade. În unele zone din Transilvania și Moldova, vor fi doar în jur de 5 grade la prânz, potrivit meteoradar.ro.

În schimb, căldura va mai persista în sudul țării, în special prin Oltenia și sud-vestul Munteniei, unde se vor atinge încă până la 12 – 16 grade. Local, în nord, centru și est vor fi precipitații slabe, în general ploi în zonele joase și ninsori la munte.

Noaptea dintre sâmbătă și duminică va fi mult mai rece decât nopțile anterioare, cu temperaturi negative pe arii extinse în jumătatea nordică a țării. Minimele vor scădea până la -10 grade în zonele depresionare.

Duminică: ploi și ninsori în unele regiuni
Ziua nu va fi mai atât de frig, dar în nordul țării, și local în centru și nord-est, sunt așteptate ploi slabe, lapovițe și ninsori. Temperaturile maxime vor varia de la 0 – 4 grade în nordul țării, până la 10 -13 grade în Banat și sudul Munteniei.

Răcirea va continua și chiar se va intensifica la începutul săptămânii viitoare. Totuși, deocamdată nu se întrevăd și precipitații semnificative.

Se anunță ninsori și lapoviță, în special în jumătatea de nord a țării

După zile cu temperaturi neobișnuit de ridicate pentru luna ianuarie, de până la 21 de grade în unele zone ale țării, ne așteaptă o perioadă cu vreme rece. Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, săptămâna viitoare temperaturile maxime vor fi de 7 grade. De asemenea, se anunță ninsori și lapoviță, în special în jumătatea de nord a teritoriului.

Elena Mateescu, director ANM: Într-adevăr, acest sfârșit de săptămână, practic debutul lunii februarie, va fi caracterizat de valori de temperaturi în scădere, dar totuși peste normalul termic al datei din calendar, mai ales în jumătatea sudică a țării, acolo unde maximele vor mai înregistra valori de 14-15°C, cu 9-10° în Capitală.

Vine adevărata iarnă! Elena Mateescu a anunţat ger şi ninsori, inclusiv în Capitală: „Februarie este o lună autentică de iarnă”

Săptămâna viitoare, însă, vom debuta pe un fond de vreme deosebit de rece, comparativ cu ceea ce am avut în această perioadă. De la valori de 19-20, chiar 21 de grade, săptămâna viitoare va debuta cu un ecart la scara întregii țări între -1 până la 7 grade, deci cu o diferență semnificativă, mai mare de 10-15 grade, mai ales în regiunile joase de relief.

Și minimele vor scădea pe parcursul nopților următoare, pe tot parcursul săptămânii viitoare, mai ales când în depresiuni ne vom apropia de minime de -13, posibil -15 grade, până la -2 grade. Inclusiv în Capitală, vom avea minime negative, de -4 grade, și o maximă de doar 3-4 grade, la mijlocul săptămânii viitoare.

Această răcire va aduce precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în jumătatea nordică a țării. În restul teritoriului este posibil să consemnăm, mai ales în zonele mai joase din sud, precipitații sub formă de ploaie. La munte vor predomina ninsorile, dar și intensificările de vânt, mai ales în zona montană înaltă.

×

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Vlad Gherman a dezvăluit ce se întâmplă în viața lui și a Oanei Moșneagu. Mesajul care a stârnit reacții: ”Etape care necesită timp”
Fanatik.ro
Ioana Năstase, declarație șocantă după scandalul cu Ilie Năstase: ”Mi-a spus că nu știe câte zile mai are de trăit”
Capital.ro
Oferta PPC care schimbă prețul energiei de la o oră la alta. Cine poate beneficia
Playtech.ro
Ce înseamnă rombul alb desenat pe o bandă de circulație. Regula pe care trebuie să o știe șoferii
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România a fost zguduită de o nouă mișcare seismică! În ce zonă s-a resimțit și cât de puternică a fost
iamsport.ro
A jucat sub comanda lui Gică Hagi și a dat verdictul în privința ”Regelui”: ”Aveam 7-8 goluri date și eram tot rezervă”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind desemnarea noului premier! S-a aflat decizia lui Nicușor Dan (Surse)
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului