Dosarul imobiliarelor. ”Clauza tăcerii” din contractul pe care îl aveau de semnat clienții la notarul Ioana Băsescu. ”Îmi interzicea să fac remarci negative în public la adresa companiei”

Noi dezvăluiri din dosarul imobiliarelor! În contractul pe care îl aveau de semnat clienții la notarul Ioana Băsescu ar fi existat și o clauză ”a tăcerii”. ”Îmi interzicea să fac remarci negative în public la adresa Nordis. Notărița mi-a zis că acesta este formatul agreat de semnare cu toată lumea”, a spus un păgubit, potrivit anchetatorilor.
Irina Dumitrescu
09 feb. 2025, 10:23
Dosarul imobiliarelor. ”Clauza tăcerii” din contractul pe care îl aveau de semnat clienții la notarul Ioana Băsescu. ”Îmi interzicea să fac remarci negative în public la adresa companiei”

Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracţional din dosarul imobiliarelor, însă, deocamdată, nu au fost dispusă vreo măsură preventivă împotriva ei.

Rolul Ioanei Băsescu în afacerea imobiliară anchetată de DIICOT ar fi fost legat, dată fiind calitatea ei de notar public, de legalizarea contractelor prin care clienților li se promiteau apartamente, susțin procurorii.

Astfel, spun anchetatorii, Ioana Băsescu ar fi legalizat mai multe promisiuni de vânzare. În contractul cu acest obiect ar fi existat o clauză care, potrivit declarațiilor unui client, l-ar fi deranjat pe acesta.

„În conținutul promisiunii am identificat o clauză care m-a deranjat și anume cea care îmi interzicea să fac remarci negative în public la adresa Nordis. (…) Notărița mi-a zis că acesta este formatul agreat de semnare cu toată lumea”, a spus respectivul client, conform referatului întocmit de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), citat de digi24.

Citește și Când se plătesc pensiile în februarie. Au fost anunțate datele exacte!

Pe de altă parte, același client susține că a întrebat-o pe Ioana Băsescu ”dacă e în regulă să semneze notarul o promisiune pentru un imobil aflat la un etaj pentru care nu exista autorizație de construire”, iar fiica fostului președinte i-ar fi răspuns că este alegerea lui dacă să cumpere sau nu.

„Am întrebat-o dacă e în regulă să semneze notarul o promisiune pentru un imobil aflat la un etaj pentru care nu exista autorizație de construire. Răspunsul ei a fost că pot să cumpăr sau nu”, le-a declarat clientul anchetatorilor.

Aceeași persoană le-a spus anchetatorilor că Ioana Băsescu ar fi știut că același apartament a fost promis mai multor persoane.

Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, au fost arestați preventiv în dosarul imobiliarelor, conform unei decizii luate la 5 februarie de Curtea de Apel București.

În același dosar au fost arestați Gheorghe Emanuel Poştoacă, Florin Alexandru Poştoacă și Nicolae Cristian Poştoacă, în timp ce George Marian Ivan a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Decizia instanței nu este definitivă și a fost contestată de toți cei șase.

Citește și Sfatul medicului: 10 motive pentru a bea o bere. Care este cantitatea recomandată

DailyBusiness
Cinci membri ai echipajului, salvați, după ce un elicopter și un avion de vânătoare ale Marinei SUA s-au prăbușit în Marea Chinei de Sud
Spynews
Halloween 2025: Idei de costume, decorațiuni și cum să organizezi o astfel de petrecere acasă
Fanatik.ro
Ororile comise de ”Dr. Devil” în numele Rusiei. Ce le făcea prizonierilor ucraineni medicul sancționat de UE
Capital.ro
Se schimbă legea pentru românii cu credit de nevoi personale. Cum vor putea renunța la împrumut. Sunt reguli UE
Playtech.ro
Câte puncte îți trebuie pentru o pensie decentă. Exemplu de calcul pentru 2.500 și 4.000 lei
Adevarul
Război de distrugere: Putin nu mai vrea să cucerească Ucraina, ci să o ruineze
wowbiz.ro
AVEM PRIMA REACȚIE a lui Irinel Columbeanu după ce Monica Gabor s-a întors în România: „Nici nu m-a...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, irezistibilă în noua reclamă! S-a încins atmosfera când a apărut în costum de baie
kanald.ro
Doi dintre bărbații care au murit în Munții Făgăraș erau polițiști. Niciunul nu era echipat corespunzător pentru drumențiile montane
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Uluitor! ”Singurul reproș” al lui Prunea pentru Gâlcă după victoria clară a Rapidului: ”De ce nu?”
MediaFlux
Bani în plus la pensie. Aproape un milion de vârstnici sunt beneficiari
stirilekanald.ro
Câtă durere! Alina a murit în urma unei crize de astm bronșic. Tânăra de 30 de ani era mama unei fetițe de 7 ani: „Oamenii ca ea nu se uită ușor”
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara