Amendă de 10.000 de euro pentru Beko România, după ce au fost accesate ilegal datele personale ale unui număr mare de clienți

Compania Beko, unul dintre cele mai importante nume ale pieței de electrocasnice, a fost amendată cu 10.000 de euro, după ce au fost accesate ilegal datele personale ale unui număr mare de clienți.
Irina Dumitrescu
05 mart. 2025, 17:02
Amendă de 10.000 de euro pentru Beko România, după ce au fost accesate ilegal datele personale ale unui număr mare de clienți

Sancțiunea contra Beko a fost dictată pentru încălcarea Regulamentului UE privind protecția datelor personale (GDPR), după ce o persoană neautorizată a profitat de o vulnerabilitate de programare IT și a accesat ilegal baza de date a clienților companiei, au precizat reprezentanții Autorității de Supraveghere a Datelor Personale (ANSPDCP).

Amenda de 10.000 de euro pentru Beko România a fost aplicată după o investigație finalizată în luna februarie din acest an.

Citește și Vouchere martie 2025. Vineri sau, cel târziu, luni intră banii pe card. Sumele nu se impozitează!

”În cadrul investigației efectuate, s-a constatat faptul că o persoană neautorizată, care a profitat de o vulnerabilitate de programare, a accesat în mod ilegal site-ul operatorului care conținea baza de date a clienților săi. Astfel, persoana în cauză a avut acces la datele cu caracter personal ale unui număr mare de clienți ai operatorului, respectiv: numele, prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail, domiciliul, detalii despre produs”, au anunțat cei de la ANSPDCP, citați de hotnews.

Potrivit ANSPDCP, investigația a arătat că operatorul nu a realizat testarea, evaluarea și aprecierea periodică ale eficienței măsurilor tehnice și organizatorice, pentru a garanta securitatea prelucrării.

”Această situație a condus la accesul neautorizat al unui terț la datele personale, fiind încălcate dispozițiile art. 25 alin. (1) coroborat cu 32 alin. (1) lit. b) și d) și art. 32 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/679. În temeiul art. 58 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2016/679, s-a dispus operatorului și măsura corectivă de a implementa, sub aspect tehnic și organizatoric, un sistem de analiză a volumului de date în infrastructura IT a societății BEKO ROMÂNIA SA, inclusiv cu efectuarea de back-up asupra acestuia”, au mai precizat reprezentanții autorității.

Beko România a plătit amenda, au mai precizat cei de la ANSPDCP.

Citește și Angajaţii care vor primi peste 1.000 de lei în plus la salariu până la finalul lui 2025. Noua grilă de salarizare va fi OBLIGATORIE

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT