Ponta: Duţă să meargă la DNA şi după aceea, mai departe

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Lucian Duţă ar trebui să meargă la DNA să dea explicaţii, a declarat luni premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, citat de agenţia Agerpres.
Romania TV
15 iul. 2013, 12:12
Ponta: Duţă să meargă la DNA şi după aceea, mai departe

„Să meargă la DNA să explice, pentru că sper ca la un moment dat, cândva, toţi hoţii ăştia – Blejnar, Videanu, Duţă, Trăilă – o să ajungă să-i cheme şi pe ei cineva. Totuşi chiar au furat şi au distrus o ţară întreagă câţiva ani. Să meargă la DNA dacă are ceva de zis. Eu, personal, nu l-am auzit la televizor, este o instituţie a statului, care a prezentat documente, care a făcut o încadrare juridică. Duţă – la DNA şi după aceea mai departe”, a afirmat preşedintele PSD, la sediul central al partidului.

Corpul de Control al premierului a anunţat duminică că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate, cu efecte în neimplementarea proiectului şi provocarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, de care ar fi responsabil fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Lucian Duţă.

Ulterior, Lucian Duţă, care a deţinut această funcţie în perioada 10 decembrie 2009 – 8 mai 2012, a susţinut că nu a primit niciun document în privinţa sesizării de către Guvern a DNA, adăugând că, cel mai probabil, va fi chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a da explicaţii referitoare la cardul de sănătate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT