Blackout și în Londra! Haos la metrou, trenuri oprite între stații, zeci de mii de oameni evacuați din subteran

După blackout-ul care a afectat Peninsula Iberică, și Londra se confruntă cu o pană de curent majoră. Transportul public din capitala Angliei a intrat în colaps, luni seară, din cauza unei defecțiuni a rețelei naționale de electricitate.
Irina Dumitrescu
13 mai 2025, 09:09
Blackout și în Londra! Haos la metrou, trenuri oprite între stații, zeci de mii de oameni evacuați din subteran

Haosul s-a instalat în Londra luni seară, ca urmare a unei defecțiuni a rețelei naționale de electricitate.

Pana de curent a afectat transportul public subteran. Opt stații ale metroului lodonez au fost evacuate și închise temporar, mai multe trenuri au rămas între stații, iar zeci de mii de oameni au fost obligați să apeleze la transportul de suprafață, care a fost suprasolicitat în aceste condiții.

”Luminile s-au stins, pur și simplu. Nu știam ce se întâmplă”, a povestit, pentru Sky News, un pasager pe care pana de curent l-a prins în metrou.

Reprezentanții Transport for London (TfL – instituția care administrează sistemul de transport public din Londra) au precizat că problema s-a declanșat, brusc, în sud-vestul capitalei Angliei.

”A fost o pană de curent. Luminile s-au stins pur și simplu, nu știm nimic altceva. A trecut aproximativ o oră și jumătate acum. Nu putem spune când va fi remediată”, a declarat un purtător de cuvânt al TfL, pentru agenția de presă PA.

Citește și RĂZBOI ÎN UCRAINA: Kremlinul respinge ultimatumul dat Moscovei de Kiev şi aliaţii săi drept ”inacceptabil”

Aceeași instituție a făcut mai multe precizări într-un comunicat. ”Când se întrerupe curentul, trenurile se opresc, evident. Există curent de urgență în trenuri și stații, așa că nu a fost beznă totală. Însă trenurile s-au oprit și am evacuat unele stații, pentru că nu este sigur să rămână deschise dacă nu există electricitate, pentru că unii oameni ar fi putut rămâne blocați în tunel pentru o perioadă scurtă de timp”, au spus cei de la TfL.

Pana de curent nu a afectat doar transportul public din Londra, ci și sistemele digitale de informare. De pildă, site-ul oficial Transport for London a fost inaccesibil pentru perioade de timp extinse, împiedicând călătorii să obțină informații despre situația reală din teren. Aplicațiile mobile au oferit actualizări intermitente, în funcție de zona afectată, notează playtech.

Echipele tehnice de intervenție au intervenit pentru restabilirea conexiunilor electrice în zonele afectate de pana de curent și pentru repunerea trenurilor în mișcare.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat cetăţenii români, luni seară, că în urma unei defecțiuni la echipamentului electric al Reţelei Naţionale de Energie (National Grid) din sud-vestul Londrei au fost afectate reţeaua de metrou (London Underground), Elizabeth Line şi London Overground.

Potrivit MAE, a fost suspendată circulația pe liiniile Bakerloo, Weaver, Suffragette (din cauza unei alerte de incendiu) și se înregistrează suspendări parţiale şi întârzieri mari pe Circle, District Line, Hammersmith&City Line, Jubilee Line și Mildmay Line, potrivit news.ro.

La sfârșitul lunii aprilie, Spania și Portugalia au rămas fără curent electric, timp de circa 20 de ore, din cauza celui mai mare blackout din istoria recentă.

Potrivit unor experți, incapacitatea rețelei electrice spaniole de a gestiona o cantitate neobișnuit de mare de energie solară a fost un factor-cheie în această pană de curent uriașă.

Citește și Se schimbă banii, preşedintele anunţă referendum pentru trecerea la moneda euro

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Șocant! Soția fostului jucător al lui Dinamo, tăiată cu briceagul azi noapte în București! Femeia, urcată în ambulanță sub privirile Poliției. Exclusiv
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Cea mai scumpă greșeală făcută de românii cu credite la bănci. Poate dubla costul împrumutului
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
A dat lovitura cu un produs iubit de români. Afacerea în care își investește banii câștigați din fotbal
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?