Transportatorii francezi, preocupaţi de deschiderea pieţei pentru România şi Bulgaria

Principala federaţie patronală franceză din sectorul rutier şi-a exprimat îngrijorarea joi faţă de deschiderea pieţei franceze a transportului de mărfuri pentru întreprinderile române şi bulgare de la 1 ianuarie, în conformitate cu dreptul european, relatează AFP, citat de Mediafax.
Romania TV
29 dec. 2011, 12:34
Transportatorii francezi, preocupaţi de deschiderea pieţei pentru România şi Bulgaria

Începând de anul viitor, transportatorii rutieri români şi bulgari vor putea transporta mărfuri dintr-un punct în altul pe teritoriul francez, aşa cum este cazul din 2010 pentru alte companii europene, ceea ce se numeşte cabotaj.

Ei vor fi autorizaţi, după un traseu internaţional cu destinaţia Franţa, să efectueze maximum trei operaţiuni de cabotaj, într-un termen de maximum şapte zile.

Pentru Federaţia Patronală a Transportului Rutier (FNTR), „sosirea transportatorilor români şi bulgari pe piaţa franceză va genera noi tensiuni concurenţiale din cauza costurilor sociale şi fiscale foarte diferite”, în general cu mult inferioare celor practicate în Franţa.

Organizaţia subliniază într-un comunicat că „deja, în prezent, peste 40 la sută din camioanele care circulă pe teritoriul francez sunt străine”.

Pentru a face faţă acestei concurenţe, FNTR a cerut „restaurarea competitivităţii întreprinderilor de transport rutier, în special prin reducerea deficitului de competitivitate cu vecini ca Germania (…) şi printr-o diminuare a costului muncii”.

În Franţa, tot timpul de lucru al şoferilor de camion este contabilizat şi plătit, ceea ce nu este cazul în toate ţările europene, aminteşte FNTR pe site-ul său.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum s-a implicat Nicolae Ceaușescu în crearea fabuloasei echipe Steaua, câștigătoarea Cupei Campionilor din ’86. Totul s-a întâmplat la vila celebră de la Snagov
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Produsele alimentare retrase de urgenţă de la raft de către Carrefour. Ce trebuie să facă cei care le-au cumpărat
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O elevă de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp din Bihor. Principalul suspect ar fi un îngrijitor de la ferma unde tânăra făcea practică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
OMS, prima reacție privind focarul de hantavirus izbucnit la bordul unei nave de croazieră: Nu reprezintă începutul unei pandemii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi