Încep înscrierile în Programul Rabla Auto 2025. Ce se schimbă față de anul trecut

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă lansarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla Auto 2025. Sesiunea dedicată unităţilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice va debuta pe 4 iunie 2025, ora 10:00, iar sesiunea Rabla pentru persoanele fizice va începe pe 19 iunie 2025, ora 10:00. Ambele sesiuni vor rămâne deschise până la data de 27 noiembrie 2025, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat.
Filip Stan
28 mai 2025, 15:34
Încep înscrierile în Programul Rabla Auto 2025. Ce se schimbă față de anul trecut

Încep înscrierile în Programul Rabla Auto 2025. Programul Rabla Auto 2025 le oferă persoanelor fizice posibilitatea de a accesa finanţare nerambursabilă pentru casarea autovehiculelor vechi, poluante, şi achiziţionarea de autovehicule noi, mai puţin poluante şi mai eficiente energetic.

„Rabla Auto rămâne una dintre cele mai eficiente căi prin care sprijinim direct populaţia să renunţe la maşinile vechi şi să opteze pentru vehicule moderne, mai prietenoase cu mediul. Anul acesta am simplificat procedurile şi am alocat un buget semnificativ, astfel încât cât mai mulţi cetăţeni să poată beneficia de acest sprijin”, a declarat Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Citește și: Șoferii cu autoturisme second-hand trebuie să se prezinte la service. Plătesc cu aproape 15% în plus pe mașinile ce au kilometrajul dat înapoi

În cadrul acestui program, nu este permisă finanţarea achiziţiei autovehiculelor alimentate cu motorină, pentru a încuraja utilizarea tehnologiilor mai prietenoase cu mediul.

Pentru persoanele fizice, suma alocată sesiunii de înscriere este de: 210.000.000 de lei pentru achiziţionarea  autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor şi autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid şi de 400.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice şi autovehiculelor pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Citește și: Reguli noi pentru mașinile diesel. Toți șoferii trebuie să fie la curent cu noile schimbări

În ceea ce priveşte instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale, suma alocată sesiunii de înscriere este de    30.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sistem de propulsie hibrid şi de    120.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau pur electric.

Potrivit Administraţiei Fonduli de Mediu, programul oferă o procedură simplificată şi acces rapid la finanţare, solicitanţii înscriindu-se direct în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul AFM, www.afm.ro.

Valoarea ecotichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto este următoarea:

• 37.000 de lei pentru achiziţia unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
• 15.000 de lei pentru un autovehicul plug-in hibrid sau o motocicletă electrică;
• 12.000 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
• 10.000 de lei pentru un autovehicul nou cu motor termic (benzină, GPL/GNC) sau o motocicletă;
• 120.000 de lei pentru achiziţia unui autovehicul nou plug-in hibrid sau pur electric de către instituţiile publice şi UAT-uri.

Prin acest program, administraţiile locale şi instituţiile publice pot accesa fonduri semnificative pentru reînnoirea parcului auto, fără obligaţia casării vehiculelor vechi. UAT-urile şi instituţiile publice pot solicita până la 25 de ecotichete, fără intermediari, prin înscriere directă în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul www.afm.ro.

„Administraţiile publice locale şi instituţiile publice vor beneficia de un sprijin real în procesul de modernizare a parcului auto. Este un pas esenţial pentru promovarea mobilităţii durabile şi reducerea emisiilor la nivelul serviciilor publice locale. Ne dorim să oferim cetăţenilor, dar şi autorităţilor, acces rapid la soluţii de transport mai curate”, a adăugat Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

De la debutul Programelor Rabla în România, peste 1 milion de autovehicule vechi au fost scoase din circulaţie, contribuind semnificativ la reducerea poluării şi la modernizarea infrastructurii de transport.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Cine sunt românii morți în Tenerife, în timp ce se aflau în vacanță. Unul dintre ei, o femeie, era mamă a doi copii
Fanatik.ro
Britanicii, îngrijorați de starea de sănătate a lui Dan Petrescu: „A devenit de nerecunoscut”
Capital.ro
UPDATE Călin Georgescu, trimis în fața instanței. Judecătorii au respins toate cererile și dau undă verde procesului
Playtech.ro
Cât va fi noul IRCC şi de ce scad ratele românilor: calcul exact pentru diferite sume
Adevarul
Exit-poll-urile și sondajele au eșuat masiv în București. „E fără precedent. Am avut trei case de sondare care au manipulat”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Cursul valutar BNR marți, 9 decembrie 2025: Dolarul american se află în creștere comparativ cu leul românesc
iamsport.ro
Cum a fost numită Anca Alexandrescu de un finanțator din SuperLiga după alegeri: ”A primit o lecție!”
MediaFlux
Interdicția privind rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani intră în vigoare miercuri la miezul nopții! Haos în Australia
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Ce este tractografia RMN și cum ajută la înțelegerea afecțiunilor neurologice