Acte necesare ITP 2025. Cum să faci inspecţia tehnică periodică şi cât costă

Dacă este momentul să îți reînnoiești ITP-ul sau dacă pur și simplu vrei să știi ce te așteaptă în 2025 în privința inspecției tehnice periodice, îți vom explica pas cu pas ce acte ai nevoie, cât te va costa, ce condiții trebuie să îndeplinească mașina ta și ce riști dacă circuli cu ITP-ul expirat.
Filip Stan
30 mai 2025, 19:29
Acte necesare ITP 2025. Cum să faci inspecţia tehnică periodică şi cât costă
Acte necesare ITP 2025. Cum să faci inspecţia tehnică periodică şi cât costă

ITP 2025. Dacă ai achiziționat un automobil nou, cu maximum 8 locuri, prima inspecție tehnică va fi necesară abia după 3 ani de la prima înmatriculare în România, conform legii nr. 260/2017. Ulterior, pentru autovehiculele sub 8 locuri, inspecția se face o dată la doi ani, iar pentru cele mai vechi de 12 ani, anual. În cazul vehiculelor destinate transportului de persoane (cu mai mult de 8 locuri), a taxiurilor sau a celor închiriate, ITP-ul trebuie făcut anual dacă sunt noi, iar dacă sunt deja în circulație, inspecția se face o dată la 6 luni. ITP-ul este valabil 1 an pentru autovehiculele destinate transportului de mărfuri a căror masă totala maximă nu depaşeşte 3.500 kg. Dacă utilizezi un autovehicul destinat transportului de mărfuri, a cărui masă totala maximă este de peste 3.500 kg, ITP-ul este valabil 1 an, scrie cumsa.ro.

Citeşte şi: UE schimbă regulile pentru ITP. Măsura strictă care devine obligatorie şi în România

Pe de altă parte, motocicletele, mopedele, vehiculele cu trei roți și cvadriciclurile au ITP valabil doi ani. Dacă nu mai știi când ai făcut ultima inspecție, poți verifica valabilitatea ITP-ului folosind seria CIV sau numărul VIN pe site-ul Registrului Auto Român: www.rarom.ro.

Acte necesare ITP 2025

Pentru a face ITP-ul, ai nevoie de următoarele documente:

  • polita RCA valabila la data inspectiei
  • cartea de identitate a vehiculului (CIV), in original cu elementul de securizare de la R.A.R.
  • certificatul de inmatriculare al autovehiculului
  • cartea de identitate a conducatorului auto
  • autorizatia provizorie de circulatie, daca este cazul

Preţul unui ITP în 2025 este cuprins între 120 şi 200 de lei, în funcţie de service-ul pe care l-ai ales, dar şi în funcţie de tipul autovehiculului.

Cât costă ITP-ul în 2025

Prețul unei inspecții tehnice periodice variază în funcție de tipul vehiculului și de service-ul ales. În general, costurile sunt între 120 și 200 de lei.

  • pentru autoturisme pe benzină sau motorină: între 120 și 180 lei
  • pentru vehicule cu GPL: tariful poate fi mai ridicat
  • pentru autoutilitare sau microbuze: până la 200 lei
  • pentru motociclete și mopede: în jur de 100 lei

 Ce trebuie să faci când pici ITP-ul chiar daca ai acte necesare în 2025

Chiar dacă ai toate documentele în regulă, anumite defecte tehnice îți pot face mașina să pice inspecția. Defecte minore: oglinzi laterale deteriorate, geamuri cu fisuri, plăcuțe de înmatriculare uzate, capac lipsă la rezervorul lichidului de frână, pedală de frână uzată. Defecte majore: probleme la sistemul de frânare, lămpi de frână lipsă sau nefuncționale, servofrană defectă, plăcuță de înmatriculare lipsă, reparații incorecte, elemente de siguranță lipsă la transmisie. Defecte periculoase: scurgeri de combustibil, joc excesiv la volan, uzură majoră la discuri sau plăcuțe de frână, probleme la rulmenții roților.

Citeşte şi: Anunț important de la RAR! În ce condiții șoferului i se poate refuza efectuarea ITP

În plus, trebuie să te asiguri că anvelopele corespund cu dimensiunile din cartea de identitate, banda de rulare are o adâncime de cel puțin 2 mm, toate luminile (faruri, stopuri, semnalizatoare, avarii) funcționează, claxonul, centurile de siguranță și ștergătoarele sunt în stare bună, parbrizul nu are fisuri și caroseria nu prezintă rugină excesivă.

Amendă pentru ITP expirat

Conform legislației în vigoare, orice autovehicul trebuie să aibă ITP valabil pentru a circula legal pe drumurile publice din România. Dacă ești prins în trafic cu ITP-ul expirat, poți primi o amendă între 1.822 și 4.050 lei, la care se adaugă suspendarea înmatriculării. În cazuri grave, sancțiunea poate ajunge până la 8.100 de lei!

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Neluțu Varga a anunțat noul președinte de la CFR Cluj. „A fost o decizie grea!”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Playtech.ro
Tabel: Noile vârste standard de pensionare pentru femei și bărbați, potrivit noii Legi a Pensiilor. Stagiile complete și minime de cotizare
Adevarul
România putea fi printre primele cele mai influente 15 țări din lume. Cum am ratat o șansă uriașă: „A fost opțiunea statului român”
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
A murit un mare campion de kickboxing! Sportivul a murit în somn
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
BREAKING | Surpriză: un antrenor din SuperLiga, noul favorit să o preia pe U Cluj! Cine le-a luat fața lui Bergodi și Mutu
MediaFlux
Bonus de 250 de euro la pensie, neimpozabili, pentru seniori. Banii intră direct pe card, până la 15 noiembrie, în toată Grecia
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025