Se schimbă diplomele de studii! Ce se va întâmpla când vei vrea să te angajezi sau să înveți în străinătate

Ministerul Educației a decis: se schimbă diplomele de studii! Iată, mai jos, totul despre modificările ce vor conta enorm inclusiv pentru românii care vor dori să se angajeze sau să-și continue studiile în străinătate.
Irina Dumitrescu
02 iun. 2025, 23:13
Se schimbă diplomele de studii! Ce se va întâmpla când vei vrea să te angajezi sau să înveți în străinătate

Se schimbă diplomele de studii! Este vorba despre toate diplomele și certificările obținute în urma unui proces educațional, formal sau informal.

Astfel, pe toate aceste documente va fi menționat, începând din anul școlar următor, nivelul de calificare, conform Cadrului Național al Calificărilor (CNC), a anunțat ministrul Educației, Daniel David.

Datorită acestei mențiuni, nu va mai fi nevoie de demonstrarea calificărilor prin alte documente. De asemenea, calificările vor fi echivalate în alte țări din Uniunea Europeană.

Altfel spus, diploma va fi suficientă pentru a demonstra nivelul studiilor absolvite și calificarea obținută.

Citește și Cât sunt taxele la liceele private din București. Părinții trebuie să scoată din buzunar sume impresionante

”De acum încolo,toate diplomele și toate certificările care sunt date în țară, în urma unor procese educaționale, cum s-a spus aici foarte bine, educație formală, educație non-formală, educație informală sau alte procese de formare profesională, toate diplomele vor avea pe ele trecute nivelul de calificare. Și atunci, automat, având trecut nivelul de calificare, unul dintre cele opt – sunt opt niveluri de calificare – în momentul când ai trecut pe diplomă nivelul de calificare, când ai mers cu diploma respectivă în orice țară din Uniunea Europeană, nu te mai pune nimeni să demonstrezi nivelul de calificare cu alte hârtii și cu alte dovezi, ci se vede exact pe diplomă și asta înseamnă că accesul la piața muncii este mult, mult mai simplu”, a explicat ministrul Educației.

Guvernul a aprobat formatul și conținutul Cadrului Național al Calificărilor (CNC), care va contribui la promovarea mobilității educaționale și profesionale la nivel național și european, PRECUM și la recunoașterea și portabilitatea rezultatelor învățării obținute în contexte formale, nonformale sau informale, notează profit.ro.

CNC este structurat pe opt niveluri de calificare. Fiecare nivel este descris prin rezultate ale învățării, exprimate sub formă de cunoștințe (teoretice și/sau faptice), abilități (cognitive, practice, intuitive sau creative) și gradul de responsabilitate și autonomie.

  • Nivelul 1 – reflectă cunoștințe generale de bază și abilități pentru îndeplinirea unor sarcini simple, desfășurate sub supraveghere directă
  • Nivelul 4 presupune cunoștințe faptice și teoretice într-un context mai larg, cu o gamă variată de abilități necesare pentru identificarea și aplicarea de soluții la probleme specifice, precum și capacitatea de autogestionare și supraveghere a altor persoane.
  • Nivelul 8 reprezintă cel mai avansat grad de calificare, corespunzător unor cunoștințe de vârf într-un domeniu sau la intersecția mai multor domenii, abilități avansate de sinteză și evaluare, inovare, precum și un înalt grad de autonomie, autoritate și integritate profesională și științifică, implicând angajamentul continuu pentru dezvoltarea de idei noi.

Citește și Subiecte Română BAC 2025. Ce au de învățat elevii pentru prima probă scrisă a examenului

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?