Glumă macabră! Derapaj intolerabil al activistului civic Marian Ceaușescu! Deghizat în „Moarte”, acesta a defilat prin fața spitalului în care este internat fostul președinte Ion Iliescu: „Nu ești de cuvânt, Ilici, nu mai vin după tine, mă duc după alții”

Protestatarul Marian Ceaușescu a făcut din nou spectacol în preajma fostului președinte Ion Iliescu. Deghizat în "Moarte", cu mască pe față și cu o coasă în mână, protestatarul s-a plimbat prin fața spitalului SRI Agrippa Ionescu, unde fostul președinte Ion Iliescu este internat pe secția ATI încă de luni.
Irina Dumitrescu
11 iun. 2025, 09:07
Glumă macabră! Derapaj intolerabil al activistului civic Marian Ceaușescu! Deghizat în

„Am venit degeaba că Iliescu nu se ține de cuvânt. A câta oară când mă păcălește? Mă roagă să vin să-l iau și tot degeaba. Nu ești de cuvânt, Ilici, nu mai vin după tine, mă duc după alții„, a spus Marian Ceaușescu într-un scurt clip pe care l-a postat pe rețelele sociale.

Apoi, cu coasa în spate, protestatarul a părăsit zona din fața unității medicale. „Povestea moartea păcălită de Iliescu (de 4 ori)” a scris ulterior Marian „Ceaușescu” Moroșanu într-o postare de pe Instagram.

Marian Ceaușescu, „recidivist” în ceea ce privește gluma cu „Moartea”

Nu este, însă, pentru prima dată când cel mai cunoscut protestatar din România îmbracă haine macabre și se prezintă la Ion Iliescu. În anul 2021, de ziua de naștere a fostului președinte, Marian Ceaușescu a îmbrăcat hainele „Morții”, s-a blindat de cadouri-simbolice care să-i amintească lui Ion Iliescu de morţii de la Revoluţia din decembrie 1989 și s-a prezentat în fața casei acestuia.

„M-am îmbrăcat în moarte să-i spun că Moartea îi urează „La mulți ani”, nu să îl ia. Noi îi urăm „La mulți ani cu executare” […] Tovarăşu Ion Iliescu, de ziua ta îţi urez La mulţi ani şi sănătate. Ai împlinit 91 de ani, dar niciunul în puşcărie. Lumânări n-am avut să-ţi punem pe tort pentru că, în fiecare an, pe 22 decembrie şi pe 13 iunie, lumânările le aprindem în memoria crimelor tale”, i-a transmis, atunci, Marian Ceauşescu lui Ion Iliescu.

Citeste si Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu. Anunț de ultimă oră al medicilor

La sfârşitul vizitei la reşedinţa lui Ion Iliescu, Ceaușescu a vărsat vin roşu pe trotuarul din faţa casei acestuia, simbolizând sângele celor ucişi la Revoluţie, şi a aprins lumânări. Apoi a tăiat o felie de tort pentru Ion Iliescu, pe care i-a lăsat-o pe asfalt.

Marian Ceaușescu l-a lăsat pe Ion Iliescu fără certificat de revoluționar

În luna aprilie a acestui an, Ion Iliescu a rămas fără certificatul de revoluționar, această calitate fiind incompatibilă cu funcțiile pe care acesta le-a deținut în timpul regimului comunist, potrivit Tribunalului București.

Judecătoarea Alina Mihaela Ferenț de la Tribunalul București a admis, pe 25 martie 2025, propunerea de retragere a certificatului de revoluționar al lui Ion Iliescu, formulată de Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist (SSRML). Procesului deschis de SSRML în contencios administrativ s-au alăturat revoluționarul Marian Moroșanu, zis „Ceaușescu”, precum și Doru Mărieș, președintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989” București, potrivit Libertatea.

Primul a inițiat, în 2021, proiectul de modificare a Legii 341/2004 (devenit apoi Legea 242/2021), iar al doilea a sesizat, în 2022, Comisia art. 49 pentru a-l lăsa fără certificat de revoluționar pe Ion Iliescu.

Citeste si Ultima apariție publică a lui Ion Iliescu, internat la Terapie Intensivă. Fostul președinte se deplasează greu

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Mirel Rădoi peste Reghe! Fostul antrenor își trimite secunzii la FCSB să-l ajute pe Reghecampf! Exclusiv 
Capital.ro
Ghid CNAS pentru pacientele cu cancer ovarian. Ce investigații și tratamente sunt decontate, inclusiv pentru femeile neasigurate
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Vouchere la energie pentru români. Ministerul Energiei anunță pe cei care nu primesc deja ajutor de la stat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT